luni, 20 mai, 2024

Special Arad Logo

    Cu ce arme au purtat primarii războaiele cu o lună înainte de alegeri? Bibarț cu rondurile de zi, Birta tot cu investițiile, Fritz cu buldozerele

    de Adriana Barbu | 9 mai 2024, 12:12 PM | Politikos | Regional | Știri Arad

    3

    Cum au arătat, pe Facebook, războaiele primarilor din Vest în luna aprilie, ultima lună de muncă efectivă, pentru edilii Călin Bibarţ, Florin Birta şi Dominic Fritz, înainte de campania electorală? Aprilie a fost fără urmă de lupte pentru primarul Oradiei, Florin Birta, cu războaie purtate prin subteran, sau mai de grabă, după cum spune chiar edilul, cu târguieli, dar fără a se vinde, pentru primarul Aradului, Călin Bibarț, cu toate războaiele purtate cu toate armele, până şi cu buldozere, pentru primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

    Am făcut o nouă incursiune pe conturile de Facebook ale celor trei edili şi am completat seria începută acum un an: De veghe în lanul de Facebook.
    Ce a ieșit la iveală?

    Războaiele neschimbate ale primarilor

    Nu au schimbat mare lucru edilii municipiilor din Vest, în aprilie. Au postat mai mult decât în trecut, fapt ușor de intuit dat fiind că în aprilie a fost precampanie pentru toți și nimeni nu s-a sfiit să-și facă campanie și pe Facebook. În fapt, multe dintre postările celor trei au avut legătură cu politica, cu strângerea semnăturilor, cu prezentarea echipei, cu depunerea listelor electorale pentru alegerile locale din 9 iunie. Printre aceste postări, s-au mai strecurat şi postările religioase şi, desigur, investiţii.

    aprilie pasaj Oradea 2

    (Lucrări la un pasaj în Oradea, una dintre investițiile mari de aici)

    Investiţiile cu care defilează primarii vs. lucrările mari pe care nu le au

    La capitolul investiții, realitatea a ieșit, din nou, brutal la iveală, tot în detrimentul arădenilor.
    Primarul Oradiei, Florin Birta a defilat cu investițiile spectaculoase realizate şi în curs de realizare. Primarul Timişoarei, Dominic Fritz a prezentat o puzderie de investiții care se apropie aici de final, altele care vor veni, cifre, date, viitor, filmări și poze spectaculoase, detaliind totul pentru ca niciun timișorean să nu rateze nimic.

    Primarul Aradului, Călin Bibarț a rămas la prezentarea pe scurt a investițiilor posibile în viitor, a actelor semnate pentru un posibil viitor diferit (așa cum a fost cazul Cetății Aradului, unde triumful a fost încă un memorandum semnat) și la deja clasicele intervenții, reparații și lucrări mici.

    Singura diferenţă faţă de lunile trecute, analizate de noi în materialele pe care le găsiţi la finalul acestui articol, e faptul că edilul Călin Bibarţ a recunoscut, parcă împăcat cu soarta sa şi a Aradului, că în intervenţiile sale nu vorbeşte de investiţii mari (care lipsesc, din păcate, oraşului), ci de unele mici, dar „chiar dacă sunt și mai mici, sunt importante și astea pentru că fac parte din viața noastră de zi cu zi”.

    Puse unele lângă altele, informările oferite de edilii din Vest pe paginile lor de Facebook, în luna aprilie, par să adâncească şi mai mult diferența dintre Oradea – care pare să treacă fără poticneli, cu viteza a cincea, prin toate investiţiile cu fonduri europene pe care le gestionează, Timișoara – unde chiar și cu împotriviri majore, clanuri, acuze și injurii, investițiile par să prindă viață, și Arad – unde pe mai departe se decapează și se asfaltează rampa unui pod, se fac înțelegeri cu firmele private să-și facă curat totuși în ograda devenită loc al boschetarilor și groapă de gunoi, și se inaugurează un Târg de Paști în neinaugurata încă Piață a Catedralei.

    Ce am remarcat, însă, ca fapt pozitiv e strădania edilului de Arad de a fi pe șantiere, fie ele și șantiere mici, dorința de a trata în rondurile sale criticile venite din partea arădenilor, dar și decizia de a nu mai încheia orice conversație cu „Doamne ajută”, ci variind între „Gânduri bune”, „Să auzim de bine”, „Să ne vedem cu bine”.

    aprilie Timisoara Fritz 2

    (Probabil cea mai puternică imagine a lunii aprilie când vine vorba de primarii Vestului)

    Liderul Dominic Fritz şi videoul devenit viral în lupta sa cu clanurile

    Liderul postărilor lunii aprilie este, de departe, primarul Dominic Fritz, cu zeci de postări, explicații, participări la emisiuni, replici lungi la acuze jignitoare, războaie pe față cu clanurile care făceau legea pe centrul Timișoarei. În fapt, unul dintre videourile postate pe pagina sa de Facebook, la momentul la care Primăria a trecut la demolarea gardului și recâștigarea unei foste străzi ocupate de un clan și transformată în curte de vilă, a devenit virală: a adunat peste 190.000 de vizualizări, 8.800 de likeuri și 1.790 de comentarii. A fost doar una dintr-o serie lungă de filmări pe tema acestui război urcate pe contul de Facebook, cu multe vizualizări, likeuri și comentarii.

    Un record pe care ceilalți primari nu au cum să-l ajungă. Florin Birta, ca de obicei cea mai slabă prezență pe facebook dintre cei trei, a reușit să adune cele mai multe vizualizări, 100.000, cu o filmare legată de sărbătoarea Oradiei, în timp ce cea mai de succes realizare a Aradului, filmată și comentată de Călin Bibarţ, pornirea fântânii arteziene din modernizata Piaţă a Catedralei a fost vizualizată de 33.000 de persoane.

    68 de postări a avut pe contul său de facebook Dominic Fritz în luna aprilie, 41 Călin Bibarţ şi doar 25 Florin Birta.

    Despre ce au vorbit exact edilii de Arad, Oradea şi Timişoara în postările lor?

    aprilie Arad Bibart 2

    (Primarul Aradului, la una dintre întâlnirile cu arădenii)

    Primarul Aradului, Călin Bibarţ şi rondurile sale

    Călin Bibarţ a început în forţă luna aprilie, cu un eveniment pe care şi l-a trecut în cont ca o victorie mare. Din păcate, a fost vorba doar de semnarea unor acte prin care Aradul ar scăpa de reabilitarea unităţii militare din Gai, condiţie impusă până în acel moment pentru ca Cetatea Aradului, devenită de mult a arădenilor, să fie și eliberată de Armată. Am obosit însă să numărăm câte acte au fost semnate de autorităţile locale şi cele din Capitală pe această temă, mai ales în preajma campaniilor electorale, de-a lungul celor 30 de ani în care s-a promis reconversia Cetăţii Aradului, lucrare care pare prea mare pentru orice politician local. Poate prea mare pentru Arad.

    Edilul de Arad a bifat apoi, în aprilie, emisiunile radio la care participă în fiecare săptămână (două la număr), dar şi întâlniri publice „cu prietenii” în zona Gai, prezențe la simpozioane şi evenimente sportive, la olimpiade organizate în Arad, la Ziua Romilor, la mini-campanii electorale în Ocska, la alte evenimente publice organizate de biserici sau asociații şi nu a uitat să-i spună „La mulţi ani” antrenorului echipei de fotbal UTA, Mircea Rednic, „cel care a redat UTA-ei bucuria fotbalului, cel pe care Aradul întreg îl iubește!”

    A făcut și multe ronduri de dimineaţă, de zi şi de seară: la fântânile arteziene, care au fost pornite anul acesta, toate, în aprilie (anul trecut autoritățile și-au amintit de ele în luna august, după caniculă), la lucrările de asfaltare din zona „Lebăda”, la staţiile de autobuz a căror refugii au primit în sfârşit acoperiş şi protecţie pentru călători („o restanță”, după cum o intitulează și edilul), un rond la singura lucrare serioasă începută în aprilie – refacerea Aleii Boresc din Micălaca, un altul la lucrarea de refacere a carosabilului şi a trotuarelor de pe strada Eugen Popa – Subcetate.

     

    aprilie Arad electoral ocska

    (La Ocska, cu primarul Bibarţ, care a negociat, dar, după cum spune chiar dânsul, nu s-a vândut)

    Două postări pentru a înţelege Aradul

    Au mai fost un rond de seară legat de reasfaltarea zonei străzii Crasna – Grădişte, unul care vorbește de o lucrare în execuție, prin care în locul unui teren abandonat de-a lungul liniilor de tramvai de pe Pădurii, lângă cimitirul Pomenirea, se va face pistă de biciclete, dar și alei și spații verzi, un rond despre pregătirile pentru Târgul de Paşte în Piața Catedralei şi un rond de seară la lucrarea de decapare a podului din Subcetate.

    Nu au lipsit participările la meciurile echipelor UTA şi ICIM, postările religioase legate de cele două sărbători mari, Sf Gheorghe şi Floriile, depunerea candidaturii sale la Biroul Electoral, participarea la un concert de pricesne şi rondurile de zi amintite în prima parte a materialului: cel privind curățenia generală pe terenul de la Tricoul Roşu, pe care au demarat-o proprietarii actuali, şi cel de la momentul pornirii fântânii arteziene din Piața Catedralei.

    Două postări ne-au atras atenţia în mod deosebit, pentru că par să deconspire modul în care s-a făcut politică şi administraţie la Arad, în luna aprilie: un video postat de primar cu textul „Am primit un filmuleț de la un fan, căruia îi mulțumesc mult! Să crească mare, frumoasă și să rămână la fel de sinceră ca acum!” –

    despre cum se poate face campanie cu copii, pentru că aceştia se bucură de cea mai mare simpatie, şi o vizită electorală în Ocska, unde textul cu care edilul Bibarţ a însoţit pozele – „Zi faină la Ocska! Ne-am târguit, dar nu ne-am vândut!” – vine să sugereze clasicele de pe acum lupte purtate în culisele politicii arădene, pentru fotoliul de primar şi alte avantaje.

    aprilie Oradea Birta 2

    (Florin Birta, primarul Oradiei, defilând prin oraş)

    Florin Birta şi regula investiţiilor

    Mai activ pe facebook decât în alte luni, edilul Oradiei, Florin Birta nu a ieşit din regula pe care probabil şi-a impus-o de mult: să vorbească mai ales de investiţiile mari ale oraşului.

    A început luna povestind despre faptul că se investeşte masiv în modernizarea şcolilor din Oradea. A precizat aici faptul că în anii care vin circa 82 milioane de euro vor fi investiți doar în reabilitarea școlilor, grădinițelor și creșelor din Oradea, pentru care există finanțare asigurată. Tot în prima postare a amintit de licitația pentru reabilitarea energetică a șase unități școlare – C.N. Iosif Vulcan (ambele sedii, de pe strada Jean Calvin și din B-dul Decebal), Liceul Aurel Lazăr, Școala Oltea Doamna, Școala Nicolae Bălcescu și Grădinița nr. 42, dar și de faptul că valoarea estimată a lucrărilor finanțate prin PNRR depășește 18 milioane de euro, că alte unități sunt în procedură de achiziție şi că Primăria Oradea are deja semnate contracte de finanțare europeană pentru alte 17 şcoli şi grădiniţe. Pentru încă şase şcoli, grădiniţe şi creşe, spune edilul, s-a depus dosarul pentru finanțare.

    În următoarea postare vorbeşte de 230 de locuri noi de parcare care vor fi finalizate (primele până la finele lunii mai, ultimele până la finele lui august) pe străzile Milcovului – Martin Andersen Nexö, fapt comunicat în cadrul unei întâlniri cu cetăţenii, parcări care se vor realiza după demolarea garajelor. Pe lângă parcări, spune Florin Birta, se va stabiliza taluzul și se vor realiza lucrări pe partea carosabilă, urmând să fie amenajate două benzi de circulație, câte una pe sens și trotuarele.

    aprilie Oradea pasaj

    (Încă un pasaj, una dintre investiţiile anunţate de curând la Oradea)

    După un video cu Oradea şi o poză de duminică cu oraşul, primarul Oradiei revine la investiţii, de data aceasta în sănătatea orădenilor și vorbește despre finalizarea, în 2023, a reabilitării Spitalului Clinic Județean de Urgență și despre investițiile din 2024: amenajarea parcării supraetajate a spitalului, Ambulatoriul integrat al acestuia și Staționarul II de pe strada Corneliu Coposu, dar mai ales despre construirea în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor a unui nou spital pentru boli infecțioase.

    Următoarea postare a edilului face un rezumat al întâlnirii cu cetățenii din Episcopia, promisiunile primăriei de a aduce apa și canalizarea aici, modernizarea străzilor, investițiile propuse, dar și faptul că în prezent aici se află în execuție noul parc aflat la intersecția străzii Rectorului cu strada Matei Corvin și că un altul e proiectat să prindă contur tot aici.

    Oradea zboară spre Bucureşti şi Londra

    Florin Birta mai vorbește, pe Facebook, în luna aprilie, despre faptul că de pe Aeroportul Oradea compania aeriană HiSky Europe va opera cinci zboruri pe săptămână pe ruta Oradea – București și retur, respectiv trei zboruri pe săptămână pe ruta Oradea – Londra și retur, curse care vor debuta până cel târziu în luna octombrie 2024, sau că Primăria Oradea a fost premiantă la capitolul transparenței bugetare (subiect despre care Special Arad a scris pe larg AICI).

    Revine însă, mai apoi, la investițiile sale preferate: pasajele. Mai exact, pasajul peste șoseaua Borșului, care prinde contur, pe șantier fiind montate pe poziție structurile metalice ce formează tablierul pasajului. Valoarea investiției de aici se ridică la 53,7 milioane de lei (fără TVA), aceasta fiind realizată de Primăria Oradea prin PNRR, în parteneriat cu Ministerul Transporturilor și CNAIR.

    aprilie Oradea sarbatoare

    (Ziua Oradiei, evenimentul cel mai mediatizat pe contul de Facebok al primarului)

    Au urmat câteva postări politice despre candidaţi şi liste electorale, iar mai apoi evenimentul căruia i-a dedicat nu mai puțin de opt postări: Ziua Oradiei, 105 ani de la intrarea trupelor române în Oradea. Unul dintre videourile de aici are cele mai multe vizualizări dintre toate postările din luna aprilie.

    După o întâlnire cu asociațiile de proprietari făcută publică pe Facebookul său, unde s-a discutat despre problemele ce țin de salubritate, termoficare, locuri de parcare, Florin Birta preia o postare a lui Ilie Bolojan despre centura metropolitană Oradea. Încheie seria postărilor sale cu câteva cuvinte despre Florii, însoțite de o icoană, imagine care pare desprinsă de pe Facebookul lui Călin Bibarț.

    aprilie Timisoara stai in banca ta

    (Imagine de la momentul demolării gardului pentru recâștigarea unei străzi în centru)

    Dominic Fritz și cum se poartă luptele pentru alegerile din 9 iunie

    Primarul Timișoarei, Dominic Fritz nu a ratat nimic în luna aprilie și a părut de neoprit. A vorbit mult despre investițiile din Timișoara, despre luptele sale politice, despre atacurile la adresa sa, despre pericolele care amenință Timișoara. A fost și singurul dintre primari care a vorbit și despre cultură. După o primă postare politică legată de semnături pentru candidatură, Dominic Fritz a punctat faptul că va purta chiar el un dialog cu Neculai Constantin Munteanu, jurnalist și voce a postului de radio Europa Liberă, cel care inspirat și încurajat generații de români, în deceniile de teroare ale comunismului. Despre evenimentul de la Cinema Timiș, edilul a mai amintit încă o dată în luna aprilie.

    Au urmat câteva postări politice despre candidatura sa, despre cum își va canaliza energia pentru a combate revenirea lui Nicolae Robu la Primăria Timișoara, ca și cal troian al PSD, despre cum va face echipă cu până de curând oponentul său, Alin Nica, în această luptă anti-PSD, despre clientelă, clanuri și despre modul arogant în care a fost stăpânită Timișoara.

    Dominic Fritz a postat şi linkuri cu emisiunile de la posturile TV locale şi naţionale la care a participat, în care discuţiile politice au fost capul de afiş, alături de prădarea patrimoniului Timișoarei de către opozanţii săi de acum. Începând cu mijlocul lunii aprilie, la finalul fiecărei postări aproape, Dominic Fritz le-a amintit celor care îl urmăresc că pe 9 iunie vor fi alegeri locale, adăugând câteva dintre sloganurile sale de campanie.

    aprilie parcare Bega

    (Locul în care se va ridica parcarea supraetajată)

    Timișoara, terenurile clanurilor și lupta pentru recuperarea acestora

    Nu au lipsit nici zecile de postări despre investiţii în derulare în Timişoara, aşa cum a fost cazul amenajării de locuri de parcare pe fostele garajele de pe Silistra, în Lipovei, despre parcarea supraetajată de 250 de locuri care se va amenaja în spate la Bega, a cărei licitație pentru proiectare a fost finalizată, după ce terenul a fost recuperat anul trecut.

    În fapt, tema recuperării terenurilor de la clanurile Timișoarei a fost recurentă în postările primarului Fritz, în luna aprilie. Aceasta a fost și cazul reconfigurării zonei Bega, a şantierului de pe malul râului, care s-a bucurat de mai multe postări în luna aprilie, investiție unde, pentru început, pe un hectar, se amenajează zone de terase, spaţii verzi, se plantează 150 de copaci, mii de arbuști şi se creează un spațiu pentru studenți, spune edilul.

    Discursul primarului pe tema terenurilor recuperate de Primăria Timișoara, politică și alegeri a sunat în aprilie cam așa: „Asta e normalitatea: ca de terenurile orașului să beneficieze timișorenii, și nu clanuri care au prădat hectare întregi din patrimoniul orașului în timp ce nimeni nu a văzut nimic. Cei care au permis acest jaf vor acum să se întoarcă la butoane. În 9 iunie trebuie să mă ajuți să facem curățenie în continuare”.

    aprilie Timioara pasaj subteran

    (O trecere subterană peste zece linii de tren, în Ronaț)

    Investiţiile despre care a vorbit edilul Timişoarei

    Şi investiţiile destinate patrupedelor şi-au găsit loc aici, o primă postare amintind de un târg de adpoţii pentru câini, o alta a fost în fapt un reel cu cişmelele montate în parcuri, de unde pot bea apă şi animalele de companie, în timp ce în ultima postare a lunii Dominic Fritz vorbeşte de votarea PUZ-ului pentru viitorul adăpost de câini din Timişoara.

    Printre investiţiile mari despre care a vorbit pe Facebook se numără şi traversarea subterană din cartierul Ronaţ, unde la „pasajul Solventul intrăm în linie dreaptă cu operațiunile pentru traversarea pe sub 10 linii de cale ferată, fără întreruperea circulației feroviare” şi despre dorinţa ca prin această investiţie şi altele Ronațul, împreună cu Mehala, Bogdăneștilor să se transforme dintr-un spaţiu care are un uriaș potențial de dezvoltare într-unul care să se ridice la aspirațiile timișorenilor.

    Tot la capitolul investiţii în curs, Dominic Fritz a amintit de noul pod pietonal și velo de la str. Gelu – Crizantemelor, despre faptul că sunt pe ultima sută de metri cu amenajarea parcării de pe strada Martir Ioan Stanciu, din zona Girocului, o parcare în locul ruinelor abandonate și a grămezilor de gunoaie, despre o nouă şcoală și o nouă sală de sport modernă pentru copiii de la Școala 13 din Calea Șagului, despre parcul nou din zona Lunei şi primele lucrări de amenajare și plantări de aici, despre noul liceul Waldorf, în lucru, despre Clinica ORL, cu imagini de dinainte de startul lucrării şi de acum, când clădirea nouă e aproape gata şi urmează dotările, despre o linie nouă de autobuz etc.

    aprilie Timisoara noua clinica ORL

    (Noua clinică ORL din Timişoara)

    Cum se poartă lupta? Cu buldozerele şi camerele de filmat

    Cele mai multe postări, cele mai multe vizualizări, cele mai multe comentarii şi likeuri au fost legate de războiul pe care Dominic Fritz şi Primăria Timişoara l-au pornit pentru redarea către oraş a unei străzi centrale ocupate de clanuri:

    „Am zis că nu mă voi opri. Azi am semnat dispoziția de demolare pentru a recupera o stradă întreagă. Ați citit bine! Legătura între Bulevardul Loga și Parcul Copiilor, de care unii timișoreni își mai aduc aminte, a căzut pradă clanurilor bine-cunoscute. Probabil la mica înțelegere cu administrația de atunci. Acum mulți ani, strada Cezar a fost închisă cu garduri cu ornamente kitschoase, au apărut niște construcții și o poartă. Și așa, strada publică a devenit curte privată pentru două vile de pe Loga. Și nimeni nu a văzut nimic! Ultracinstitul primar Robu probabil a fost prea ocupat cu primăria care frauda concursuri pe bandă rulantă”, a fost doar începutul postărilor lui Dominic Fritz pe temă.

    Edilul de Timişoara a demarat acţiunea de demolare cu camerele video după el şi a invitat la eveniment mass-media. Ca atare, două dintre filmările de la demolarea gardurilor au devenit virale, după ce proprietarul vilei a cărui gard a căzut sub buldozerele Primăriei i-a amenințat mai întâi pe primar (“Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”), apoi pe viceprimar („pot să te cumpăr şi pe tine”, „pe tine te cumpăr în bani”).

    Poate cea mai importantă postare cu textul „Au furat o stradă, strada Cezar, între Bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Demolăm construcțiile de acolo și o vom redeschide pentru toată lumea” e însoțită de acest video care a devenit viral:

    https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=1433071147301183

    În altă postare, Dominic Fritz transcrie ameninţările primite acolo:

    “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!” a strigat obsesiv la mine domnul al cărui gard l-am demolat azi ca să redăm strada Cezar timișorenilor.
    “Cât mai stai? Două luni. Două luni mai stai primar și te aruncă afară”. ”Plătești totul, totul ce faci”.
    ”Nu ești tu mare, sunt alții mai mari în București”. ”Ăia dinaintea ta de ce n-au venit?”
    Exact asta mă întreb și eu și un oraș întreg: de ce primarul de dinainte nu a recuperat terenurile orașului și a preferat să nu vadă nimic? (…)Vilă cu vilă, teren cu teren recuperăm ce e al timișorenilor. Ne luăm demnitatea orașului înapoi, cu reguli egale pentru toți. Fără frică. Și în 9 iunie cu votul nostru apărăm Timișoara”.

    Şi tot despre lupte, de data aceasta în instanţă

    Dar Dominic Fritz nu s-a arătat obosit de lupta aceasta, ci s-a dovedit de neoprit pe tot parcursul lunii aprilie, unde a vorbit de alte investiții în alte zeci de postări: despre reabilitarea Liceul Pedagogic Carmen Sylva, unde „deja jumătate din lucrări sunt finalizate și până în toamnă tinerii de aici vor învăța într-o școală modernă”, despre modernizarea Pieţei Doina, despre investiţiile în canotajul timişorean, despre cei doi carpeni uriași, de vreo 7-8 metri, plantaţi acum şi care vor face umbră noului terenul de baschet de pe malul Begăi, despre reamenajarea de la Badea Cârțan şi viitoarele 130 de locuri de parcare de aici.

    Dar dincolo de postările politice, numeroase şi ele, şi de investiţii, vechi, mai noi sau viitoare, Dominic Fritz s-a întors constat la luptele pe care le duce ca primar cu clanurile Timişoarei. A fost şi cazul celei purtate în instanţă cu un constructor care, spune edilul, şi-a bătut joc de șantierul de la Şcoala 30 din Soarelui. Constructorul a primit, spune edilul într-o postare, notificare pentru încetarea contractului şi penalități de întârziere de aproape 2,7 milioane de lei, pentru că șantierul trebuia să fie gata în 17 ianuarie, dar în realitate, în pofida somațiilor, lucrarea e finalizată doar la 70%.

    Un alt caz amintit de primarul Timişoarei este lupta câștigată în instanță împotriva unui angajat al Primăriei, fost consilier a lui Robu, care a luat concursul pe post prin fraudă, iar, în urma plângerilor făcute de primărie, instanța a decis că acesta nu mai poate fi funcționar public.

     

    Citeşte şi:

    Martie cu primarii: de la investițiile de milioane a lui Birta, la luptele și planurile lui Fritz și până la speranţele în vreme bună şi în Dumnezeu ale edilului Bibarț 

    De la cer la pământ, cu primarii Vestului, în februarie. Investiții, campanii electorale, o „zamă” și puțin shopping cu primarii Bibarț, Birta și Fritz

    Aşa au început primarii din Vest anul electoral 2024: Bibarț cu credință, Birta cu investiții, Fritz cu de toate

    Ultimele 10 zile din anul 2023 cu primarii din Arad, Timișoara și Oradea. De la megainvestiții inaugurate acum la reality show-uri pentru o altă lume (11)

    O lună cu primarii Birta, Bibarț și Fritz: megainvestiții la Oradea, apreciere internațională la Timișoara, baluri și festivaluri la Arad (10)

    Arsenie, cenzura şi credințele primarilor. Cum arată postările religioase ale primarului Bibarţ şi ale preşedintelui Cionca. De veghe în lanul de facebook (9)

    Primarul Bibarț, de la peste 130 de poze cu el, la doar 7. „Domnule Bibarț, nu le mai răspundeți celor de la Special Arad cu muncă”. De veghe în lanul de facebook (8)

    Primarul Bibarţ – peste 130 de poze cu el, de la începutul verii, primarul Birta – trei. Așa arată, oficial, vara politicienilor. De veghe în lanul de facebook (7)

    De veghe în lanul de facebook. Preşedinţii Vestului: Cionca conduce detașat la postări; greva profesorilor, omisă de toţi!

    De veghe în lanul de TikTok. Călin Bibarţ, mai tare decât Boc, Birta și Fritz pe rețeaua socială

    De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarţ, Birta, Boc şi Fritz şi cele 6 (șase) investiţii

    De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz, de la Bruxelles, la Institutul Regional de Oncologie şi până la Little Miss România

    1 Mai cu primarii. Mici şi bere de la primarul Bibarţ, flori, locuri de picnic și promenadă de la Boc, Birta și Firtz

    Săptămâna patimilor, între credinţă şi voturi, pentru primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

    De veghe în lanul de facebook. O săptămână cu primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. La Oradea se fac pasaje subterane si supraterane.
      La Arad se pune şi se repune pavaj şi granit. Se scoate şi se reface chiar şi de 10 ori dacă trebuie, ca să se vadă că se lucrează (fara cap) in Arad.

      Arădeni, nici acum nu vedeți diferenţa de nivel intre Arad si Oradea ?
      Asa cum a scris si Bogy mai sus, problema e la primar si primarie.

      Si la următoarele alegeri veți alege tot pădurarul ?

      +12 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.