Handbalistele Crișului au rămas fără antrenor! Arădencele urmează să participe la barajul de promovare în Liga Florilor





Crișul Chișineu Criș și antrenorul Sebastian Tudor s-au despărțit amiabil, tehnicianul întorcându-se în orașul său de baștină, unde va pregăti divizionara secundă CSU Oradea.
„Am ales să mă întorc acasă din motive personale. Nu e ușor să iei o asemenea decizie majoră, mai ales atunci când trebuie să renunți la un lucru care face parte din viața ta zilnică. Mă despart de o echipă dragă mie unde, împreună cu jucătoarele și conducerea clubului, am reușit performanțe unice pentru un oraș atât de mic, dar cu oameni sufletiști. Pe această cale, vreau să le mulțumesc pentru încrederea acordată. Le doresc succes în drumul spre promovarea în prima ligă”, a declarat antrenorul care a condus Crișul în ultimele două sezoane, pentru handbalmania.ro
Crișul este una dintre participantele la barajul de promovare în Liga Florilor, alături de CSM Galați, HCF Piatra Neamț, CSU Știința București, Dacia Mioveni și Activ Prahova Ploiești. Turneul de baraj ar putea avea loc în august, însă șansele de a se disputa în luna lui Gustar sunt reduse.
Bineînțeles, în zilele următoare conducerea clubului de pe Crișul Alb va anunța numele noului antrenor al echipei.
Comentariile portalului
Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este "SS" cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec....anuntat, tot (...)
Au fost scoase linkurile din motive tehnice și de obicei facem acest lucru: pe telefon, linkurile lungi scot textul și sigla în afara ecranului. Faceți capturi câte vreț (...)
De ce ati taiat ce 4 adrese de web prin care demonstram cele scrise ! Ati lasat:"La pct. 4 gasiti si raspunsul Inspecoratului de Stat in Constructii ", oare de ce ? Sa creada (...)