Când vom avea zile libere anul acesta
Potrivit Codului Muncii, românii vor avea, în 2019, 15 zile libere- sărbători legale în care nu se lucrează. Câteva dintre ele sunt însă în weekend,…
Potrivit Codului Muncii, românii vor avea, în 2019, 15 zile libere- sărbători legale în care nu se lucrează. Câteva dintre ele sunt însă în weekend,…
Am avut parte de vreme plăcută de Revelion, dar iarna blândă va mai ţine până spre mijlocul săptămânii, apoi, ninsorile vor cuprinde jumătate din ţară….
Accizele pentru acest an cresc peste nivelul prevăzut în actualul Cod Fiscal, prin actualizare cu inflaţia, noile niveluri fiind agreate anul trecut la nivel guvernamental,…
Redacția Special Arad vă urează „La mulți ani!”. Fie ca noul an să vă aducă multă sănătate, fericire și multă înțelepciune! Vă mulțumim că sunteți…
În timp ce alții abia își revin din starea de euforie de după noaptea de Revelion, un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile…
În anul Centenar căruia tocmai i-am zis bye-bye s-au acordat, la diferite evenimente oficiale și (mai ales) oficioase, mai multe diplome aiurea și de umplutură…
Loteria Română a organizat tragerile speciale cu ocazia Anului Nou. Iată numerele câștigătoare: Loto 6/49: 11 12 15 30 8 4 Joker: 39 4 13 …
Comunicat. ADISIGD Arad împreună cu RETIM Ecologic Service SA doresc să informeze că începând cu luna ianuarie 2019 se vor modifica tarifele de colectare a…
Comunicat. Polițiștii orașului Sântana, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și luptători S.A.S., au efectuat, la sfârșitul săptămânii trecute, două percheziții…
Polițiștii arădeni vor fi la datorie și în zilele libere din preajma Anului Nou, acționând pentru prevenirea eveniementelor care ar putea perturba ordinea și liniștea…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak au descoperit trei minori cu vârste cuprinse între 5 – 8…
Mai bine de 9 ore, jandarmii, pompierii, polițiștii și două echipaje SVSU au căutat un bărbat de 66 de ani, din Cugir, care s-a rătăcit….
Mirco Maschio este italian dar își dezvoltă afacerea și aici, la Arad, mai precis la Chișineu Criș unde funcționează compania Maschio Gaspardo, lider pe piața…
Nu avem cum să ne sustragem acestei obligații jurnalistice sacrosante, trebuie să vă punem și această întrebare, acum când 2018 care trece se devorează pe…
Fortnite este, fără îndoială, cel mai popular joc video din 2018, astfel încât de pe urma acestuia dezvoltatorul său Epic Games a făcut un profit…
Claas Relotius, un fost jurnalist influent al săptămânalului german Der Spiegel, care a recunoscut că a falsificat multe dintre articolele sale, a dezminţit joi o…
2018 a fost un an „istoric” pentru industria cinematografică care a înregistrat per total cele mai mari încasări din istorie – peste 41 de miliarde…
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de Anul Nou. A fost de asemenea făcută publică şi prognoza meteo pentru prima zi din 2019. Regimul…
Acuma, chiar dacă am devenit ardeleni mai mult după 1918, până atunci pendulând între părțile ungurești Crișana și Banat, trăsătura cea mai cunoscută și atribuită…
Am zis! E adevărat, am zis în urmă cu două săptămâni că acea ediție va fi ultima din anul curent, doarece săptămâna 17 – 23…
Astăzi se împinesc 71 de ani de când Regele Mihai a fost şantajat să semneze actul de abdicare. La 30 decembrie 1947, criticii suveranului i-au…
Ultima zi din 2018 va începe cu ploaie la Arad, începând de la ora 0 până între orele 10 – 12 la amiază, dar la…
Comunicat. Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad, are deosebita plăcere de a vă invita să petreceţi noaptea de Revelion la kilometrul 0 al…
Textul pe care îl publicăm aici și acum este scris de cel care este considerat la ora actuală poate cel mai avizat analist și critic…

Arădencele vor putea beneficia de ecografii mamare și mamografii în cadrul unei zile suplimentare de investigații organizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...

Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...
Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Rafinăriile din Rusia îşi majorează producţia de motorină în luna octombrie, după ce autorităţile de la Moscova au acordat cote speciale de export în urma...
O tragedie care a provocat moartea a 16 persoane s-a transformat într-o mișcare națională anticorupție, care a pus capăt celor 14 ani de dominație politică...
Manifestațiile desfășurate sâmbătă în Franța au fost în mare parte pașnice pe timpul zilei, însă în cursul serii situația s-a deteriorat în mai multe orașe,...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...
O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...

Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...
Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...

Duminică seara, Sala Palatului Cultural s-a transformat într-o veritabilă discotecă a anilor ’70, unde energia publicului și hiturile nemuritoare au făcut casă bună. Vinovată de...
Arădenii care vor să experimenteze întâlnirea dintre muzica clasică și energia rockului mai au la dispoziție doar câteva zeci de bilete pentru concertul Vivaldi Rocks®,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kiki Rockwell, Radie Peat,...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...
Topul Firmelor Arădene a ajuns la cea de-a 33-a ediție, evenimentul fiind organizat vineri seara, la sala de evenimente Ava Garden din Sânleani. Gala a...
Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...

Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic privat din zona Sebiș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un...
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Șiria, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi amenințat cu acte...
Un bărbat de 54 de ani din Vinga a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii l-au depistat conducând fără permis un autoturism...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)