joi, 10 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Mirco Maschio: „A fost cea mai mare personalitate a Aradului ultimilor 30 de ani!” (INTERVIU)

    de Lucian Dănilă | 31 decembrie 2018, 10:53 AM | Interviuri

    0

    Mirco Maschio este italian dar își dezvoltă afacerea și aici, la Arad, mai precis la Chișineu Criș unde funcționează compania Maschio Gaspardo, lider pe piața autohtonă a utilajelor agricole. Tot din Chișineu Criș era și Aurel Ardelean, cel care a fondat în 1990 Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, cel care a fost condus sâmbătă pe ultimul drum după aproape 30 de ani de când a pus orașul de pe Mureș pe harta orașelor universitare ale României.

    Pe Mirco Maschio și fostul Rector, apoi președinte al UVVG Arad, Aurel Ardelean, îi lega o prietenie de 15 ani, din momentul în care Mirco și tatăl său, Egidio, au ajuns să investească la Chișineu Criș. Au fost prieteni, dar au fost și colaboratori, dezvoltând mai multe proiecte împreună.

    În semn de respect, Mirco a renunțat la liniștea sărbătorilor de iarnă din Italia, pentru a-l însoți pe ultimul drum pe cel care a fost omul Aurel Ardelean. A fost o întreagă aventură sosirea lui Mirco Maschio la Arad, acum între sărbătoarea Crăciunului și Revelion. Și-a rezervat un bilet pentru un avion care pleca din Veneția, dar cursa s-a anulat din cauza ceții. Apoi nu a mai găsit variantă decât spre Viena, de unde zbura la Budapesta, ca de acolo să fie luat cu mașina. A ajuns la Arad la ora 7 dimineața fără a închide un ochi toată noaptea. A dormit trei ore și apoi a participat la funeraliile lui Aurel Ardelean, după care a plecat spre Timișoara pentru a se întoarce în Italia, tot pe calea aerului.

    „Am fost întrebat dacă a meritat tot acest efort”, spune Mirco Maschio, după care tot el a continuat: „Am făcut asta pentru că așa am simțit, pentru că domnul președinte Aurel Ardelean merita acest lucru, am făcut-o din respect pentru el, nu se pune niciun moment problema dacă a meritat sau nu, astfel de gesturi le faci dacă simți, iar eu așa am simțit”.

    Apoi ne-am întâlnit la masă la Hotel Continental (coincidență, chiar acolo era parastasul în memoria lui Aurel Ardelean) și am vorbit – în limba română – despre relația pe care au avut-o cei doi timp de 15 ani.

    Vă mai amintiți care a fost prima întâlnire cu Aurel Ardelean?

    Îl cunosc pe Aurel Ardelean de când am venit în România. L-am cunoscut împreună cu tatăl meu, Egidio, și a fost tot timpul alături de familia noastră și de compania Maschio Gaspardo. A avut o relație foarte bună cu tatăl meu și cu mine, o relație care s-a dezvoltat atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Grupul Maschio Gaspardo a dezvoltat anumite prioiecte împreună cu Universitatea „Vasile Goldiș” și am încercat tot timpul să gasim colaborări pentru că eu cred că este foarte important ca o instituție publică ca universitatea să aiba contacte cu firme private. Studenții după ce absolvesc trebuie să aibă și un loc de muncă, iar la Maschio Gaspardo avem mai mulți angajați care au absolvit UVVG Arad.

    Lumea este într-o continuă schimbare, o continuă evoluție, apar multe noutăți, inovații și este mare nevoie de a ține pasul cu aceste schimbări și din punct de vedere educațional. O profesie există doar dacă există și o pregătire, nu poți fi bun în nimic dacă nu te pregătești, iar pentru a avea succes ca afacere, ca și companie, pregătirea acestor studenți, apoi angajați, trebuie să fie la nivel mondial. Proiectele pe care le-am dezvoltat împreună au fost proiecte legate de cercetare și de inovație, proiecte la care domnul profesor Ardelean împreună cu Rectorul Coralia Cotoraci au fost tot timpul deschiși la noi încercări, au fost tot timpul deschiși la cerințele firmei noastre. Este un lucru extraordinar pentru o firmă ca a noastră care dezvoltă tot timpul proiecte cu universitățile din orașele unde funcționăm oriunde în lume.

    Ați venit la Arad în anul 2003. Din câte cunoașteți viața din Arad, personalitățile acestor locuri, credeți că ați cunoscut o personalitate mai importantă decât cea a lui Aurel Ardelean?

    L-am ascultat la slujba de înmormântare pe primarul de la Chișineu Criș, Gheorghe Burdan, care a luat și el cuvântul. Așa cum a spus primarul Gheorghe Burdan, dupa experiența mea de 15 ani în viața arădenilor, sunt convins că Aurel Ardelean a fost personalitatea județului Arad în ultimii 30 de ani.

    Capitalul de la Maschio Gaspardo vine din Italia, iar prin Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” s-a creat la Arad o importantă comunitate de italieni care au ales să studieze aici și chiar să rămână aici și după absolvire.

    Într-adevăr, acum la Arad este o comunitate foarte mare de italieni, ceea ce este un lucru foarte bun și pentru oraș mai ales din punct de vedere al economiei locale. Este un lucru foarte bun că Universitatea „Vasile Goldiș” a atras studenți din Italia, asta înseamnă ca există încredere în această instituție de învățământ. Mai mult decât atât, Universitatea „Vasile Goldiș” este înfrățită cu Universitatea din Padova, orașul în care locuiesc eu și familia mea. Grupul Maschio Gaspardo a dezvoltat mai multe proiecte și cu această universitate, una cu mare istorie și cu o imensă tradiție. Faptul că Universitatea din Padova s-a înfrățit cu cea de la Arad arată cu Universitatea „Vasile Goldiș” are o valoare importantă nu doar aici ci și pe plan european.

    Practic prin întemeierea Universității de Vest „Vasile Goldiș”, Aradul s-a postat în 1990 pe harta orașelor universitare, ceea ce nu era până atunci.

    Aurel Ardelean a dovedit că este un om puternic. El a construit ceva care va rămâne în istorie și care va continua împreuna cu spiritul său, iar acum, după dispariția lui, va merge mai departe cu valorile care au fost implementate de el. Să creezi o universitate este un lucru pe care puțini oameni în lume au reușit să-l facă. Numai dacă ești un conducător adevărat reușesti acest lucru, iar Aurel Ardelean a dovedit vreme de 30 de ani că a fost.

    Am vorbit despre profesorul, despre Rectorul și președintele Aurel Ardelean, dar cum vi-l amintiți acum pe omul Aurel Ardelean?

    A fost un om de relație, iar eu credă că succesul său în viață a venit tocmai pentru că pentru el relațiile au contat extrem de mult și tot timpul a știut să le păstreze. Nu a pierdut nicio ocazie să fie prezent la orice întâlnire, la orice eveniment la care putea să cunoască persoane noi, pentru că exact cum am spus, acest om a crezut foarte mult in relații. A fost în vizita și la firmă, dar și la noi acasa, la Padova. Am avut onoarea să-l primesc la mine în casă, ceea ce este o bucurie mare pentru mine. A facut sacrificii să păstreze relații la nivel național, dar mai ales la nivel internațional. Și-a arătat de fiecare dată disponibilitate, a fost un domn adevărat cu mare respect pentru orice persoană pe care o întâlnea. Aurel Ardelean a fost acel gen de om serios, dar mereu cu zâmbetul pe față. Era serios ca și conducător, dar avea un zâmbet pentru oricine, iar astea cred eu că erau două dintre cele mai importante valori ale lui ca și om.

    Amintirea cea mai frumoasă a fost cea în care a venit la noi in vizita, dar nu a lipsit nicio ocazie să ne întâlnim și aici în România. Găsea mereu timp să ne vedem și să avem posibilitatea să schimbăm puncte de vedere referitoare la dezvoltarea firmei și colaborarea cu universitatea. A fost tot timpul o persoană care prin experianta lui de viață, prin educația sa, m-a impresionat de fiecare dată când îl ascultam. Povestea cu multă pasiune despre universitate, despre oameni și efectiv  te acapara prin poveștile sale, te făcea să le simți ca și cum ar fi ale tale, nu te plictisea niciodată.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.