Planul Urbanistic General al Aradului va fi făcut de o firmă din Pitești și una din Timiș
Planul Urbanistic General, numit pe scurt PUG, e ca o „radiografie” care analizează toate aspectele de urbanism din toate cartierele și centrul unui oraș și…
Planul Urbanistic General, numit pe scurt PUG, e ca o „radiografie” care analizează toate aspectele de urbanism din toate cartierele și centrul unui oraș și…
Noii consilieri locali municipali au fost desemnați astăzi în câte o comisie de specialitate, iar apoi au supus la vot proiectele de pe ordinea de…
Printre documentele care vor fi supuse la vot în cadrul ședinței de luni, 2 noiembrie, iată că pe ultima sută de metri a fost introdus…
TITLU INIȚIAL Povestea unei construcții ilegale, făcută pe pământul Primăriei Arad, sub „ochii” primarului, dar care n-a fost oprită de nimeni: „Vă dau foc la cabane…
Odată cu schimbarea primarului și a componenței CLM, iată că o nouă schimbare apare în „aparatul” Primăriei Arad. După ce a ocupat funcția de administrator…
Pandemia a lovit în toate domeniile de activitate, iar Compania de Transport Public (CTP) Arad nu e o excepție de la regulă. Restricțiile de circulație…
Potrivit unor informații pe care le-am primit, s-ar părea că și în Primăria Arad au fost depistate cazuri de Sars-Cov-2. Mai exact este vorba de…
Invitația lansată ieri de PNL Arad USR-ului, mai precis lui Adrian Wiener, de a prelua funcția de viceprimar al Aradului, a fost primită cu sentimente…
Conform Biroului Electoral Central, numerele care indică prezența la vot a arădenilor nu sunt unele de lăudat. Lupta pentru poziția de primar a fost strânsă…
Dincolo și înainte de rezultatele finale, acum, la o prima scrutare a votului din 27 septembrie de la Arad și nu numai, ceea ce ne…
Președintele PSD Arad, senatorul Mihai Fifor, candidează pentru poziția de primar al Aradului din partea Platformei Social-Liberal Creștină. În pragul alegerilor acesta a stat de vorbă…
Este aproape de oameni, amabil, jovial, o fire plăcută. În acelaşi timp, este responsbil şi implicat în marile proiecte de dezvoltare, capabil să muncească pentru…
Nu e exagerare când spunem că pandemia lasă gaură în bugetul orașului, Primăria fiind nevoită să aloce în acest sens sume foarte mari de bani…
Comunicat. În prima zi a lunii septembrie, consilierii locali au fost convocați în sedință extraordinară cu 13 proiecte pe ordinea de zi. Cu această ocazie…
Mediul online s-a umplut, de aseară începând, cu imagini și informații privind unele disfuncționalități în cadrul noii arene „Francisc Neuman” din Arad. S-a scris și…
Primăria Arad era preocupată ieri de vizita ministrului Ionuț Stroe. Primarul Călin Bibarț și fostul primar Gheorghe Falcă l-au plimbat peste tot prin arenă pe…
Comunicat. Primăria Municipiului Arad prin Direcția Generală Poliția Locală le reamintește conducătorilor auto că strada Unirii și-a schimbat sensul de circulație și totodată face apel…
Domnul Adrian Wiener se prezintă astăzi, într-un interviu, pentru prima oară pe Special Arad după ce s-a făcut rocada la candidatura pentru Primăria Aradului. Așa…
Peste aproximativ două sau trei luni, copiii cu dizabilități din Arad se vor putea bucura de 5 locuri de joacă în parcurile arădene, adaptate special…
Un prim pas se face această săptămână, în vederea înaintării cererii de finanțare din bani europeni pentru modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul, pe…
Astăzi, la ora 11.00, a avut loc o conferință de presă în care urma să aflăm despre proiectele la care s-au gândit membrii Partidului Republican…
În urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la organizarea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări: Răspunsul formulat…
Este prima mea campanie electorală. Sunt multe lucruri la care m-am așteptat, despre care mi s-a spus, dar sunt și foarte multe surprize neașteptate, unele…
Consilierii locali municipali vor vota marți, 28 iulie, proiectul de hotărâre ce vizează ordinea de priorități a solicitanților și lista cererilor depuse la Primăria Arad…

În „Pastila de sănătate” de săptămâna trecută (vezi AICI) am aflat cum anume se pun bazele unei condiții fizice cinstite, pornind de la stadiul de...
Este inacceptabil ca pacienții operați în privat să fie trimiși la stat pentru tratamente post-operatorii, este una dintre afirmațiile postate pe Facebook de către Centrul...
Holurile Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad arătau luni dimineață aproape ca într-o zi obișnuită. Bolnavii așteptau în fața cabinetelor, iar forfota asistenților și...

N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...
Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...
În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Zona Pârneava–Boul Roșu se transformă vara de zici că este o suburbie de la marginea Parisului, unde poliția nu mai intră deloc. Paranghelii până la...
Președintele PNL Municipiul Arad Sergiu Bîlcea consideră că în urma declarațiilor lui Sorin Grindeanu, directorii și șefii de instituții susținuți de PSD trebuie să își...
Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă s-a referit în cadrul unei conferințe de presă la două teme politice de actualitate: formarea unui nou guvern și atacul...

Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...

O navă de război rusă a efectuat ieri (luni) un exercițiu cu muniție reală în Canalul Mânecii, la aproximativ 45 de mile sud de orașul...
Doi turiști greco‑americani au fost răniți marți dimineață în apropierea Acropolei din Atena, după ce un bărbat i‑a atacat cu un cuțit pe o stradă...
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, și-a început oficial mandatul cu promisiunea unor măsuri rapide pentru reducerea presiunii generate de costul vieții, urmând ca,...

Industria auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Sectorul pierde, în medie, aproximativ 1.200 de angajați pe lună, iar...
Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat la finalul acestei luni, în aceeași formulă folosită anul trecut, după ce Ministerul Mediului a decis să...
Producătorul auto american Ford a fost nevoit să reangajeze peste 300 de ingineri de control al calității, după ce sistemele bazate pe inteligență artificială implementate...

OpenAI a anunțat într-o postare de blog că a suspendat temporar accesul intern la unul dintre modelele sale experimentale, GPT-5.6 Sol, după ce acesta a...
Lansarea noului model de inteligență artificială Kimi K3, dezvoltat de startup-ul chinez Moonshot AI, a provocat turbulențe majore pe piețele tehnologice internaționale, declanșând vânzări accelerate...
Compania chineză OnePlus se pregătește să își anunțe oficial retragerea de pe piețele din Statele Unite și Europa, potrivit unor informații apărute în presa internațională,...

Participanții atelierelor de cinema organizate în cadrul Festivalului Underground 2026 își vor prezenta filmele în premieră miercuri, de la ora 19:00, la Cinema Arta. Publicul...
Animația „Elio”, o aventură spaţială emoţionantă care explorează teme precum singurătatea, conexiunile umane şi familia, va fi proiectată la Cinematograful din Grădiște. Proiecția va avea...
Filmul „Odiseea”, una dintre cele mai așteptate producții ale anului, a ajuns în cinematografe la finalul săptămânii trecute, iar reacțiile publicului nu au întârziat să...

Compozitorul arădean de muzică electronică mutat la Viena, Those Black Wires, a lansat recent un nou album, „After Dark”, care poate fi ascultat aici, iar...
Joi, 13 august, începând cu ora 20:00, KF va găzdui un nou eveniment dedicat iubitorilor de hip-hop. Sub numele generic ARAP, concertul va reuni pe...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...

Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...
Disney analizează posibilitatea de a oferi o parte din conținutul Disney+ fără abonament, într-un moment în care serviciile gratuite precum YouTube câștigă tot mai mult...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...
După preselecția desfășurată în data de 26 iunie, concursul Miss Arad 2026 intră într-o nouă etapă. Cele 13 finaliste au participat, în data de 1...
Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Cântăreața și starul echipei Kansas City...

În după-amiaza de 7 iulie 2026, polițiștii Biroului pentru protecție Fodului Forestier și Piscicol au oprit, pentru control, o autoutilitară încălcată cu lemne, pe D.N....
Doi tineri din Arad sunt cercetați penal în urma unor incidente de violență în familie: unul ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță că a început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 38 de ani, acuzat că ar fi agresat sexual,...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)