Încetinitorul de particule – Cu Trump în gând, Gheorghe Falcă deschide PNL-ul din Arad spre… MAGA
O treabă poate deveni importantă când altfel nu se întâmplă nimic important. Și pentru că pe aici, pe la noi, nu se întâmplă nimic important…
O treabă poate deveni importantă când altfel nu se întâmplă nimic important. Și pentru că pe aici, pe la noi, nu se întâmplă nimic important…
E în românește o problemă: rugăciunea vine din rogu-te, e greu să faci diferența dintre o simplă rugăminte și o rugăciune adresată celor sfinte, înainte…
Desigur, știu și eu, că doară nu sunt scribălău extremist de azi de ieri, că textele care prind nu se ocupă de lucruri profunde și…
Având în vedere Zilele Aradului de 1500 de tone și alte sărbători, e mai greu să îți dai seama ce se întâmplă pe bune în…
N-am crezut că voi mai apuca și ziua în care eternul președinte al PNL Arad și fost primar al municipiului își va pune cenușă-n cap….
Pe 15 iunie – sau mai degrabă pe 16 iunie, pentru că în acest an 15 a căzut într-o zi de duminică – declarațiile de…
Îndrăznesc să vă scriu deși nu ne cunoaștem, situație în care apelativul „dragă” pare și mai nepotrivit. E drept, ne-am întâlnit în urmă cu mulți…
A murit mama președintelui PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă. Acesta și-a anunțat prietenii, apropiații și colegii de partid, postând anunțul pe o rețea de socializare,…
Încep cu sfârșitul, cu manifestarea pro Europa din Arad, în fața statuii „ostașului eliberator” din spatele teatrului. Mă rog, cu statuia aceea sunt mai multe…
Aceasta nu-i o poveste pentru copii și nu-i rodul imaginației, dar mai apare câte un zmeu, un drac… Este o poveste serioasă, de viață, în…
„Meciul pe taxe și impozite” de final de an 2024 dintre administrația municipală și cetățeni s-a încheiat, pentru ambele „echipe” cu o semi înfrângere, indiferent…
34 din cele 78 de comune și orașe arădene au ales AUR la alegerile parlamentare. În doar 23 de UAT-uri s-a mers pe mâna PNL,…
* Aproape toți liderii politici locali sunt mulțumiți de rezultat, privit mai mult ca un cataclism, de care, evident, nimeni nu e vinovat. * La…
Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad, și-a exprimat punctul de vedere, discutat probabil înainte cu Rareș Bogdan, colegul său europarlamentar, în ceea ce privește strategia pe…
Căutam un video să-mi ilustrez gândurile care au luat-o razna din nou, și uite așa, fără să îmi dau seama, nimeresc fără voie pe contul…
Mai e mult până când cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi pus pe picioare la Pilu şi Grăniceri. După lunga fază de…
A survenit o explozie la locomotiva trenului care transportă europarlamentarii de la Strasbourg la Bruxelles, joi, a informat Emmanuel Foulon, ofițerul de presă din Parlamentul…
Am aflat cu tristețe că ai decis să pleci din PNL, după ce colegii tăi din organizația Arad nu te-au mai pus în capul listei…
47 de mii de semnături au fost strânse de către PNL Arad pentru susținerea candidaturii lui Nicolae Ciucă la președinția României. Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad,…
Regulile sunt reguli, dar nu pentru toți. Iar regula, dacă ai pașaport diplomatic, e să nu stai la coadă la vamă ca să ieși din…
S-o iau pe îndelete, c-avem timp. Unii, cel puțin… Acum că vara s-a dus cât ai număra până la doi, iar toamna a venit așa…
Amu o săptămână, am început prezentarea candidaților pentru listele parlamentare. A fost un debut perfect, cei doi prezentați, Ioan Cristina și Sergiu Bîlcea, fiind eliminați…
Nu, nu vă luați după prima impresie. Niciodată nu e bine. Stați să vedeți ce urmează, aprofundați, cântăriți, că niciodată nu strică. Eu, de exemplu,…
Trăim vremuri grele, iar noi suntem bătuți de Dumnezeu cu niște conducători slabi, nepricepuți și nu neapărat onești. Războiul este atât de aproape de noi…

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...
La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un grup bipartizan de senatori americani solicită o anchetă privind întreruperea accesului Ucrainei la sistemul militar de comunicații Starshield, incident care ar fi afectat capacitatea...
Un fenomen spectaculos, cunoscut drept „Meduza cosmică”, a atras atenția pasionaților de astronomie și a spectatorilor de pe coasta spațială a Floridei, după lansarea misiunii...
Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)