duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ultimele 10 zile din anul 2023 cu primarii din Arad, Timișoara și Oradea. De la megainvestiții inaugurate acum la reality show-uri pentru o altă lume (11)

    de Adriana Barbu | 1 ianuarie 2024, 4:11 PM | Politikos | Recomandările editorilor | Știri Arad

    5

    10 zile, 10 postări, câteva poveşti cu primarii din vestul ţării, din Arad, Timișoara și Oradea, și cel puţin două abordări. Dacă unii vorbesc de realizări spectaculoase sau despre un an special, alții preferă pe mai departe un reality show în care buna dispoziție, optimismul și îmbrăcarea în poveste a unei realități care nu are tare multe de spus țin loc de investiții.

    Finalul de an a fost pentru Oradea unul spectaculos, în timp ce pentru Timișoara a fost punctul culminant al unui an spectaculos. Pentru Arad, finalul lui 2023  a fost mai degrabă așa cum a fost mai tot anul: cu distracție, sărbători, sfinți, o investiție făcută de alţii şi inaugurată, în sfârşit, acum, după 13 ani și una, mare, care ni se promite că va fi inaugurată cândva, la anul. Dar, ca să folosim parte din coloana sonoră a clipului postat de primarul Aradului, Călin Bibarţ, la cumpăna dintre ani, we can’t help „falling in love” with this.

    Cum arată facebook-ul primarilor de Arad, Timișoara și Oradea

    Cum a arătat finalul de an pe pagina de facebook oficială a primarilor Călin Bibarţ, Dominic Fritz şi Florin Birta? Am revenit cu veghea noastră în lanul de facebook pentru a vedea cu ce se laudă primarii din vest la cumpăna dintre ani şi în pregătirea celui mai important an posibil: cel cu mai multe rânduri de alegeri.

    Şi, deşi pentru prima oară de când facem aceste incursiuni, primarul Aradului nu le-a luat faţa edililor de Timişoara şi Oradea la numărul de postări, cu siguranţă i-a depăşit la bună dispoziţie şi poveşti.

    Dacă edilul Bibarţ a preferat să îmbrace mai totul în cadouri de la Moş Crăciun Şi Moş Gerilă, care ne-a adus, iată, şi un tramvai nou în Arad, edilul Birta a decis să-şi crească numărul postărilor în această perioadă (de obicei are puține), pentru a marca două dintre megainvestiţiile care au fost inaugurate la finele anului în Oradea: o parcare subterană de peste 200 de locuri, în centrul Oradiei, şi șapte pasaje subterane, inaugurate tot acum şi tot în centru.

    Edilul de Timişoara a ales să facă mai degrabă o retrospectivă a ceea ce a însemnat Timişoara în acest an spectaculos, bifând câteva dintre realizările anului în care oraşul din vecini a fost capitală culturală europeană.

    Pe mai departe, primarul Aradului, Călin Bibarţ îi întrece pe ceilalţi doi edili când vine vorba de propria imagine, mai toate postările sale avându-l pe edil în centrul atenţiei, creând senzaţia, datorită intervenţiilor sale repetate, care se vor spontane, că eşti mai degrabă într-un reality show.

    Ce au postat edilii locali din Arad, Timişoara şi Oradea în aceste 10 ultime zile ale anului 2023? Am ales să începem cu primarul de Arad şi să încheiem cu cel din Oradea, ca într-un top invers al lucrărilor cu care oraşele se pot mândri la finalul anului.

    primarii Arad Timisoara Oradea

    (Printre primarii din vest, edilul de Arad e cel mai aproape de postări de poveste)

    Un reality show cu primarul Călin Bibarț, Moș Crăciun și Moș Gerilă

    Primarul Aradului, Călin Bibarţ a urcat 10 postări pe facebook din 21 decembrie şi până în 1 ianuarie, majoritatea fiind filmuleţe în care edilul intră în cadru pentru a ne vorbi pe scurt despre vreo investiţie, situaţie sau doar pentru a ne ura, de la înălţime, sărbători fericite sau an nou fericit.

    Pe 21 decembrie, primarul Bibarţ ne anunţă că „În sfârşit, după aproape 13 ani, putem circula pe pasajul peste calea ferată din Micălaca!” Postare însoţită de o filmare pe acest pasaj, cu doar două benzi de circulaţie, realizat de CNAIR (adică de o altă entitate decât Primăria Arad), după ani şi ani de poticneli şi inaugurat doar acum.

    Pe 22 decembrie, primarul ne informează că „Ne apropiem de Sărbători! Dar lucrăm încă…
    Și, la o flotă de tramvaie modernă și în creștere, evident că amenajăm, acolo unde spațiul o permite, și stații moderne! #continuăm #pentruARAD”, postare însoţită de imagini cu noile staţii de tramvai de la Podgoria.

    Pe 23 decembrie, aflăm că a venit zăpada, dintr-un video în care edilul ne spune că aceasta nu ne va crea probleme, în timp ce, pe 24 decembrie, edilul intră de tot în povestea Crăciunului și, cu ajutorul a două poze idilice, alături de soția, ne urează: „Cu toții devenim copii de Crăciun! Sărbători magice tuturor!”.

    Pe 27 decembrie, Bibarț postează pe facebook, așa cum ne-a obișnuit deja, câteva date legate de Sfântul Ştefan, care „a fost primul martir care și-a dat viața pentru credință, fiind ales ca întâiul diacon de către Sfinții Apostoli. (…)” Pe lângă tradiționalul «La mulți ani», pe care îl adresez tuturor celor ce poartă acest sfânt nume, le urez și ca viața lor să aibă parte de credincioși și bunătatea arătată de acest Sfânt!”

    Pe 28 decembrie, aflăm la la edil, tot dintr-un filmuleț, care îl are ca protagonist pe primar, că un nou tramvai Imperio, verde, va intra în curând în circulație, după cele 3 tramvaie noi, roșii, că s-a ajuns la tramvaiul nou cu numărul 28, că „am trecut de jumătatea flotei” și că pentru toate acestea ar trebui „să-i mulțumim lui Moș Crăciun și lui Moș Gerilă și tuturor celor care fac posibil acest lucru”.

    primarii Arad pod peste Mures

    (Imagine surprinsă de pe pilonul podului de peste Mureș, investiție în derulare în Arad)

    Urări de la înălţimea singurei lucrări importante

    Pe 29 decembrie, primarul Aradului e la înălțime. E sus pe schela pilonului de la podul peste Mureș care se construiește în aceste luni în Arad, probabil singura investiție mare din oraș, și ne spune de acolo, tot într-un video: „Salutare tuturor. Cine nu recunoaşte locația, suntem pe schela de lângă pilonul podului hobanat, așa se numește acel stâlp foarte înalt, la peste 60 de metri înălţime,  de la podul care leagă cele două maluri ale Mureşului cu Andrei Șaguna şi cu zona de Aradul Nou. Am considerat că la momentul finalului de an 2023 și începutul de an 2024, de aici, de la înălțime, să vă spun un «La mulți ani» tuturor arădenilor care au fost la înălțime de-a lungul timpului și cred că, dat fiind că aici suntem la cea mai importantă lucrare și din 2023 și, cu siguranță, și din 2024, când vom inaugura acest pod, să vă transmit cele mai frumoase gânduri. La mulți ani de la înălțime! La mulți ani, tuturor!”

    Pe 31 decembrie, edilul local ne livrează încă un film care chiar ne plasează în reality showul arădean: edilul, împreună cu soţia sa, ies pe uşa casei, cu o şampanie în mână. Sunt întrebaţi: „Domn primar: la fix, ce faceţi, unde mergeţi? În faţă la primărie, să sărbătorim revelionul cu toţi arădenii. Avem muzică confetti, artificii , veselie, haideţi la Primărie”.

    Iar povestea continuă, și pe facebookul primarului de Arad, la cumpăna dintre ani, unde împreună cu soția, cu microfonul în mână, Călin Bibarț, numără, aşa cum ne-au obişnuit deja edilii Aradului care dau ora exactă în oraş, ultimele secunde ale anului 2023. După care le urează arădenilor un an nou fericit: “2023 e istorie… Bun venit 2024! La mulți ani, arădeni! La mulți ani, Arad!”

    Aşa s-a încheiat pe facebookul edilului de Arad un an plin de evenimente, petreceri, bună dispoziţie, dar nu cu prea multe realizări, investiții sau prea multe planuri de viitor.

    Primarii Arad Timisoara Oradea
    (Concerte cu ocazia închiderii programului Timisoara 2023 Capitală Europeană a Culturii, foto Cornel Putan)

    Dominic Fritz şi un an de poveste pentru Timișoara

    Dacă edilul de Arad a vrut să încheie anul fizic la înălțime, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a decis să facă, la cumpăna dintre ani, un bilanţ al oraşului care a fost la înălţime în 2023. Fericit de realizări, evident mult mai încântat decât la început de an, când titlul de capitală culturală părea o încercare mult prea grea pentru primarul userist, cu timișorenii mai aproape de el decât oricând până acum, Dominic Fritz a încheiat anul pe facebook mulțumindu-le în primul rând celor care muncesc în noaptea de 31 decembrie. „În Timișoara, avem grijă unii de ceilalți și în noaptea de Revelion. Am trecut azi pe la câțiva dintre cei care lucrează pentru ca toți ceilalți să poată petrece în siguranță și căldură. Mulțumesc tuturor celor care sunt la datorie azi, în spitale, la Colterm, la poliție și la pompieri, la salubrizare, la transportul în comun și la taxi, în restaurante și în cămine sociale. La mulți ani!”.

    Dar, chiar la miez de noapte, edilul s-a pozat alături de fiica sa, deși fața celui mic nu apare în poze, și a postat, alături de încă o imagine cu centrul Timișoarei: „Timișoara, te iubim. La mulți ani 2024!”

    Timisoara termoficare
    (Una dinre lucrările amintite de primarul Timișoarei în scurtul bilanț făcut la cumpăna dintre ani)

    Bilanțul lui 2023 în Timișoara

    Dominic Fritz face, tot pe 31 decembrie, un scurt bilanț al realizărilor din 2023: „Ne pregătim să încheiem 2023, un an de succes în care Timișoara a strălucit. Vă mulțumesc pentru implicarea și efortul de a face zi de zi din Timișoara, orașul în care ne place să fim.
    *Cetății și Bogdăneștilor sunt aproape gata. Solventul e la jumătate și Vidrighin îl terminăm anul viitor. Am lansat o nouă licitație pentru 33 de firobuze moderne. Am atras fonduri europene de 1,1 miliarde de lei, în ultimii doi ani. Avem în construcție 84 de săli de clasă noi. Am dus absorbția de fonduri europene de la 0,2% când am preluat mandatul la 90%.

    *După 20 de ani, Timișoara are în sfârșit Plan Urbanistic General nou. Am atras peste 150 milioane de lei pentru modernizarea spitalelor Municipal și de Copii, unde pregătim investițiile. Am obținut finanțare pentru modernizarea iluminatului public pe 64 de bulevarde și străzi din Timișoara. Am terminat înlocuirea a 30km de conducte de termoficare și modernizarea a 25 de puncte termice. În această iarnă, Timișoara are stocuri de cărbune și gaz cum nu a avut vreodată.

    * După mai bine de un deceniu am făcut primele plantări masive de trandafiri în Parcul Rozelor: sute de trandafiri și mii de fire de arbuști. Am plantat în această toamnă 2.600 de arbori și Piața Bălcescu va fi din nou verde din primăvară.

    * Am recuperat primele terenuri și clădiri prădate și folosite ilegal timp de decenii. Unde interlopii au închis malul Begăi timp de zeci de ani, copiii și tinerii Timișoarei vor avea acces la terenuri de sport și o mare zonă verde și de agrement.
    Niciodată nu am fost mai încrezător în Timișoara ca acum. Vă mulțumesc!
    Mișcăm Timișoara împreună.
    La mulți ani!”.

    Pe 28 decembrie, edilul de Timișoara postează un filmuleț însoțit de acest text: „Super atmosferă aseară, la Târgul de Crăciun din Timișoara. Pregătiți pentru Revelion (programul în comentarii)”, în timp ce, pe 26 decembrie, vorbește de lansarea licitaţiei pentru 33 de troleibuze moderne: „Punem la bătaie 108.000.000 lei – o parte din cei 1,1 miliarde de lei fonduri europene pe care am reușit să îi atragem în ultimii doi ani. 25 de troleibuze mari, cu o capacitate de 120 de călători și încă 8 mai mici, pentru circa 70 de călători. Avem în lucru și licitația pentru noi autobuze electrice, finanțate tot din fonduri europene câștigate prin PNRR. Ultimele troleibuze – cele care circulă și azi – au ajuns la Timișoara în 2008, acum 15 ani. Cu fiecare nouă investiție scoatem transportul public din haina de Cenușăreasă și îi creștem atractivitatea.”

    Pe 24 decembrie, primarul le urează timișorenilor „cu recunoștință pentru un an efervescent și cu încredere în ce va urma, Crăciun fericit! Frohe Weihnachten! Boldog karácsonyt!
    Buon Natale! Merry Christmas! Joyeux Noël!”

    Pe 23 decembrie, edilul postează încă un video însoţit de cuvintele: ”300 de voci colindând ca una sub bagheta timișoreanului Cristian Macelaru. Emoția și bucuria Crăciunului adusă de 10 coruri de profesioniști și de amatori, într-un proiect marca Filarmonica Banatul Timișoara. (…)”.

    Tot pe 23 decembrie, edilul postează faptul că, însoțit de asistenții sociali ai Municipiului, a dus mâncare și un cadou de Crăciun la câțiva timișoreni care au nevoie de sprijin, în timp ce pe 21 decembrie edilul vorbește de faptul că se plantează „un nou copac pe locul celui care nu a rezistat drujbelor acum 10 ani. În intersecția Brătianu cu Michelangelo, mulți din timișoreni își amintesc de copacul uriaș care a făcut umbră vreme de 50 de ani. Și care într-o dimineață, în 2014, nu a mai fost. De azi, e un ulm pe același loc și sper că cel puțin încă 50 de ani va bucura timișorenii care trec pe acolo. Anul trecut am plantat peste 1.800 de arbori, iar anul acesta încă 2.600, în toate cartierele. Înverzim Timișoara.”

    Oradea parcare 3

    (Zona în care Primăria Oradea a făcut una dintre cele mai mari investiţii din ultimii ani)

    Primarul Florin Birta, lecţie pentru ceilalţi, de sfârşit de an

    Primarul Oradiei, Florin Birta e însă greu de egalat la realizări și la aprecieri în această perioadă, iar faptul e explicabil dacă te uiţi doar la ce a postat edilul. Printre comentarii se regăsesc destul de multe care îl invită pe edil să vină să facă treabă prin alte oraşe.
    Florin Birta e, în fapt, şi primul dintre edilii pe care i-am avut în vedere în acest material care are postare și de 1 ianuarie, semn că poate e bine să ne luăm după proverbul „cine se scoală de dimineață, departe ajunge”.

    Edilul Birta postează pe 1 ianuarie 2024: „LA MULȚI ANI, DRAGI ORĂDENI! Tocmai ce am încheiat un an plin de provocări dar care, iată, ne-a adus satisfacții concretizate prin proiecte majore inaugurate, spre folosul tuturor orădenilor. Împreună cu colegii din Primăria și Consiliul Local Oradea, ne propunem ca în 2024 să continuăm în aceeași notă, determinați să deschidem noi proiecte de anvergură, care să își aducă aportul la dezvoltarea orașului și, implicit, la creșterea calității vieții în Oradea. Vă doresc tuturor un AN NOU FERICIT, CU SĂNĂTATE ȘI ÎMPLINIRI! La mulți ani 2024! Boldog Új Évet 2024!”.

    Oradea pasaj 2

    (Unul dintre pasajele subterane din Oradea, inaugurat în data de 31 decembrie 2023)

    Oradea: 7 pasaje, o parcare, alte investiţii

    Cu o zi înainte, edilul vorbește cu ajutorul unui film de prezentare de o realizare cu care s-ar mândri oricine. Video-ul este însoțit de această descriere: „S-AU DESCHIS! ORĂDENII CIRCULĂ PRIN CELE 7 PASAJE DIN CENTRUL CIVIC. Am remarcat azi interesul, dar și entuziasmul orădenilor pentru deschiderea circulației rutiere prin pasajele subterane din Centrul Civic. De aceea, îndrăznesc să cred că reușita de azi este reușita tuturor orădenilor, la nivel de comunitate.

    Bucuria inaugurării pasajelor este rezultatul unui proiect pentru care s-a muncit din greu și cu consecvență. Iar timpul record în care am reușit să deschidem circulația prin toate pasajele, în urma unui șantier intens, stă mărturie în fața orădenilor despre eforturile depuse de toți cei implicați în proiect: constructori, proiectanți și, desigur, colegii din Primăria Oradea.

    Iată că, ajunși la final de an, avem satisfacția reușitei atragerii fondurilor europene, pentru decontarea lucrărilor majore deja efectuate, urmând ca celelalte lucrări de amenajare peisagistică și finisaje nefinalizate încă să fie suportate din bugetul local, în 2024.
    Pe această cale, vă mulțumesc, dragi orădeni, pentru răbdarea de care ați dat dovadă. (…)”.

    Alte video-uri cu cele 7 pasaje inaugurate la final de an sunt urcate și ele pe pagina de facebook a edilului de Oradea, cu o precizare simplă: „CELE 7 PASAJE DIN CENTRUL CIVIC AL ORADIEI SE DESCHID CIRCULAȚIEI”.

    Tot despre pasaje vorbește edilul și pe 30 decembrie: „Ultima zi a anului 2023 vine cu o mare bucurie pentru noi toți. Începând cu ora 12:00 se vor deschide cele 7 pasaje din zona Centrului Civic și a Pieței Cetate. Aceste pasaje sunt cadoul pe care orădenii, prin răbdarea de care au dat dovadă în timpul lucrărilor, l-au «împrumutat» constructorilor și municipalității, și care acum le este restituit, pentru a se bucura din plin de el, după cum merită. Vă mulțumesc și vă doresc un an nou fericit alături de cei dragi.”

    Și tot pe 30 decembrie, edilul postează pe pagina sa și faptul că s-a deschis parcarea subterană Cetate: „Am dat astăzi în folosință cea mai nouă parcare din Oradea și singura de tip park and ride, având 225 de locuri pentru autoturisme și 31 de locuri pentru motociclete, alte 6 locuri pentru încărcarea mașinilor electrice și 9 destinate persoanelor cu dizabilități. Aceasta va putea fi folosită cu titlu gratuit, în primele trei luni ale anului 2024. Este un proiect ce a necesitat eforturi susținute din partea tuturor celor implicați, mai cu seamă prin vestigiile descoperite pe amplasamentul parcării, ca urmare a vecinătății cu Cetatea Oradea. Însă, tocmai acest fapt, dă parcării Cetate un aer special, vestigiile fiind puse în valoare, printr-un proiect unic în țara noastră. (…)”.

    Cu o zi înainte, 29 decembrie, edilul aminteşte de faptul că parcarea de mai sus se va deschide sâmbătă, 30 decembrie 2023, de la ora 12 şi că „după darea în folosință, Oradea va avea peste 2.200 de locuri de parcare amenajate în parcări supraterane sau subterane.”

    Tot în aceeaşi zi, Florin Birta vorbeşte de cele nouă tramvaie noi cumpărate pentru Oradea: „Mărim flota de tramvaie noi cu alte nouă astfel de mijloace de transport în comun. Astăzi am semnat contractul pentru achiziționarea acestora, cu directorul Societății Astra Vagoane Călători SA, Marian-Mihail Călin, compania arădeană fiind câștigătoarea procedurii de licitație, investiția fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În cazul în care vom identifica încă o sursă de finanțare, există posibilitatea de a suplimenta contractul cu alte 16 tramvaie. La Oradea, acestea vor ajunge în următoarele 12 până la 18 luni, 3 dintre tramvaie fiind bidirecționale, iar 6 unidirecționale. (…) Aceste 9 tramvaie se vor adăuga flotei existente, care cuprinde și cele 20 de tramvaie achiziționate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional și livrate în perioada 2020 – 2022. Valoarea contractului pentru furnizarea celor nouă tramvaie este de 78.750.000,00 lei fără TVA (8.750.000,00 lei /preț unitar fără TVA).”

    Pe 24 decembrie, edilul le urează sărbători fericite orădenilor şi le mulțumeşte pentru răbdarea de care au dat dovadă pentru implementarea marilor proiecte pe fonduri europene, într-un filmuleţ care îl are, în sfârşit, în prim plan pe edil.

    Pe 22 decembrie, primarul Oradiei aminteşte de „Oradea faptelor bune”, într-o postare legată de ediția 2023 a evenimentului: „Peste 1 milion de euro s-au strâns pentru cei care au nevoie de ajutor. Mulțumim orădenilor si tuturor românilor care au donat. Felicitări Visit Oradea, felicitări Radio ZU, felicitari Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Adi Mihaila, Razvan Popescu, Cuza, Raluca Benavides, Emma Stefan și Tea Teodorescu.”

    Elvis pentru realizările altora

    Este pentru prima dată de aproape un an de zile de când edilul Oradiei are tot atâtea postări în intervalul analizat ca și edilul de Arad, dar faptul este justificat prin numărul mare de intervenții pe tema celor două realizări spectaculoase de aici: cele şapte pasaje subterane și parcarea subterană din centrul Oradiei.

    Edilul de Timișoara a încheiat anul în nota pozitivă a postărilor din ultimele luni, de când imaginea orașului pare să fie pe plus (dar anul acesta Timișoara îşi pierde coroana de capitală), în timp ce edilul de Arad continuă seria postărilor în care în centrul atenției se află chiar dânsul, dar parcă numărul băilor de mulțime a scăzut, în pofida faptului că evenimentele și petrecerile s-au ținut lanț.

    În lipsa realizărilor, a lucrărilor care să fie finalizate la timp, sau măcar bine executate în timp, versurile lui Elvis, care, pare-se, au deschis anul 2024 la Arad, pe facebookul edilului, „Can’t Help Falling in Love” ar putea să-i fie direcţionate edilului Florin Birta, pe care fanii l-au invitat, după ce au urmărit videourile cu pasajele inaugurate: „Incredibil efortul, jos pălăria. Hai la București”.

    Citeşte şi:

    O lună cu primarii Birta, Bibarț și Fritz: megainvestiții la Oradea, apreciere internațională la Timișoara, baluri și festivaluri la Arad (10)

    Arsenie, cenzura şi credințele primarilor. Cum arată postările religioase ale primarului Bibarţ şi ale preşedintelui Cionca. De veghe în lanul de facebook (9)

    Primarul Bibarț, de la peste 130 de poze cu el, la doar 7. „Domnule Bibarț, nu le mai răspundeți celor de la Special Arad cu muncă”. De veghe în lanul de facebook (8)

    Primarul Bibarţ – peste 130 de poze cu el, de la începutul verii, primarul Birta – trei. Așa arată, oficial, vara politicienilor. De veghe în lanul de facebook (7)

    De veghe în lanul de facebook. Preşedinţii Vestului: Cionca conduce detașat la postări; greva profesorilor, omisă de toţi!

    De veghe în lanul de TikTok. Călin Bibarţ, mai tare decât Boc, Birta și Fritz pe rețeaua socială

    De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarţ, Birta, Boc şi Fritz şi cele 6 (șase) investiţii

    De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz, de la Bruxelles, la Institutul Regional de Oncologie şi până la Little Miss România

    1 Mai cu primarii. Mici şi bere de la primarul Bibarţ, flori, locuri de picnic și promenadă de la Boc, Birta și Firtz

    Săptămâna patimilor, între credinţă şi voturi, pentru primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

    De veghe în lanul de facebook. O săptămână cu primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. == EXCELENTA COMPARATZIA SI DEA IN SINE == DOI PRIMARI DE FORTZA SI UN PRIMAR DE TELEORMAN == SA VEDETZI CELE 7 PASAJE AUTO DIN ORADEA CENTRUL == HALUCINANT – ESTE DE DIMENSIUNEA PODGORIA TOATA . == DAR CINE VOTEAZA FOLOSIND CREIERUL DIN COLONUL ARE CE MERITA == UN ORAS CENUSIU SI TRIST == SPITAL DE LAGAR SI SCOLI DE MAHALA . SCARBA MI E .

      +15 voturi
      +1
      -1
    2. @Nelu…de unde până unde „defăimarea orașului”? Chiar dacă facebook-ul este tărâmul virtual plin cu de toate (mai mult sau mai puțin cosmetizate), postările celor trei primari au corespondent în realitate. Nu umbla câinii cu covrigii în coadă nici la Oradea, nici la Timișoara, dar nici nu putem nega evoluția diferită a orașelor. Nu ne place, dar hai să vedem ce proiecte s-au finalizat sau sunt în execuție în celelalte orașe…și ce avem noi.

      +21 voturi
      +1
      -1
    3. Dacă nu-i defăimare a orașului atunci e defăimarea primarului. Mă dezgustă păreri politicianiste care fac din Arad un oraș de la coada țării. Ce mai proiecte de pasaje la vecini!?… dar un pod la Arad face cât zece la ei. Acum urmează alte două pe centura sud-est. Oradea e departe de așa ceva. Apropo…de ce vrea Oradea să se lege de Arad cu drum expres??? Mai uitați-vă pe hartă să vedeti de ce.

      --7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.