joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Săptămâna patimilor, între credinţă şi voturi, pentru primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz

    de Adriana Barbu | 17 aprilie 2023, 11:00 AM | Politikos | Regional | Știri Arad | Topic special

    4

    Am stat din nou de veghe în lanul de facebook și am urmărit activitatea politicienilor care conduc cele mai importante municipii reședință de județ din partea de vest a ţării. A fost mult despre credință, despre smerenie, milostivire și despre bucuria sărbătorilor religioase chiar pe paginile primarilor de aici, în ultimele zile. Niciunul dintre cei patru edili care fac obiectul materialelor noastre nu au uitat de credincioși și de sărbători, ci au postat cu ocazia Floriilor și a Paștelui.

    Dacă analizăm numărul postărilor în legătură directă cu sărbătorile religioase din această perioadă, am putea concluziona că primarul Aradului, Călin Bibarț, e cel mai credincios dintre primarii vestului. Și ar avea și de ce, dacă stăm să gândim politic situația și să ne amintim că Aradul și-a propus să devină, încă de pe vremea fostului primar Gheorghe Falcă, un oraș credincios. Și asta a ajuns. Poți concluziona așa și dacă analizezi postările, pereții birourilor, icoanele de pe birouri și accesoriile de la mâinile mai marilor urbei.

    Credința de pe facebookul primarilor

    Un lucru e cert, poporul român e credincios și ține foarte mult la cea mai mare sărbătoare creștină, Învierea Domnului, iar faptul nu avea cum să fie omis de către primarii Vestului. Unii o fac simplu, decent, așa cum e cazul primarului Oradiei, Florin Birta, care ne spune pe pagina sa de facebook doar „Hristos a Înviat”, sau cazul primarului Emil Boc, cu urarea sa „Hristos a Înviat! Vă urez Sărbători binecuvântate!”.

    Alții ne poartă prin pilde și citate biblice, cum e cazul primarului Aradului, Călin Bibarţ: „Iisus le-a vorbit din nou și a zis: Ioan 8:12 Cuvintele sunt de prisos pentru un asemenea moment solemn! Mergem împreună la Catedrala «Sfânta Treime» pentru a primi cu smerenie Lumina Sfântă şi cu recunoştință darul oferit omenirii, Învierea din morți a Mântuitorului Iisus Hristos! Hristos a Înviat!”

    Postările celor trei primari au fost făcute de echipele care se ocupă de paginile lor de facebook sâmbătă seara, sau la miezul nopții, chiar de Înviere.

    Echipa care se ocupă de facebook-ul primarului Dominic Fritz a fost ultima care să posteze urări legate de Învierea Domnului, dar a făcut-o duminică, legând marea sărbătoare de construcția Timișoarei: „Hristos a înviat! Din victoria vieții asupra morții pe care o celebrăm în aceste zile, să renască în noi curajul de a construi. Timișoara e contribuția și bucuria fiecăruia dintre noi. Sărbători binecuvântate!”.

    Despre vorbele şi faptele bune ale primarilor

    4 fritz
    (Imagine postată de Florii şi Paştele Catolic de primarul Dominic Fritz)

    Dar cei patru primari nu au postat doar o dată despre cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, ci de mai multe ori. Sâmbătă, de pe pagina oficială a primarului Dominic Fritz aflăm că acesta a trecut pragul Centrul de Zi Sfântul Nicolae, pentru a aduce cadouri și a ciocni ouă cu cei 60 de copiii aflați aici. „Sunt de-o șchioapă. Alții, acuși adolescenți. Fiecare cu o poveste dificilă. Sunt cei 60 de copii care vin la Centrul de Zi Sfântul Nicolae. Copii care au trăit deja pe stradă sau provin din familii problematice. Am împărțit cu ei bucuria sărbătorilor împreună, a ciocnirii primelor ouă roșii și a cadourilor. Copiii au confecționat decoruri, au decorat centrul și au pregătit o minunată serbare de Paști. Centrul e a doua casă pentru ei (…) Centru este garanția că nu abandonează școala. Să aveți și voi sprijin când aveți nevoie și să fiți sprijin pentru alții. Asta vă urez de aceste sărbători. Paște fericit!”.

    Și primarul Oradiei, Florin Birta, a postat în Sâmbăta Mare, dar textul său a fost ca de obicei unul scurt: „Lăsați bucuria și bunătatea să vă cuprindă gândul și faptele. Vă doresc Sărbători frumoase și liniștite alături de cei dragi!”.

    Primarul Clujului a avut chiar două postări sâmbătă, o urare din partea Primăriei Cluj Napoca („Vă doresc Sărbători frumoase”), dar și o postare legată de copiii din centrele de îngrijire și nevoia de a le fi aproape: „Nimeni nu este uitat, nimeni nu este abandonat! Cadouri cu ocazia Sărbătorilor pentru persoanele din Centrul de Găzduire Temporară de pe str. Oaşului, Centrul social de urgență de pe str. Dragoș Vodă și Centrul de Îngrijire și Asistență din Cluj. Ceea ce pentru noi poate reprezenta foarte puțin, pentru alții poate reprezenta foarte mult, cu atât mai mult în perioada Sărbătorilor. De aceea, an de an subliniez același mesaj: dacă puteți face un bine, să îl faceți. (…)”.

    Primarul Aradului a omis să posteze sâmbăta, poate şi pentru faptul că a postat încă de vineri: „E Vinerea Mare! Pe o cruce de lemn, Domnul murea pentru ca noi să avem viață…
    Smeriți, să ne amintim ce spunea cineva: ”.

    Postări de De Florii și de Paștele Catolic

    4 bibart florii 2
    (Imagine de Florii, postată de primarul Bibarţ)

    Cu o săptămână înainte, toţi cei patru primari din vestul ţării au avut ceva de spus pe facebook despre sărbătoarea Floriilor şi despre Paştele Catolic.

    Primarul Bibarţ a avut două postări: „Aradul a fost și va rămâne un cămin nu doar multietnic și multicultural, ci și unul multireligios. Și fiindcă mâine credincioșii catolici, reformați și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului, le urez din toată inima tuturor credincioșilor aparținând acestor culte o Sărbătoare plină de lumină și de bucuria Învierii. Hristos a înviat!” și „«Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului!»; Acum mai bine de două mii de ani, acestea erau cuvintele ce anunțau intrarea Domnului în Ierusalim. Și Împăratul pe care poporul Îl aștepta pentru acele vremuri avea să întemeieze o Împărăție veșnică, după ce va fi pătimit spre mântuirea noastră! Un motiv pentru a ne deschide inima spre a-L primi și noi ca Împărat pe Hristos Domnul! Vă doresc tuturor o Sărbătoare binecuvântată, cu bucurii și speranță!”.

    (Imagine de Florii, postată de primarul Florin Birta)

    Ceilalţi primari au avut o singură postare în Duminica de Florii: „Sărbătoarea Floriilor să ne aducă primăvara și să ne umple sufletele de bucurie și speranță pentru zilele frumoase care vin. La mulți ani! Pentru cei ce sărbătoresc zilele acestea Sfintele Paști le doresc Sărbători Fericite! Kellemes húsvéti ünnepeket!”, a scris Florin Birta, primarul Oradiei; „Vă doresc tuturor să vă bucurați de Duminica Floriilor și să intrăm în Săptămâna Mare cu seninătate și gânduri bune! La mulți ani tuturor celor care își serbează astăzi ziua de nume! Sărbători fericite tuturor celor care sărbătoresc Paștele în acest sfârșit de săptămână! Sărbătoarea Învierii să vă găsească sănătoși și să vă aducă în case și în familie armonie și bucurii!”, a postat Emil Boc; „Superbă Timișoara sărbătorind împreună Floriile, Paștele și Pesahul. Sărbătoare în tihnă tuturor”, a scris şi primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

    (Imagine de Florii, postată de primarul Emil Boc)

    După această nouă incursiune, plină de credință, pe facebook, nu ne rămâne decât să sperăm că primarii vestului se străduiesc să aplice și în viața lor sfaturile biblice și să devină mai buni și mai smeriți şi că, chiar și dincolo de voturi, credinţa stă întipărită în inimile lor.

    Campionii postărilor

    În săptămâna ce a trecut, Emil Boc a continuat să fie cel mai activ dintre cei patru primari pe reţelele de socializare. A fost însă egalat de primarul Aradului, Călin Bibarţ, când a venit vorba de numărul postărilor care făceau referire la sărbătorile religioase. Primarul Bibarț a avut, per total, 9 postări în săptămâna ce a trecut, dintre care 4 au făcut referire la religie, primarul Oradiei, Florin Birta a postat de 6 ori pe facebook pe pagina sa oficială, iar, dintre cele 6 postări, 3 au avut legătură cu Floriile și Paștele. Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc a făcut 14 postări pe facebook, dintre care 4 s-au referit la sărbătorile creștine din această perioadă, în timp ce primarul Timișoarei, Dominic Fritz a postat de 7 ori pe facebook în săptămâna ce a trecut, trei dintre postări fiind despre Florii și Paște.

     

    Cişete şi: De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarţ, Birta, Boc şi Fritz şi cele 6 (șase) investiţii

    Citeşte şi: De veghe în lanul de facebook. Primarii Bibarț, Birta, Boc și Fritz, de la Bruxelles, la Institutul Regional de Oncologie şi până la Little Miss România

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ăsta da jurnalism de Facebook, ce sa zic, greu de investigat ce postează x sau y.
      De ce m-ar interesa ce postează Emil Boc? Sau usristul Fritz care e progresist și probabil postează pt că dă bine, el fiind căsătorit cu o chinezoaică, sau ce e, de altă religie. Să fim serioși.
      Dintre toți Bibarț pare cel mai în temă cu credința, mai implicat și cel mai practicant.

      --15 voturi
      +1
      -1
      • Apăi, dacă nu vă interesează, aveți acolo în dreapta, sus semnul „X” sau aveti alte rubrici prin ziarul nostru unde poate găsiți ceva de intres. Pe alții îi interesează însă și pentru ei facem această analiză.
        Sărbători Pascale Fericite!

        +8 voturi
        +1
        -1
    2. Mai bine „jurnalism de Facebook” decât ignoranță arădeană. Cât de bine vedem noi paiul din ochiul celui de lângă noi, dar nu vedem bârna din ochiul nostru. Poate înainte să punem ștampile pe oameni, ar trebui să știm exact sensul cuvintelor folosite. Și nici nu este prea greu…trebuie doar un puțin timp pe Google.

      +11 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.