Inspectorul general al IȘJ Arad infirmă scenariul ce prevede „înghețarea” anului școlar!
Marius Göndör, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Arad, a postat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care își dorește să…
Marius Göndör, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Arad, a postat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care își dorește să…
În zilele de sâmbătă și duminică se suspendă întregul program de circulație al mijloacelor de transport public urban efectuat cu tramvaiele și autobuzele Companiei de…
Cea mai valoroasă sportivă a Aradului din ultimul deceniu, jucătoarea de tenis de masă Daniela Dodean-Monteiro se află în Vila Nova de Gaia, al doilea…
Asemenea tuturor federațiilor de specialitate din România, și forul ce conduce activitatea motociclistă din țara noastră, FRM, a amânat mai multe întreceri programate în acest…
Tenismenul arădean Raul Dicu participă în actualul sezon al campionatului de tenis universitar din SUA, având evoluții bune pentru universitatea Washburn din Kansas City, acolo…
UPDATE. De luni, 23 martie, este anulat și trenul de noapte numărul 1821: Bucureşti Nord – Arad (Relaţia Bucureşti – Arad – se menţine prin…
În cursul zilei de vineri, Federația Română de Baschet a dat publicității un comunicat în care a anunțat „prelungirea perioadei de suspendare a tuturor competițiilor…
Federația Română de Handbal (FRH) a hotărât să prelungească suspendarea activității handbalistice din țară până la ieșirea din starea de urgență (16 martie – 16…
Modelul arădean Lavinia Ichim este un nume cunoscut în lumea concursurilor de frumusețe și a modelingului din țară și străinătate. Reprezentantă a României la faza…
Decretul președintelui României prin care s-a instalat starea de urgență în țară a oprit orice activitate sportivă în spații închise, astfel că Ministerul Tineretului și…
Prima sesiune a finanțărilor nerambursabile oferite de Primăria Arad a adus, miercuri, 6.972.000 lei pentru structurile sportive din municipiul Arad, în cadrul programului „Promovarea Sportului…
Elevii și profesorii liceului din Pâncota, plecați în Spania, pentru un proiect Erasmus+, s-au întors miercuri acasă. „Au aterizat la București azi-noapte, unde le-a fost…
Tot mai multe federații sportive iau în calcul suspendarea definitivă a campionatelor și stabilirea ierarhiilor finale pe baza clasamentelor actuale. Dacă acest principiu va fi…
Returul SuperLigii CEC Bank și al Diviziei Naționale de Seniori – acolo unde activează și echipa arădeană CS UAV -, amânate până la noi dispoziții…
În vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19 și ca urmare a deciziei Ungariei de a-și închide granițele pentru cetățenii de altă naționalitate decât cea maghiară,…
Turneul final al Campionatului European de fotbal din 2020, EURO 2020, a fost amânat pentru perioada 11 iunie-11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus,…
Județul nostru este cuprins în proiectele Companiei Naționale de Investiții (CNI) cu încă două săli de sport. După cele ce urmează să fie construite, începând…
În ceea mai recentă ședință a Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul FR de Handbal, desfășurată în data de 10.03.2020, s-a luat o decizie care…
Ca urmare a deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență coroborate și cu deciziile administrațiilor feroviare din țările vecine, în vederea combaterii răspândirii infecției…
A XXIII-a ediție a unui eveniment transfrontalier, Supermaratonul Békéscsaba – Arad – Békéscsaba, întins pe 200 de kilometri, era programat în 23-24 mai 2020, însă…
După ce pe parcursul acestei săptămâni, Primăria a hotărât să suspende activitatea la noul bazin de polo/înot din Subcetate, de sâmbătă s-a pus lacătul și…
Tragerea la sorți a partidelor din play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, desfășurată vineri, la Londra, a stabilit ca România să joace împotriva Portugaliei,…
Primele meciuri din play-off-ul campionatului de baschet feminin, dintre FCC Baschet Arad și Universitatea Cluj-Napoca, au fost amânate pentru date ce urmează a fi stabilite….
FCC Baschet Arad și Universitatea Cluj-Napoca trebuiau să se întâlnească sâmbătă (14.03) și luni (16.03), la Polivalenta arădeană, în primele meciuri din play-off, ambele programate…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Mergând sâmbăta noaptea, cu puțin înainte de miezul nopții, împreună cu fiica, venită acasă de Paști, spre biserica ortodoxă din Grădiște, am schimbat așa, ca...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
În urma controalelor efectuate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac și Vărșand au fost prinși 22 de migranți, cetățeni străini...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
În cadrul ședinței din Parlament, deputatul PNL de Arad, Geanina Pistru, vicepreședinte a Comisiei pentru Administrație Publică și membră a Comisiei pentru Sănătate și Familie,...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
Papa Leon al XIV-lea a semnalat sâmbătă că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a...
Președintele SUA Donald Trump a anunțat, sâmbătă, că India și Pakistan au căzut de acord pentru „o încetare completă și imediată a focului”, după patru...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul îi...
Nominalizat la 13 categorii, filmul „Anul Nou care n-a fost” a cucerit în total 9 statuete și a fost desemnat Cel mai bun lungmetraj la...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
Pianistul și compozitorul arădean Teo Milea a fost selectat să cânte în semifinala competiției „Românii au Talent”, care va avea loc vineri seara, la postul...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Sigla serviciului de streaming Max, inițial HBO Max, seamănă acum mai mult cu logoul HBO. Compania Warner Bros. Discovery a lansat noua identitate vizuală pentru...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!