Efectul coronavirus: Trei promovări în elită pentru Arad!? UTA, ProVolei și Crișul pot ajunge în prima ligă fără să mai joace vreun meci
Tot mai multe federații sportive iau în calcul suspendarea definitivă a campionatelor și stabilirea ierarhiilor finale pe baza clasamentelor actuale. Dacă acest principiu va fi hotărât de federațiile de volei și handbal, Aradul ar putea bifa două promovări spectaculoase, CS ProVolei ocupând primul loc în Divizia A2, seria Vest, iar Crișul Chișineu-Criș este lider în Seria D a Diviziei A (liga secundă) de handbal feminin.
În ambele cazuri, forurile de profil pot decide fie promovarea echipelor de pe primul loc din seriile gerografice (și în acest caz promovează ambele echipe arădene), fie promovarea echipelor de pe primele două locuri, concomitent cu mărirea numărului de participante în prima ligă.
În cazul fotbalului, este greu de crezut că UTA mai poate rata promovarea în elită, chiar dacă întrecerile interne – suspendate cel puţin până la ridicarea stării de urgenţă în România – vor urma cel mai optimist scenariu: reluarea partidelor în 22 aprilie, fără spectatori însă.
Traseele normale spre promovare
CS ProVolei urma să găzduiască, la mijlocul acestei luni, turneul semifinal de promovare în Divizia A1, cu participarea a 4 echipe din seria „Vest”, CSM Suceava, Știința Bacău, CSU Brașov și echipa lui Radu Sabău. Primele două clasate obțin, alături de alte două grupări din „Est”, calificarea la turneul de promovare, acolo unde cele mai bune două echipe primesc „biletele” pentru prima ligă.
Handbalistele de la Crișul și-au asigurat prezența la turneul semifinal (programat inițial între 30 aprilie – 3 mai), cu trei etape rămase de disputat din seria vestică. La turneele semifinale ajung primele două clasate în cele patru seriii ale ligii secunde feminine, 4 dintre ele fiind apoi prezente la turneul de promovare (14-17 mai). Primele două clasate promovează direct în Liga Națională, iar formațiile clasate pe locurile 3 și 4 vor susține jocuri de baraj (4-7 iunie) cu locurile 11 și 12 din prima ligă.
În cazul baschetului, FCC Baschet Arad se va alege, pentru al doilea sezon la rând, cu medalia de bronz în Liga feminină.





















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)