Într-o seară de decembrie, Aradul chiar a avut primar. Și n-a fost marți
Sâmbătă, 2 decembrie părea că va fi una dintre acele zile plictisitoare ce urmează după două zile pline, cu multe manifestări care i-au scos pe…
Sâmbătă, 2 decembrie părea că va fi una dintre acele zile plictisitoare ce urmează după două zile pline, cu multe manifestări care i-au scos pe…
Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a condamnat campania ilegală de afișaj stradal a USR îndreptată împotriva liberalilor. „USR dă din nou dovadă de infantilism…
La inaugurarea Spitalului de Oncologie de azi, prezența mai multor oficialități locale (și nu numai) nu a surprins pe nimeni. De fapt, e o normalitate….
Scuze din start pentru acest titlu impresionist care duce la un film de Woody Allen, fără să mai vorbim de unica fabrică de ceasuri deșteptătoare…
Mai nou este o adevărată explozie de incultură în orășelul nostru mult iubit și încercat. Vinerea de dinainte de vinerea trecută, Bibi s-a dus la…
Nu știu ce crezi despre mine – crezi multe, cu siguranță, chiar dacă în ultimii ani te-ai învățat să nu spui ce crezi – dar…
„Orice carte este o călătorie a cititorului ghidată de gândurile și ideile autorului”, a spus Gheorghe Falcă, vineri după-masa, la librăria Cărturești din Arad, acolo unde…
O frumoasă și profesionistă acțiune de spălare a avut loc în Consiliul Local Municipal, în prima zi a acestei săptămâni, șmecherește mascată în spatele unui…
Știți, desigur cu toții, cei care vor citi până la capăt aceste rânduri, că europarlamentarul Falcă înainte de a ajunge de la Arad la Bruxelles,…
Gafe facem toți. Vrând-nevrând, mai dăm cu bâta-n baltă cum se spune în popor, însă până acum nu am auzit pe nimeni să-și posteze mesajul…
Da, despre Sânleani e vorba și despre inaugurarea care a ajuns știre națională, însă nu adăstăm pe aici prea mult, s-au spus destule, în fond…
Începem săptămâna care a trecut cu o poză. Nu e mare lucru, omenirea mai nou comunică prin fotografii, scrisul fiind de o vreme doar pentru…
Recunoaștem, nu ne ascundem, Bibi iarăși ne-a prins pe picior greșit. Tocmai ne pregăteam să ne punem de pe unul pe altul când, ca din…
Câți copaci vor rămâne în picioare în Parcul Eminescu? Cum arată viitorul Parcului Eminescu? Ce au gândit oficialii pentru acest parc istoric? Va mai fi…
E mai greu acum să spui lucruri complicate și să mai fii și ascultat. Chiar și mai puțin complicate, dar care nu vorbesc despre vacanță,…
Ce ți-e și viața asta. Din primele zile în care începi să-i deslușești tainele, afli că aritmetica are reguli exacte. Iar una dintre ele zice…
Vara a sosit, vacanțele încep, în Arad pare că în afara scandalului de la UTA nu se mai întâmplă nimic. Dar este doar o iluzie…
Da și nu. Da, în sensul că toate astea înseamnă ceea ce înseamnă pentru noi toți: mâncare, băutură, distracție și apreciere. Eventual ceva reușite. Nu,…
Dincolo de declarațiile publice și vizitele oficiale la care participă Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis, interesul real, negociat în spatele ușilor închise este…
I-am lăsat pe reprezentanţii arădeni ai ţării la Bruxelles, Gheorghe Falcă şi Vlad Botoş, pentru ultimul episod al plimbării noastre scrise printre doctorii din politica…
Dacă nu știați, vă spun eu acum, europarlamentarul și nașul politic al Aradului, Gheorghe Falcă este și jurnalist de opinii la Adevărul. Nu de azi,…
Urmare a articolelor de presă în care comentatorii de la Special Arad au abordat subiectul chefului monstruos pe care l-a organizat europarlamentarul Gheorghe Falcă, la…
Gata, primăvara a venit, semnele sunt clare și irefutabile. Gheorghe de Bruscles a început săptămâna cu cel de al doilea sfârșit lung la Sânleani (Sf…
Gheorghe Falcă și colaboratorii lui de atunci nu a reușit să convingă juriul să creadă în fanteziile prezentate, așa că tentativa de a face din…

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...
La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un grup bipartizan de senatori americani solicită o anchetă privind întreruperea accesului Ucrainei la sistemul militar de comunicații Starshield, incident care ar fi afectat capacitatea...
Un fenomen spectaculos, cunoscut drept „Meduza cosmică”, a atras atenția pasionaților de astronomie și a spectatorilor de pe coasta spațială a Floridei, după lansarea misiunii...
Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)