vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    De veghe în lanul de facebook. Preşedinţii Vestului: Cionca conduce detașat la postări; greva profesorilor, omisă de toţi!

    Nu-l bate nimeni. Nici Nica, nici Tișe și, cu siguranță, nici Bolojan. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, conduce detașat topul președinților Vestului (preşedinţii de consilii județene din vestul țării) la postări pe facebook.

    Am decis să ne mutăm atenția de la ce postează pe rețelele sociale primarii din Vest și să vedem, de data aceasta, cum stau cu facebook-ul președinții de consilii județene din Arad, Bihor, Cluj și Timiș. Deși nici pe departe așa spectaculoase ca postările unora dintre primari și nici așa șocante ca altele venite de la edilii din Vest, postările preşedinţilor de judeţ nu ies din tiparul postărilor specifice politicienilor. Iar Aradul e iarăși primul la postări legate de evenimente, sărbători și credință.

    Cionca, primul pe facebook

    Iustin Cinoca conduce detașat la numărul de postări pe facebook în ultimele şapte zile. La polul opus se află arhicunoscutul Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, care a ales să facă publice pe facebook, în ultima săptămână, doar două postări, ambele despre investiții din județ. În fapt, comportamentul lui Bolojan pe rețeaua socială la care facem referire pare similar cu modul în care decide să își facă simțită prezența pe facebook primarul de Oradea: puține postări şi acelea doar despre investiții în derulare sau viitoare.

    Între extrem de activul Cionca și aproape inactivul Bolojan îl întâlnim pe președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care pare totuşi mai dornic să-i calce pe urme lui Cionca, în timp ce președintele CJ Timiș, Alin Nica, trage mai degrabă spre Bolojan, deşi la capitolul subiecte oscilează între evenimente mondene și investiții viitoare.
    Să-i luăm pe rând.

    Biblioteca lui Bolojan

    Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, se află la coada clasamentului nostru cu două postări pe facebook în ultimele şapte zile: una despre cum va arăta biblioteca judeţeană după modernizare și digitalizare, o bibliotecă care își va dubla spațiile de lucru cu publicul, dar va beneficia şi de o terasă şi o cafenea, şi o postare despre desemnarea câştigătorului licitaţiei care vizează extinderea centurii Beiuş. În niciuna dintre postări nu apar imagini cu chipul său. În timp ce postarea cu centura a adunat doar ceva peste 600 de like-uri, modul spectaculos în care ar urma să arate biblioteca a primit aproape 3.000 de aprecieri (aceasta este postarea cu cele mai multe aprecieri din ultima săptămână raportat la toţi cei patru preşedinţi).

    bolojan biblioteaca

    Stadionul lui Nica

    Tot la coada clasamentului se află și Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, cu doar două postări în ultima săptămână: o postare despre păpuşile gigantice, care le poţi vedea în aceste zile pe străzile din Timișoara, și o alta despre cum ar trebui să arate viitorul stadion, cu precizarea faptul că studiul de fezabilitate al acestuia a fost finalizat. Nica a adunat aproape 750 de like-uri la postare cu păpușile gigantice și, desigur, mult mai multe aprecieri la postarea cu stadionul: peste 2.200.

    În niciuna dintre postări nu apare Alin Nica.

    NIca stadion

    Canalizarea lui Tişe

    Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, se poate lăuda cu cinci postări în şapte zile: de la postări legate de sărbători religioase, la aplicații cu festivalurile, evenimentele şi ofertele turistice din tot judeţul, până la introducerea canalizării în Panticeu şi aşternerea unui strat de balast stabilizat pe un drum judeţean. Cu o oprire şi la o emisiunea la un radio care e frecventat şi de primarul Emil Boc. Postarea care face referire la emisiunea la care a participat Tișe a adunat cele mai puţine like-uri – 26, în timp ce cele mai multe aprecieri le-a primit pentru canalizarea din Panticeu – 258. Tișe apare, desigur, în postarea cu referire la emisiunea radio.

    Tise canalizare

    Cununia lui Cionca

    Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, are nu mai puţin de 12 postări în cele 7 zile care au făcut obiectul analizei noastre. Postările merg de la urarea „La mulţi ani”, adresată arhiepiscopului Aradului, Timotei Seviciu, la postări despre Rusalii, la festivaluri, cum a fost cel de la Sebiş, şi cununii civile (prima din Sala Marii Uniri) și până la evenimente dedicate Zilei Copilului, unei cooperative agricole care promovează produse locale și la pregătiri necesare pentru întruniri de partid.

    La acestea se adaugă și trei opriri pe la investiții, toate din Spitalul Județean Arad: o postare care face referire la blocul operator al secției de Obstetrică Ginecologie, care dispune acum de un circuit medical modern, o postare legată de o întâlnire cu cadrele medicale pe tema construirii Complexului Matern-Pediatrie și o postare care face referire la modernizarea spațiile actuale ale secțiilor de Obstetrică Ginecologie și Neonatologie, până la construirea noului spital.

    Prima cununie civilă din Sala Marii Uniri a adunat cele mai multe aprecieri: 253. Iustin Cionca este și câștigător detașat la numărul pe postări în care se regăsește. În aproape jumătate dintre cele 12 postări îl putem zări în poze şi pe preşedintele CJA.

    Cionca cununie

    Nicio vorbă despre greva din învățământ

    Una dintre postările președintelui CJA, Iustin Cinoca – cea referitoare la câteva sute de produse lactate și rechizite pentru elevii din Săvârșin, primite în cadrul unui proiect european, ne-a adus aminte de cel mai important eveniment al ultimelor 2 săptămâni, un eveniment despre care a vorbit toată lumea și care a marcat pe toată lumea: greva profesorilor. Niciunul dintre cei patru președinți de consilii județene nu a făcut, în ultima săptămână, nici măcar o referire la evenimentul care a cutremurat societatea românească, care a pus pe jar Guvernul şi care a stat pe buzele tuturor. Cam atât despre politică şi politicieni în România, nimic mai mult despre politicienii care conduc unele dintre cele mai importante judeţe ale ţării.

     

    Citește și:

    De veghe în lanul de TikTok. Călin Bibarţ, mai tare decât Boc, Birta și Fritz pe rețeaua socială

    De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz, de la Bruxelles, la Institutul Regional de Oncologie şi până la Little Miss România

    1 Mai cu primarii. Mici şi bere de la primarul Bibarţ, flori, locuri de picnic și promenadă de la Boc, Birta și Firtz

    Săptămâna patimilor, între credinţă şi voturi, pentru primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

    De veghe în lanul de facebook. O săptămână cu primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. O diferenta mare intre un domn,cu adevarat administrator de judet si fost primar,si intre un chelner doctor,care a invatat de la mentorul sau ca important e sa fi prezent pe retele,chiar daca nu ai nimic de spus,si mai ales,nu ai facut nimic din ceea ce trebuia sa faci. Este una din explicatiile felului in care arata Aradul,care mai are si ghinionul sa aiba un primar complet incapabil,dar vajnic manuitor de drujba.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.