Măsură necesară, sau exces de zel? Primăria impune înlăturarea aparatelor de aer condiționat inclusiv de pe fațada blocurilor din centru

    Am primit cu bucurie vestea că Primăria Arad a luat o decizie fermă și a întocmit în această toamnă o Hotărâre prin care aparatele de aer condiționat trebuie înlăturate de pe fațada clădirilor istorice, căci conservarea patrimoniului arhitectural al orașului este esențială. Ceea ce nu pricepem, nici noi, nici cititorii care au apelat la noi cu întrebări, este de ce măsura se aplică inclusiv pentru blocurile din zona centrală?

    Trebuie să menționăm, încă de la început, că propriu-zis această interzicere a montării aparatelor de aer condiționat nu este o regulă nouă, ci doar interesul Primăriei de a o aplica este. Astfel de intervenții pe clădirile istorice din Arad se menționează a fi interzise și în Regulamentul de Urbanism din Planul Urbanistic Zonal al zonei protejate din Arad care există de ani de zile. Prin zona protejată ne referim la zona centrală, de la Podgoria până la podul Traian, respectiv de la Cetatea Aradului, până către str. Andrei Șaguna (foto, jos). Doar că până acum, în Planul acesta Urbanistic Zonal regulamentul se aplica pentru clădirile istorice, nefiind nicio mențiune despre blocuri.

    Acum însă, Primăria consideră că este necesară înlăturarea acestor aparate de pe toate clădirile aflate în această zonă protejată, fie ele și blocuri comuniste, cel puțin pe partea dinspre stradă. Cei care au apartamentul spre curte sunt mai norocoși, au voie să le folosească în continuare.

    În Hotărârea de Consiliu Local nr.455/23.10.2020 se menționează: „Art. 4 Se interzice amplasarea instalațiilor de aer climatizat pe fațadele imobilelor aflate la aliniament în zona construcții protejate, zona monumente protejate Arad din ansamblul urban al Municipiului Arad.
    Art. 5 Prin excepție de la art. 4, instalațiile de aer climatizat în zona reglementată prin prezenta hotărâre pot fi amplasate spre curțile  interioare ale clădirilor”, deci proiectul votat în octombrie de 18 consilieri din 21 specifică „imobil aflat în aria protejată”, nu „imobil istoric”.

    Așadar, măsura nu se aplică doar pentru a conserva clădirile de patrimoniu, ci pentru a rezolva o chestiune de estetică generală în centrul orașului, după cum a explicat primarul Bibarț fiind invitat în direct la emisiunea „La Strada” , marți seara. Edilul a ținut să menționeze că măsura nu e luată în exclusivitate la noi în oraș, ci că ar fi aplicată și în alte orașe din țară, însă nu a specificat care.

    La Arad, unii dintre proprietari deja au trecut la treabă. Noi chiar am surprins astăzi niște muncitori care demontau aparatele de aer condiționat de pe fațada unei clădiri istorice de pe Bulevardul Revoluției, din zona teatrului. În ceea ce privește notificările primite de proprietarii apartamentelor de bloc, momentan nu am observat să ia cineva atitudine, însă au la dispoziție să facă acest lucru până în data de 15 februarie 2021, după care se vor aplica amenzi între 1000 lei și 2000 lei.

    Suntem curioși dacă după depășirea acestui termen limită, sancțiunile vor fi aplicate chiar tuturor, întrucât am observat situații în care, la ora actuală, se realizează lucrări de reabilitare la nivelul fațadei clădirilor istorice, iar în unele locuri nu am observat să existe vreun semn că aparatele de aer condiționat ar urma să dispară după demontarea schelelor. De exemplu, dacă faceți o plimbare pe str. Cloșca veți observa pe o clădire aflată în șantier nu unul, ci șase aparate de aer condiționat, toate la parter, iar asta pe o clădire istorică, nu pe un bloc comunist.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bine ca in fata Palatului Cenad de ani de zile este facut acel tunel si montata schela insa nimeni nu face nimic. Nu s-a miscat un fir de praf de pe fatada insa prostii care platesc taxe si impozite pentru salariile trantorilor din primarie trebuie sa isi dea jos aparatele de aer conditionat si sa isi deschida sauna privata pentru banii pe care ii platesc! Halal administratie si mai vin sa ne ceara votul pentru parlamentare!
      Doar un bou mai poate vota o asemenea majoritate!

      +10 voturi
      +1
      -1
    2. Ce o să se întâmple la vară cu Policlinica Municipală.
      În acea clădire sunt numai cabinete medicale. Cum o să se simtă pacienții pe caniculă așteptând să fie consultați la 30 gr.
      Pe de altă parte sunt aparate medicale care pot funcționa optim la temperaturi de 20-25 gr. Dacă se defectează prin supraîncălzire cine suportă paguba?
      Poate nu ar strica să se modifice hotărârea de consiliu în ceea ce privește clădirea Policlinicii.

      +5 voturi
      +1
      -1
    3. Mă întreb totuși blocul cu restaurantul Libelula ,care de fapt nu se afla la alineament (partea dinspre bulevard) restaurantul fiind ieșit în față cel puțin cinci metri de fațada principală ,aș fi curios unde începe domeniul public? Practic acele aparate nu se încadrează în hotărârea de consiliu.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.