marþi, 20 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad anunță AR-MEDICA 2026

    de Special Arad | 20 octombrie 2026, 8:15 PM | Sănătate | Știri Arad

    0

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei medicale din România.

    Manifestarea reprezintă un reper pentru profesioniștii din domeniul sănătății, reunind anual specialiști, companii și instituții medicale într-un cadru dedicat inovației și dezvoltării profesionale.

    Pe parcursul celor trei zile, Expo Arad devine un centru al tehnologiei și progresului medical, facilitând întâlnirea dintre producători, distribuitori, furnizori de servicii și experți din diverse ramuri ale medicinei.

    Evenimentul oferă participanților oportunitatea de a descoperi:

    •  aparatură și echipamente medicale de ultimă generație;

    •  tehnologii și instrumentar stomatologic;

    •  consumabile și materiale medicale;

    •  soluții IT dedicate sectorului medical;

    •  produse farmaceutice;

    •  echipamente pentru recuperare medicală;

    •  servicii specializate pentru clinici, cabinete și laboratoare.

    „Ediția 2026 a AR‑MEDICA reconfirmă rolul important al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad în susținerea progresului medical. Într-un context marcat de evoluții tehnologice rapide și de nevoi tot mai complexe ale sistemului de sănătate, AR‑MEDICA rămâne o platformă esențială pentru profesioniștii care caută soluții moderne și eficiente. Prin diversitatea expozanților și calitatea manifestărilor științifice, oferim un cadru în care inovația și practica medicală se întâlnesc pentru a genera rezultate concrete în beneficiul pacienților și al comunității medicale”, a punctat preşedintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici.

    AR-MEDICA îmbină zona expozițională cu un program complex de manifestări științifice și profesionale, incluzând conferințe, simpozioane, congrese, workshop-uri, prezentări de companii, demonstrații practice și întâlniri de specialitate. Evenimentul își propune să contribuie la consolidarea dialogului profesional și la promovarea celor mai noi soluții și tehnologii din domeniul medical.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.