Pola Zilei: În ce post de comisar european l-ați vedea pe Gheorghe Falcă?
Nu se mai pune problema, primarul nostru de 15 ani se pregătește să plece la Bruxelles. De fapt e deja acolo sau, cum spune într-o…
Nu se mai pune problema, primarul nostru de 15 ani se pregătește să plece la Bruxelles. De fapt e deja acolo sau, cum spune într-o…
Vizionând-o pe Geani Pistru cum își frământă o lacrimă în colțul ochiului ei care plânge, pe Călin Filedinpoveste Bibarț visând cu ochii larg deschiși spre…
Că e vremea rea, ar fi primul și cel mai evident răspuns. Numai că, în cele trei săptămâni de când s-a deschis, au fost câteva…
Alegerile pentru Parlamentul European sunt deja în hol, au trecut cam toți cei interesați și pe la Arad, minus al nostru lider care mai nou…
Având în vedere că suntem în plină campanie electorală, lupta se ascute, iar promisiunile cad ca grindina în plină vară, ne-am gândit să vă întrebăm….
O întrebare fără sens la prima vedere, impresie întărită la cea de a doua. Cu toate acestea, având în vedere multele zile libere prin care…
Circulația în municipiul nostru, spun mulți, este dezastruoasă. Noi nu credem asta, având în vedere că am ratat la mustață titlul de Capitală Culturală Europeană,…
Nu ne vom pune acum să intrăm în istoria bisericilor, nici a calendarelor, chiar dacă nu există an în care presa să nu ne explice…
În cursul zilei de ieri, alaltăieri, o parte a redacției Special a suferit un șoc vizual. Este situația tipică și firească, dar mai puțin obișnuită…
Primarul a trecut printr-o săptămână intensă, cum vom vedea în „Încetinitorul” de luni. Probabil așa se explică revolta mașinii sale de serviciu, cea care a…
Observăm în ultima vreme o dezamăgire generală, o victorie cvasitotală a politicianismului în dauna acțiunii populare, a inițiativei civice. Mișcările de stradă sunt privite cu…
Acum, când fosta șefă a DNA-ului nu are voie să vorbească cu presa, nici să părăsească țara, ne-a trecut prin minte să vă întrebăm care…
Evenimentul arheologic arădean al săptămânii trecute a fost relevarea fostei pușcării a comitatului Arad în subsolul clădirii de lângă Continental-Astoria, acolo unde ani la rând…
După informațiile cele mai la îndemână ar avea loc un fel de grevă de protest pentru a sensibiliza guvernarea de necesitatea stringentă a autostrăzilor în…
Având în vedere că suntem în plină campanie electorală, într-una din care nici nu mai ieșim decât la anul, observând și mișcările de trupe de…
Fenomenul a devenit viral miercuri seara pe FB. Oamenii se întrebau, oare ce miroase atât de îngrozitor în tot orașul. Erau de toate neamurile și…
Se pune problema astfel. Mai bine zis și astfel, având în vedere că mult așteptata – atât de cel în cauză, cât și de o…
Desigur, pentru cei care mai citesc și Special Arad. Pentru ceilalți nu punem mâna în foc. Nu a fost neapărat în intenția noastră, însă ultima…
A început campania. Elect orală, desigur, și care nu se va mai termina decât la Crăciunul de la anul și la mulți ani. PNL-ul lui…
Evenimentul local al săptămânii care trece a fost, de departe, amendarea pentru parcare neregulamentară a Geaninei Pistru. Aflăm chiar de la ea despre acest eveniment…
Precum ați putut afla din articolele Special Arad, semifinala Eurovision România, organizată la Arad în seara de duminică, nu este pentru căței. Cu alte cuvinte,…
Ieri, presa locală arădeană a fost luată prin surprindere, nepregătită, am zice, la aflarea veștii dramatice că primarul orașului, aflat pe metereze la București, luptând…
Pola din săptămâna trecută a spart toate recordurile – cele ale Polei, desigur – fiind vizionată de mii de cititori și răspuns de sute. Îi…
Săptămâna aceasta, Specialul a publicat o fotografie care a produs mari emulații. În prima fază nici nu am știut ce să credem, însă după o…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Candidatul sprijinit de partidul național-conservator Lege și Justiție (PiS), Karol Nawrocki, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia, potrivit rezultatelor comunicate de Comisia Electorală. După numărarea...
Candidatul liberal și proeuropean Rafal Trzaskowski pare să-l fi devansat la limită pe ultraconservatorul naționalist Karol Nawrocki în turul al doilea al alegerilor prezidențiale care...
Mii de maghiari au protestat în tăcere duminică la Budapesta împotriva unui proiect de lege care îi permite premierului Viktor Orban să sancționeze instituțiile media...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Cetatene, hai cu răspunsul🤣 Daca ai greșit, și așa e, spune-o, sau voi, ,,suveranistii" Piticului Pinocchio nu greșiți?
Nu, nu ai înțeles. Linkul pus de tine e al unui revânzător. Faptul că poți cumpăra un produs și de la ruși nu înseamnă (...)
Dacă nu se disjunge dosarul spre Falcă este pistol cu apă. Doamna nu a lucrat singură. Toată lumea știe ca era pușculița lui Falcă