Știți, desigur cu toții, cei care vor citi până la capăt aceste rânduri, că europarlamentarul Falcă înainte de a ajunge de la Arad la Bruxelles, a venit de la Brad la Arad. Poate nu știați, dar Gheorghe Falcă și Zian (Arsenie) Boca au terminat același liceu, „Avram Iancu” din Brad. E drept, Boca, nițel mai înainte și șef de promoție.

Nu vă este străin nici faptul că, mult mai târziu, Gheorghe (nu Zian) a sosit la Arad ca tânăr inginer politizat la Timișoara, gata de fapte mari, dar fără să aibă număr de telefon și alte asemenea. Nu avea nimic decât speranțe și vise, ceea ce e firesc la vârsta pe care o avea atunci, cum la fel de firesc este ca cei care încep să îl cunoască să vadă în el viitorul.

Pe undeva este firească și evoluția ulterioară, la fel de cunoscută de cei care mă citesc de o vreme. Ajuns primar de Arad, europarlamentarul de azi a trecut la construirea personajului, neglijând oarecum, în acest proces, orașul, numai așa ne putem explica de ce nu a reușit Andrei Ando să facă din Arad capitală culturală a Europei.

De altfel, personaje ca Andrei Ando sunt instrumentale în cariera actualului europarlamentar, având în vedere că domnia sa, spre deosebire de fostul său coleg de școală, stă mai prost cu textul scris, excelând în cel spus și de preferință într-o direcție, un fel de monolog, adică. Predică, ar fi spus Zian Boca. Având, prin urmare, stringentă nevoie de unul sau mai mulți scriitori fantomă (ghostwriteri), care să scrie texte în numele lui. Adică, de parcă le-ar scrie el…

Numai așa ne putem explica postarea pe FB-ul personal a atenționării Orange primită în SMS privind achitarea facturii. Ilustrat cu europarlamentarul în plină acțiune la Bruxelles, cu mâna ridicată, adică deasupra capului, textul a dispărut după câteva minute, poate zece-cincișpe, fiind evident că cel care a trimis textul cel bun prin SMS – ghostwriterul de serviciu – l-a atenționat pe europarlamentarul tocmai prins în schițarea evoluției culturale a orașului care nu a reușit în 2021 să devină capitală culturală a Europei.

Asta ca să ne înțelegem și să înțelegem și de ce nu s-a putut proiecta filmul despre Arsenie Boca la Arad. Oficial, cum ar veni, fiindcă neoficial s-a proiectat la Flexul care tocmai se pregătește să plece din ce a fost odată ștrandul arădean, realizându-se astfel un fel de happening fără voie care ilustrează perfect zicala referitoare la Arad: ce am fost și ce am ajuns.

Pentru că, asta este adevărul: cu mult înainte de a ajunge europarlamentarul la Arad, orașul a fost un adevărat focar de idei noi și neacceptate, venite mai ales dinspre Vest, o poartă de intrarea a ideilor periculoase și netolerate pe față de nomenclatura comunistă care, în vorbe, oarecum asemănător europarlamentarului, susținea lupta pentru victoria mondială a proletariatului, dar își procura blugi originali de la Ocika din Arad. De aici se făcea rost și de discurile de vinil ale formațiilor în vogă și, de asemenea, tot aici era și piața casetelor video de pe care puteai viziona filme occidentale care nu se mai proiectau la Dacia sau Tineretului, asta ca să nu mai vorbim de Mureșul sau Studio.

Da, la Tineretului, așa cum se numea Arta înainte. Înainte de a deveni spațiul de propagandă al grupului din jurul europarlamentarului. Și înainte să refuze proiectarea filmului despre Arsenie Boca.

Pentru că, iubiții mei, cei care nu v-ați oprit încă din citit, asta este: sub măiastra îndrumare a omului care votează la Bruxelles plata facturii sale de la Orange, Aradul a devenit de râsul țării, orașul în care este posibil, după mai bine de trei decenii de la căderea comunismului, interzicerea proiectării unui film care nu convine. Nu convine celor care gândesc lumea pe baza puținelor cunoștințe aflate de la alții și care cred că pot spune celorlalți cum e corect să trăiești și să suferi în liniște.

În ultima vreme, orașul în care trăiesc de jumătate de secol ajunge în spațiul public ca exemplu de obtuzitate, limitare și prostie. Asta ca să spunem lucrurilor pe nume. Nu e puțin lucru să bați orașe și localități din zonele defavorizate ale țării, teritorii predilecte ale bancurilor de prost gust despre olteni sau moldoveni.

Și nu e glumă, nu e exagerare. Pentru că nu e vorba doar de europarlamentar și de gașca cu care s-a înconjurat. Faptul că ăștia, îndiferent că se numesc Ando, Bibarț, Faur sau Cionca, se poartă de parcă ar fi ieșit din Ciocoii vechi și noi al lui Filimon, este aproape ceva firesc în condițiile date.

Nefirească este lipsa de reacție a orașului. Și care merge, în cazul de față, al interzicerii proiectării filmului, la muclesul, aș zice vinovat, în care s-au ascuns ceilalți așa ziși politicieni arădeni.

Oriunde în lume unde se vorbește de democrație, Falcă și gașca ar fi fost întrebați de cei care nu fac parte din trupă: de ce?

De ce nu se poate proiecta filmul la Arta?

Ați auzit Dumneavoastră, stimații mei răbdători cu mine, ceva de genul? Să fi venit Fifor sau Wiener sau oamenii lor de la consilii cu vreo interpelare în acest sens? Sau te pomenești că trupa e mai extinsă decât avem noi obiceiul să credem?

Bine, subiectul e sensibil, știm, pentru toți care se pregătesc de alegeri. Numai că pe minciună, lașitate și șmecherii de doi lei nu se poate construi viitorul unei societăți serioase.

În rest, să auzim numai de bine!