Da și nu. Da, în sensul că toate astea înseamnă ceea ce înseamnă pentru noi toți: mâncare, băutură, distracție și apreciere. Eventual ceva reușite.

Nu, pentru că ei nu sunt ca noi. N-au doar treaba lor. Mai precis, treaba lor suntem și noi. Sau ar trebui să fim.

Ei, după aceste nereușite precizări, ia să vedem, cum a fost săptămâna, dar mai ales week-endul lor. Cât de reușită, după cum apreciază chiar unul dintre ei, Sergiu Bîlcea.

Să stabilim de la început că niciunul dintre ei n-a suflat o vorbă despre greva din învățământ. Nici așa din întâmplare. Și nu pentru că nu ar fi avut ocazia sau ar fi avut alte treburi mai importante. Mai mult decât atât, cu toată greva din învățământ, vineri a fost marea zi a serbărilor școlare de sfârșit de an la Arad. Și țoți, dar chiar toți au participat la aceste ceremonii. Au cuvântat exact ca și activiștii de partid ai lui Ceaușescu, cei care aveau sarcina să țină ochii pe școli, să nu se întâmple ceva neplăcut acolo, având în vedere că la vârste tinere îți trec prin cap tot felul de chestii.

Se dădeau importanți și preocupați, dar singura lor treaba era de fapt să dea bine în poze.

De altfel, ce puteau spune? Că principala vină a situației din învățământ este la ei, la clasa politică post-Ceaușescu, cea care nu e în stare să înțeleagă că fără un învățământ pe bază de competență și performanță viitorul arată exact ca trecutul și prezentul. Faptul că și ei sunt beneficiarii direcți ai acestui învățământ bazat pe impostură și câștig ieftin, n-aveau cum să spună.

Cert este că vineri, înainte de masă, abia puteai trece cu mașina prin oraș, era o înghesuială de îți venea să zici, uite, Dom’le, s-a trezit Aradul la viață, poate nu e totul pierdut. Numai că repede îți dădeai seama că e vorba de serbări și ceremonii, mult mai importante decât anii de școală în sine.

Sâmbăta, orașul s-a golit, cei sărbătoriți plecând să sărbătorească mai departe de Arad, așa că politicienii rămași au trebuit să se mulțumească cu ce a rămas. Ceva a rămas, totuși, Bibi se hlizea în fața primăriei la bicicliștii adunați, Bîlcea și amicii prin Micălaca la copiii care mai aveau ceva ani de petrecut prin școlile abandonate ale orașului.

Și toate acestea parcă în surdină, parcă să ascundă ceva mult mai fain și important care s-a petrecut cu o zi înaintea ceremoniilor de sfârșit de an. Ceva în sine onorabil, dar dacă te gândești mai bine simbolic pentru modul în care clasa politică românească își concepe și își duce viața.

E vorba de aniversarea a 30 de ani de existență a reprezentanței Mercedes în Arad. Iar problema nu este că și-au sărbătorit această aniversare, este dreptul lor, în fond la MARTA – poate nu știu politicienii noștri – în ultima vreme a existenței fabricii se făceau mașini cu însemnul care a devenit mai târziu celebru ca Mercedes, ci faptul că la acest „party” au participat toți politicienii Aradului, fără excepție și indiferent de partid.

Nici măcar asta nu este ieșit din comun, în fond, la o recepție te duci dacă ești invitat și consideri că merită, ceea ce dă urât și ne arată adevărata față a politicii arădene este că în afară de Mihai Fifor niciunul dintre ei nu s-a lăudat cu prezența sa la recepția de la Auto-Schunn. Dimpotrivă, am zice, au ascuns-o între duiumul de postări de la evenimente, nu-i așa, serioase și importante. Cum ar fi serbările de sfârșit de an deja pomenite, dar au mai fost și altele: niciunul dintre ei nu a scăpat ocazia să fie prezent la sărbătoarea SMURD-ului, chiar dacă și SMURD-ul, ca și reprezentanța Mercedes de la Arad, dar la altă scară, este creația unui singur om. Da, acela despre care s-au spus și s-au scris atâtea, mai ales negative, că, deh, asta este, omul e nițel arab. Arab, nu Arad, ca să fie clar.

Primul om a participat în calitate de invitat special – vă dați seama? – la o manifestare a organizației de femei liberale, altfel spus de Geani, despre cancer și supraviețuitorii cancerului. Nimic de zis, o temă dramatică, numai că a fost mai mult vorba de omul special invitat decât despre altceva.

Desigur, cu aceste „evenimente” e plin FB-ul personal al celor din cauză, în timp ce despre party-ul de la Auto-Schunn, cum am spus, a amintit doar Fifor. Ceilalți, tăcere, mucles, n-avem noi treabă cu asta, noi suntem oameni serioși, responsabili, nu dăm importanță unor asemenea festivități particulare.

Dar, încă odată: au fost cu toții. Cu soții, cu iubite, cu amici și amice, la un pahar de șampanie, la un mic spectacol artistic, ceva așa mai elegant, cum se face asta prin lumea bună. Numai că nu dă bine pentru prostul pe care îl amețesc cu textele și fotografiile în care se arată preocupați de soarta lui.

Adevărul e că nu aș fi acordat importanță acestui eveniment în fond particular dacă nu ar simboliza minciuna și impostura în care înoată ai noștri aleși. Una e imaginea pentru bizon și cu totul altceva pentru ei între ei.

Ajunge să vă uitați la pozele de la eveniment și să vă gândiți la ce bine e că greva profesorilor se suspendă…