luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O lună cu primarii Birta, Bibarț și Fritz: megainvestiții la Oradea, apreciere internațională la Timișoara, baluri și festivaluri la Arad (10)

    de Adriana Barbu | 1 noiembrie 2023, 11:36 AM | Politikos | Regional | Topic special

    7

    Ai zice că Aradul o duce cel mai bine în această parte de țară dacă ar fi să te iei după postările din ultima lună a primarilor Florin Birta, Călin Bibarț și Dominic Fritz. Ai spune că la Arad a venit vremea când mai toate celelalte au fost făcute și a sosit momentul pentru chermeze, baluri şi festivaluri, în timp ce Timişoara mai are de tras, chiar dacă are parte deja de câteva aprecieri internaţionale, iar Oradea are cam mult de muncă și trebuie să tragă tare ca să treacă la distracţie.

    Am decis că a trecut cam mult timp de când nu am mai făcut o tură de veghe în lanul de facebook ca să vedem ce au mai făcut primarii de Arad, Oradea şi Timişoara. Am luat pauza de vară, considerând că poate şi edilii oraşelor au dreptul la vacanţe de vară şi că nu-i cazul să fim mai exigenţi cu ei decât cu toţi ceilalţi.

    Ne-am întors însă să veghem în lanul de facebook şi am decis că luna octombrie ar fi fost o lună numai bună să vedem dacă primarii s-au reîntors de-a binelea la muncă. A trecut vara, a trecut perioada concediilor, s-a terminat şi cu pregătirile pentru începerea şcolii şi a facultăţilor, iar vremea e încă bună pentru a ţine ritmul susţinut pe şantiere.

    O lună de hărnicie, războaie și cultul personalității la primarii Vestului

    Şi aşa pare că a gândit şi Oradea, dacă arunci o privire pe pagina oficială de facebook a primarului Florin Birta. Tot harnic, dar şi războinic a părut primarul Dominic Fritz, în luna ce a trecut, deci a părut și decis să profite la maximum de beneficiile pe care în sfârșit i le-a adus anul acesta, în care Timișoara e capitală europeană a culturii.

    La polul opus, primarul de Arad, Călin Bibarț, pare mai degrabă preocupat de cultul personalității și să-i informeze pe arădeni despre balurile și festivalurile pe care le-a onorat cu prezența în luna octombrie.

    Edilul de Arad îi bate, de departe, pe primarii din vecini la numărul de fotografii în care apare pe facebook, cu toate că primarul Dominic Fritz a ales tot mai des să prezinte realizările echipei sale şi luptele pe care le duce prin instanțe prin intermediul unor intervenţii filmate ale sale. Chiar şi aşa, chipul primarului Aradului, Călin Bibarţ, e mult mai vizibil pe facebook decât oricare alt chip de primar din vestul ţării.

    Ca de obicei, primarul Oradiei, Florin Birta, e la polul opus: apare în poze şi filme pe facebook în luna ce a trecut doar de două ori și când face referire la conferinţa de presă pe care a susţinut-o.

    o luna cu primarii Calin Bibart si langosul

    (Primarul Aradului, Călin Bibarţ, printre oameni, la unul dintre evenimentele lunii octombrie)

    Aradul bate Timişoara şi Oradea la ziua oraşului

    Ar merita meţionat încă de aici faptul că, deşi primarul Bibarţ e de departe primul în postări legate de participări la baluri şi festivaluri, în luna octombrie, Oradea şi-a sărbătorit în aceeași lună ziua orașului, iar Timișoara a organizat un megafestival dedicat orașului în anul în care e capitală culturală, cu peste 100 de evenimente, toate acestea găsindu-se pe paginile de facebook ale primarilor.

    Tot aici ar trebui amintit că ziua Oradiei a fost sărbătorită pe 12 octombrie și a fost urmată de un festival de weekend (FestiFall Oradea, între 13 și 15 octombrie), în timp ce Timișoara a marcat sărbătoarea dedicată orașului capitală culturală cu peste 100 de evenimente inedite timp de aproape o săptămână. Aradul a întins sărbătoarea dedicată zilei orașului, așa cum o face de ani buni, în august, pe nu mai puțin de 10 zile.

    o luna cu primarii Florin Birta pasaj

    (Unul dintre pasajele aflate în lucru acum la Oradea)

    Oradea, tur de forță printre investiții

    Timp de o lună, primarul Oradiei, Florin Birta, a avut doar 15 postări pe facebook. În ele, primarul a vorbit de Oradea Coffee Festival, un festival al cafelei, despre faptul că Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor finanțează realizarea unui pasaj rutier (peste strada Bujac) care va permite tranzitarea drumului de legătură dintre centura Oradea şi Autostrada A3 Transilvania, fără nicio oprire (subliniind faptul că lucrările la drumul au ajuns la un procent de 84%, că e posibil ca lucrarea, în valoare de 545 de milioane de lei, bani din fonduri europene, să se finalizeze în următoarele două luni), a felicitat Armata Română de ziua ei și a vorbit de pasaje, parcări subterane și supraterane, de drumul expres Arad-Oradea şi de renovarea de către Primăria Oradea a ultimelor clădiri din Centrul Civic încă nereabilitate.

    o luna cu primarii Florin Birta parcare

    (Una dintre parcările subterane finalizate în octombrie la Oradea)

    Pasaje, parcări, spitale, pe lista primarului Birta

    Mai exact, a amintit de faptul că se toarnă placa peste ultimul pasaj subteran din centrul civic, timp în care se amenajează spațiile verzi, că la finele lui noiembrie structura pasajului din fața Catedralei Ortodoxe va fi finalizată integral şi că, dacă vremea o va permite, până la finalul acestui an toate pasajele subterane vor fi deschise circulației auto.

    Edilul de Oradea a postat un filmuleţ în care se vorbeşte de reţeaua de pasaje subterane din Centrul Civic, de pararea subterană Park and Ride şi de piațeta de deasupra parcării, investiţii în derulare în Oradea, a amintit despre Casa Adorján de pe care s-au dat jos schelele, de pe partea străzii Patrioților, după renovarea făcută de Primăria Oradea, urmând ca până la finalul lunii noiembrie să fie gata și fațada dinspre str. Moscovei, toate detaliile legate de casă şi investiţie putând fi accesate pe pagina primăriei.

    o luna cu primarii Florin Birta festival

    (Imagine de la sărbătoarea Oradea Festifall, 2023)

    A amintit de două ori de Oradea FestiFall, ediția 2023, cele trei zile de festival desfăşurat în cinci locaţii. care au precedat Ziua Oradiei. Şi de două ori şi de Ziua Oradiei, o dată pentru a sublinia accentul pus pe educație și a doua oară pentru a le ura „La mulţi ani” tuturor orădenilor și orașului și pentru a sublinia, într-un lung şi argumentat discurs urcat pe facebook, ceea ce pare evident și de pe facebookul său şi prin oraş: „Administrația noastră a ales mereu faptele. (…) Cu siguranță că nu putem fi perfecți. Dar am învățat din istoria orașului nostru și a celor care ne-au precedat că proiectele de anvergură, de referință pentru generații întregi nu se înfăptuiesc prin vorbe”.

    Încă de la începutul lunii, însă, edilul le-a luat faţa celorlalţi primari de vest vorbind despre o parcare supraetajată, de pe str. Iosif Vulcan, care a fost finalizată chiar atunci, cu 121 de locuri de parcare şi cu care s-a ajuns la aproape 2.000 de locuri de parcare în zona centrală, şi de continuarea modernizării infrastructurii medicale și de parking-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. La cea din urmă investiţie, edilul a amintit de demararea forării celor peste 380 de piloți necesari pentru realizarea parcării supraetajate din proximitatea unității spitalicești, de faptul că ambulatoriul nou va fi legat de spital printr-un pasaj, de faptul că vor fi mutate cabinetele medicale din vechiul ambulatoriu într-un spațiu nou, clădirea actuală urmând a fi transformată în locuințe pentru medicii rezidenți care lucrează în Spitalul Județean. Și nu a uitat să amintească nici de drumul expres Oradea-Arad.

    o luna cu primarii Dominic Fritz turn

    (Pepiniera din centrul Timişoarei, peste 180.000 de vizitatori) 

    New York Times laudă Timișoara

    Poate cu investiții nu atât de spectaculoase ca la Oradea, primarul Timișoarei, Dominic Fritz se poate lăuda în luna ce a trecut și chiar s-a lăudat pe facebook cu câteva evenimente, întâmplări, planuri, realizări deosebite şi procese câştigate.

    Deşi nu a uitat nici să strângă mână unei vârstnice şi să o felicite pentru împlinirea a 100 de ani, sau să amintească că firmele amendate pentru murdărie au făcut curăţenie şi şi-au plătit şi amenzile, să îşi laude colega de partid, Clotilde Armand, pentru că are ca şi el curajul să se lupte cu mafia imobiliarelor, sau să amintească de evenimentele economice la care a participat, Dominic Fritz nu a uitat să bifeze realizările echipei sale şi ale Timişorii.

    Edilul a amintit, de pildă, de faptul că în celebra Pepinieră din Piaţa Operei se mai poate urca doar până în 6 noiembrie, după care începe demontarea ei, dar până la demontare aceasta a fost vizitată, spune edilul, de peste 180.000 de vizitatori, o instalaţie acceptată cu greu, dar care „ne-a învățat să ne privim altfel orașul”. Primarul Timişoarei a amintit și de recenzia pozitivă de care s-a bucurat Timişoara în New York Times („Bucuros de recenzia pe care New York Times o face azi Timișoarei, «oraș autentic, plin de viață și multicultural»”), ştire preluată de mai toată mass-media din România.

    o luna cu primarii Dominic Fritz linie inierbata

    (O linie înierbată de tramvai din Timişoara)

    Tot printre postările lunii octombrie se numără pe facebook-ul lui Dominic Fritz şi o imagine cu o linie de tramvai înierbată (aşa cum era prevăzută iniţial şi pe centrul Aradului prin proiectul BERD): „Bulevardul Cetății: linia verde de tramvai și turnarea ultimului strat de asfalt. Pe Cetății și Bogdăneștilor avem primele linii de tramvai înierbate. Timișoara se mișcă”.

    La mijlocul lunii, primarul a amintit de o nouă companie care a decis să investească în Timişoara (să-şi mute parte din afacere de la Bucureşti acolo), dar s-a lăudat şi cu faptul că a ajuns la peste 140.000 de urmăritori pe pagina sa de facebook.

    Tot printre postări se numără şi momentul în care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, îi înmânează decorația regală „Nihil Sine Deo” pentru Municipiul Timișoara, dar și o altă postare în care amintește faptul că „Bijuteria cartierului Fabric prinde, în sfârșit, o nouă viață”, că președintele comunității evreiești, Silviu Vexler, i-a înmânat cheia uneia dintre cele mai frumoase sinagogi din România, pe care Primăria Timişoara o va prelua în administare şi o va renova cu ajutorul unei finanţări private: „A fost aleasă anul trecut de World Monuments Fund ca unul din cele 25 de monumente cu «semnificație extraordinară» pe toată planeta care merită salvate. În următoarele luni punem clădirea în siguranță și oprim degradarea. Apoi, cu ajutorul unei finanțări private de 100.000 dolari și din bugetul local, vom dezvolta împreună cu arhitecți, oameni de cultură și întreaga comunitate timișoreană un proiect de reabilitare. Viziunea noastră este să dezvoltăm un loc unic în Europa, un spațiu multifuncțional pentru artiști și nu numai din diferite culturi”.

    Războaiele câştigate ale primarului Dominic Fritz

    Nici războaiele nu au lipsit de pe pagina primarului Dominic Fritz în octombrie. Edilul a amintit că a semnat „dispozițiile de eliberare din funcție a celor 3 funcționari care au fost găsiți vinovați pentru poarta care s-a prăbușit la furtuna de acum 6 ani. Atunci a murit studentul Vlad Baici. Primăria modernizase poarta de intrare în oraș fără proiect sau autorizație”, amintind în cadrul unei postări mai lungi că „Trei funcționari au plecat din sistem, dar responsabilii morali încă nu și-au cerut scuze. Lupta noastră este ca ei să nu mai aibă nimic de decis vreodată”.

    Tot de războaie vorbeşte edilul şi în trei postări de pe la mijlocul lunii: războiul cu cei de pe Loga 52, care nu par să dorească să renunţe la clădirea câştigată de Primărie, cel cu clubul No Name, construit ilegal pe domeniul public, instanța dând definitiv dreptate primăriei, și lupta cu panourile foto-voltaice.

    o luna cu primarii Dominic Fritz Piata Victoriei 2

    (Imagine cu soluţia câştigătoare la concursul de proiecte de reamenajare a zonei centrale)

    Cum arată investiţiile amintite luna trecută de primarul Timişorii

    Dar și de investiții importante a vorbit primarul Timișorii în octombrie.

    A amintit că s-a finalizat prima etapă a proiectul de regenerare urbană a zonei Pieței Traian, care se vrea transformată în al doilea centru al Timișoarei, investiţie dublată de înverzirea întregul cartierului cu 355 de arbori, realizarea a 3 parcuri, 2 locuri de joacă și o piață de cartier, o parte din străzile cartierului urmând să devină pietonale. A mai punctat că, după 20 de ani, Timișoara are, în sfârșit, Plan Urbanistic General (PUG) nou, dar şi că s-a stabilit câștigătorul la concursul internațional de soluții arhitecturale pentru Piața Victoriei, probabil punctul zero al Timișoarei, după o selecție făcută de un juriu internațional care a avut de ales din 30 de proiecte înscrise în concurs.

    Aici, soluția câștigătoare, indicată de primar în postare, vorbeşte de faptul că terasele nu vor mai fi acoperite cu copertine, ci umbra va fi asigurată de arborii ce vor fi plantați aici!

    o luna cu primarii Dominic Fritz chiar el

    (Dominic Fritz, înainte de inaugurarea Cinema Timiş) 

    Dominic Fritz a mai vorbit luna trecută și de viitorul Campus Dual, un proiect de 27 milioane de euro, din care 21 vin din fonduri europene prin PNRR, și în câteva rânduri de redeschiderea cinematografului din centrul Timișorii, Cinema Timiș, după un amplu proiect de reabilitare, și de oaspeții care i-au trecut pragul la inaugurare şi la evenimentele organizate aici după.

    La început de lună, edilul a făcut postări legate de evenimentele care celebrau Timișoara, „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, dar a avut și o postare lungă în care a amintit de salariile majorate ale șoferilor de la Societatea de Transport Public (STPT) cu 20%, ajungându-se la un salariu brut de 6.500 lei, cu care speră să-i atragă pe cei 150 de șoferi lipsă.

    1.5 milioane, penalităţi pentru lucrări întârziate

    Şi tot la început de lună, primarul Firtz le-a indicat urmăritorilor că nu are de gând să mai accepte întârzieri în lucrări: „1,5 milioane de lei penalități. Atât am obligat firma care a lucrat pe strada Grigore Alexandrescu să ne plătească pentru întârzierea lucrărilor. Instanţa acum ne-a dat dreptate. Lucrarea de pe tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului trebuia să dureze 8 luni, conform contractului. În realitate a durat 2 ani. E un semnal clar pe care îl transmit firmelor care fac lucrări plătite din banii timișorenilor. Nu pot întinde la nesfârșit nervii și răbdarea timișorenilor cu lucrări care nu se mai termină”.

    o luna cu primarii Calin Bibart pe scena 2

    (Una dintre pozele de pe facebookul primarului Bibarț care îl au în centrul atenției pe edil)

    Celebritatea pe care şi-o construieşte primarul Aradului, Călin Bibarţ

    Departe de cei doi edili și de postările lor legate de investiții, realizări, mândrii locale, cu efecte naționale și internaționale, edilul Aradului, Călin Bibarț s-a mândrit în luna ce a trecut cu participarea sa la festivaluri, baluri, reuniuni și întâlniri cu cetățenii. Evenimentele publice din viața de edil au fost însoțite, mai toate, de texte scurte și multe poze în care edilul se află în centrul atenției, însoțit de arădeni, celebri sau mai puțin celebri.

    Deși nu am fi dorit să numărăm iar pozele în care apare edilul, pentru investiţii, analize și calcule nu am prea avut de ce să poposim prea mult pe pagina primarului. Într-o lună de zile, doar două investiții, una anunțată ca fiind la primul pas (cel al unor exproprieri ce nu se știe când vor avea loc pentru conturarea noului parc de la UTA) şi înlocuirea gazonului de la stadionul încă nou, pe banii primăriei şi nu al celor care l-au executat prost, au fost amintite de primarul Aradului pe facebookul său.

    În rest, de-a lungul lunii octombrie, primar Călin Bibarţ a fost la mai multe emisiuni online, la cele de la radio, la emisiunea sa săptămânală, „Dacă e marţi, e Bibarţ”, a făcut câteva ronduri de zi prin Micălaca, pe diferite străzi aflate în regenerare urbană, pentru a aminti de asfaltări şi trasări de parcări, sau pe la terenul de sport de la Făt Frumos, care se reface în aceste zile, i-a invitat pe arădeni și nu numai, într-un video intitulat „CU DRAG, DIN ARAD!”, să vadă picturile din Catedrala Ortodoxă Nouă „indiferent de limba în care zicem Tatăl Nostru” şi le-a vorbit urmăritorilor de „Creștinătatea care îl sărbătorește în acea zi pe Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

    o luna cu primarii Calin Bibart bai de multime

    (În mijlocul cetăţenilor, una dintre posturile preferate ale primarului Călin Bibarţ)

    Chermeze, baluri, festivaluri, lunga listă de pe facebookul primarului Bibarţ

    Dar, cele mai multe dintre postările primarului Călin Bibarţ fac referire la participarea sa la evenimente şi baluri: la „Balul Comunității Arădene”, la festivităţile dedicate Zilei Armatei, la Ziua Recoltei, sărbătorită la Parohia Ortodoxă Grădişte I, la predarea ştafetei Timişoara-Arad, urmând traseul Arad-Oradea, la a 31-a Ediție a Festivalului Internațional de Teatru Francofon Pentru Tineri „AMIFRAN” (unde apare în 7 dintre cele 13 poze), la Harvest Run (unde apare pozându-se cu arădenii în 19 dintre cele 29 de poze), așteptând să urmărească alături de arădeni, în afara stadionului, meciul echipei UTA (postare însoțită cu 17 poze dintre care în 9 apare edilul), sau prezența sa alături de staff-ul filmului „Nuntă pe bani” la Cinema City (unde din cele 12 poze urcate pe facebook 10 sunt cu edilul).

    La acestea se adaugă o postare cu multe poze pe facebook care indică participarea sa la Festivalul Vinului, ediția 2023, o alta la „East meets west” (14 poze dintre care în 11 apare edilul), la comemorarea celor 13 generali martiri ai Revoluției maghiare din 1849 (10 dintre cele 12 poze îl au ca subiect principal pe edil), la sărbătoarea vârstnicilor Aradului, la Balul educației 2023 etc.

    Edilul a marcat pe facebook şi momentul oficial în care terenul de sport al Colegiului „Moise Nicoară” şi-a schimbat numele în Ioan Marconi, printr-o postare scurtă însoţită de 16 poze în care în 8 apare şi edilul („În memoria sa și ca recunoaștere a activității sale ca sportiv și profesor, de astăzi terenul de sport al Colegiului «Moise Nicoară» va purta numele Ioan Marconi!”).

    o luna cu primarii Calin Bibart stadion

    (Schimbarea gazonului la UTA, una dintre cele două investiţii amintite de primarul Aradului)

    5 postări fără poze cu edilul Aradului

    Sunt doar 5 postări din totalul de 37 în care edilul nu apare în poze: o primă postare referitoare la sărbătoarea creştinească amintită mai sus, o a doua postare, din 18 octombrie, în care vorbește de lucrările de reamenajare a gazonului de pe stadion și faptul că s-a venit în sprijinul suporterilor UTA (…) prin montarea unui ecran mare în proximitatea arenei pentru a putea viziona meciul împreună”, o a treia, referitoare la acelaşi gazon şi la faptul că bucăţi din cel veci pot fi luate de cei interesaţi.

    Cea de a patra postare care nu are poză cu edilul e şi singura referitoare la o investiție mare pentru Arad, dar care a ajuns doar la primul pas: „Am demarat astăzi primul pas către construirea unui nou parc în zona UTA, în spatele Bisericii Ortodoxe. Parcul va avea peste 5000 mp şi va include o zonă de fitness în aer liber, una dedicată fotografiilor. Vor exista alei pietonale şi piste de biciclete, iar în centrul parcului vom amenaja o fântână arteziană cu jocuri de lumini şi apă. Suntem în prima fază a proiectului, cea de expropriere a terenurilor, sperăm ca birocrația să nu îngreuneze lucrările de finalizare a parcului mult aşteptat de către arădeni! #Continuăm seria de proiecte #pentruARAD”.

    Spre deosebire de cele patru postări de mai sus, care aveau o sigură poză drept ilustraţie, a cincea postare e însoțită de 15 poze, dar în niciuna nu apare edilul. Este vorba de o postare legată de expoziția „Leonardo da Vinci – The Machines. Invențiile unui Geniu al Renașterii”, organizată la Muzeul de Artă, instituție în subordinea Consiliului Județean Arad. O instituţie cu care edilul e în război total după ce conducerea CJA nu i-a mai prelungit contractul de manager al soției edilului, ba chiar s-a și judecat cu ea pentru a elibera funcția de director al Zonei Libere Curtici Arad.

    Cum însă un astfel de eveniment e rar în Arad și prinde la public, Călin Bibarț a vorbit de expoziție pe pagina sa de facebook chiar dacă a trebuit să renunțe la obişnuința de a fi subiectul central al pozelor care însoțesc textele sale.

    O întâlnire cu Ligia Deca, Ministrul Educației, punctată pe facebook cu 12 poze dintre care în 11 apare edilul, şi o vizită la o vârstnică pentru a marca cum se cuvine, cu tort și multe poze în care desigur apare și primarul, cei 100 de ani de viață, completează tabloul postărilor de o lună ale primarului Călin Bibarţ.

    Bilanţ de o lună pe facebookul primarilor

    Per total, de-a lungul unei luni, octombrie 2023, primarul Oradiei, Florin Birta, a avut 15 postări şi doar două poze în care apare (la conferința de presă), primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a avut 36 de postări, multe dintre ele însoţite de videouri scurte în care el este protagonistul, iar edilul Aradului, Călin Bibarţ are 37 de postări în octombrie, cu zeci de poze în care se regăseşte. Edilul Aradului e departe de performanţele sale din vară însă, când reuşea să bifeze în mai puţin de o lună sute de poze urcate pe facebook, în care apărea la diferite evenimente, în timp ce primarul Timişoarei pare să intre tot mai tare pe tărâmul new media.

     

    Citește şi:

    Arsenie, cenzura şi credințele primarilor. Cum arată postările religioase ale primarului Bibarţ şi ale preşedintelui Cionca. De veghe în lanul de facebook (9)

    Primarul Bibarț, de la peste 130 de poze cu el, la doar 7. „Domnule Bibarț, nu le mai răspundeți celor de la Special Arad cu muncă”. De veghe în lanul de facebook (8)

    Primarul Bibarţ – peste 130 de poze cu el, de la începutul verii, primarul Birta – trei. Așa arată, oficial, vara politicienilor. De veghe în lanul de facebook (7)

    De veghe în lanul de facebook. Preşedinţii Vestului: Cionca conduce detașat la postări; greva profesorilor, omisă de toţi!

    De veghe în lanul de TikTok. Călin Bibarţ, mai tare decât Boc, Birta și Fritz pe rețeaua socială

    De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarţ, Birta, Boc şi Fritz şi cele 6 (șase) investiţii

    De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz, de la Bruxelles, la Institutul Regional de Oncologie şi până la Little Miss România

    1 Mai cu primarii. Mici şi bere de la primarul Bibarţ, flori, locuri de picnic și promenadă de la Boc, Birta și Firtz

    Săptămâna patimilor, între credinţă şi voturi, pentru primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

    De veghe în lanul de facebook. O săptămână cu primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bibart e o copie la indigo a lui Falca.
      Până și discursul și răspunsurile la întrebări sunt aceleași ca a lui Falca. Când lumea întreabă de șantiere se pune și da exemplul cu renovarea propriei locuințe răspuns preluat de la Falca.
      Pt mulți pnl-iști de frunte ai județului Falca a fost nici măcar un exemplu ci un Mesia atât de mult îl imită încât în fiecare celulă din ei e o mostră de Falcism adică de parvenitism.
      Te uiți la Bibart, Ando, Cionca, Bilcea,Glad Varga și în fiecare din ei se regăsește o mostră de Falca de la cum se îmbracă până la discurs zici ca sunt contagiati de Falcism.

      +25 voturi
      +1
      -1
    2. == ERA UN CANTEC TZIGANESC MAI VECHI == CUNUNAM SI BOTEZAM// SI LA IARNA CE MANCAM == ASTA FILOZOFIA FANARIHOTZILOR SI SECURISTILOR DE LA ARAD ==PRIMARUL FRITZ AR FI FACUT DE 10 ORI MAI MULT DACA NU L SAPAU TATE INSTITUTZIILE FANARIOTE == NUMA BLOCAREA IN JUSTITZIE A RESTRUCTURARII PRIMARIEI TIMISOARA A DURAT PESTE 9 LUNI .
      == TIMISOARA GANDESTE ALTFEL DESI ESTE LA DOAR 50 DE KM DE CARACALUL ARDEALULUI SI AL BANATULUI .
      == A FOST CLAR CA BANATZENII AU DAT UN VOT NEGATIV STAPANIRII FANARIHOTZILOR CAND L AU VOTAT PE FRITZ FARA GRAM DE EXPERIENTZA == ARADENILOR LE A PLACUT DE FANARIHOTZI SI ACU CRAPA CU ZILE IN SPITALUL MIZERABIL SI SUBDOTAT DE LA ARAD.

      +17 voturi
      +1
      -1
    3. Din cauza asta a ajuns MC de apa de la 15bani dinainte de 1990 ,acum este 14,72 Lei 1mc atunci cum sa nu te îmbogățești.Calculati și voi daca am platit 117,98lei pe 8mc de apa.Sper sa aibă apa la plamini toți cei care distrug țară și Poporul ROMAN.

      +10 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.