Polițiștii locali au „curățat” parcarea de pe strada Aviator Georgescu, aceasta fiind exclusiv pentru mașinile Primăriei Arad

După multe sesizări ale arădenilor prin care își expuneau nemulțumirea referitoare la strada Romul Veliciu, cea paralelă cu Palatul Administrativ, s-au luat și câteva măsuri. Astfel, mașinile parcate în acea zonă au fost ridicate de polițiștii locali și personalul lucrător din cadrul Primăriei Arad va dispune de o parcare doar pentru ei. Așadar, În cadrul măsurilor adoptate de Primăria Municipiului Arad în scopul eficientizării locurilor de parcare în zona din proximitatea Palatului Administrativ, Direcția Generală Poliția Locală Arad a procedat la eliberarea parcării de pe strada Aviator Georgescu de autovehiculele ce nu aparțin PMA.
În zona respectivă, pe aleea de pe drumul de acces se găsește un indicator „oprirea interzisă”, cu adiționalul „cu excepția autovehiculelor Primăriei Arad”. La intrarea în parcarea împrejmuită de pe strada Aviator Georgescu se amplasează un indicator identic, având același panou adițional. Măsura permite relocarea mașinilor administrației locale pe strada menționată, eliberând perimetrul Palatului Administrativ de prezența propriilor autovehicule. Polițiștii locali vor continua verificările în zonă pentru a asigura atât respectarea normelor legale privind circulația și parcarea pe drumurile publice în municipiul Arad cât și utilizarea exclusiv de către administrație a parcării de pe strada Aviator Georgescu.
Comentariile portalului
CEA MAI MARE PROSTEALĂ, dintre toate proiectele administrației publice, inițiate de mincinosul filfizon, paranoidul mafiot de la Brad. După ce au „inventat” ADISIG și au pus un director (...)
Trist ! Solutii bune de iesit in presa, in realitate cele 450 de suflete ce vietuiesc pe strada Marului, vor trai adevarate drame .... Locuinte sociale :)))))))
Vă mulțumesc!