Pola Zilei: Unde să mai sape Cionca și cu Andrei Ando?

    de E. Nola | 23 martie 2019, 12:44 PM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    1

    Evenimentul arheologic arădean al săptămânii trecute a fost relevarea fostei pușcării a comitatului Arad în subsolul clădirii de lângă Continental-Astoria, acolo unde ani la rând se afla Clubul Presei. Da, este vorba despre subsolul clădirii în care decenii la rând se aflau redacțiile celor două ziare arădene de pe vremurile de mult trecute ale comunismului, clădirea Consiliului Județean sau a Prefecturii pe vremea ungurilor, depinde cum privești problema.

    Însă oricum o privești, este cert că în sala de ședințe ale acelei clădiri s-a întâlnit Jászi Oszkár cu Iuliu Maniu în 1918, toamna, iar acum, în acest an, primăvara, Iustin Cionca cu Andrei Ando.

    Întâlnirea celor doi din urmă a fost la fel de rodnică ca a celor doi din față, domnul Ando, director de comunicare și strategie al domnului Cionca, revelând presei că au găsit pușcăria comitatului în Clubul Presei, o mare victorie a arheologiei politice arădene, dar, mai ales, un punct de pornire pentru turismul arădean deocamdată inexistent.

    Va fi bine. Turiștii se vor bulucii în pivnițele de lângă Astoria, după care se vor duce să vadă ruinele Teatrului Vechi și ale Cetății.

    Iar Maniu cu Jászi, de acolo de sus, unde se află, își vor da mâna din nou cu satisfacție, mulțumiți de cei doi din Arad care sapă în continuare după gloria uitată a orașului.

    Sondaj: Unde să mai sape Cionca și cu Andrei Ando?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.