Se scumpește prețul colectării gunoiului la Arad
Comunicat. ADISIGD Arad împreună cu RETIM Ecologic Service SA doresc să informeze că începând cu luna ianuarie 2019 se vor modifica tarifele de colectare a deșeurilor în zona 1 a județului Arad. Aceasta modificare se datorează introducerii contribuției pentru economia circulară, creșterii salariului minim pe economie și creșterilor repetate ale prețului combustibilului din ultimul an.
Conform ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018, de la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare costul de mediu denumit “contribuția pentru economia circulară”. Valoarea acestei taxe a fost stabilită la 30 lei per tonă de deșeuri depozitată, iar acest cost, în conformitate cu legislația aplicabilă, se va reflecta în tariful de colectare al deșeurilor.
Operatorul de colectare RETIM va încasa această taxă de la utilizatorii serviciului printr-o suplimentare de tarif și îi va plăti mai departe către operatorul instalațiilor de tratare și depozitare a deșeurilor din județul Arad, respectiv către FCC Environment Romania SRL.
De asemenea, o suplimentare minimă se va aplica tarifului existent și pentru a acoperi creșterea de costuri generată de mărirea prețului combustibilului și mărirea salariului minim pe economie în perioada august 2017 – noiembrie 2018, de când a fost depusă oferta RETIM și pănă când RETIM a cerut recalcularea acestuia.
Tarifele aplicabile începând cu luna ianuarie 2019 vor fi:
Gospodării zona urbană: 7,83 lei/persoană/lună (față de 7,02 tarif actual) plus TVA
Gospodării zona rurală: 2,94 lei/persoană/lună (față de 2,62 tarif actual) plus TVA
În cazul agenților economici: 13,34% (aplicabil celor 4 tarife utilizate pentru deșeuri reziduale, deșeuri reciclabile din plastic-metal, deșeuri reciclabile din hârtie-carton, deșeuri reciclabile din sticlă)
Astfel, pentru tariful aplicabil persoanelor din mediul urban, creșterea este de aproximativ 11,5% față de tariful actual. 8,4 puncte procentuale din creștere sunt reprezentate de costul cu contribuția pentru economia circulară iar 3,1 puncte procentuale sunt reprezentate de costul cu creșterea salariului minim pe economie și a prețului combustibilului.
Cea mai mare parte a localităților componente ale Zonei 1 Arad au adoptat deja Hotărârile de Consilii Locale necesare în vederea implementării noilor tarife începând cu luna ianuarie 2019.
Comentariile portalului
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==
Nu știu de ce se mai laudă ,, organele" că oricum furtuna o fac doar intr-un pahar cu apă! Și cei cu drogurile, și cei cu țigările, își continuă activitatea (...)
Un gest firesc de normalitate,deoarece siguranta celor din trafic ar trebui sa primeze.Dar in Romania aceste gesturi sunt de capitolul senzatie deoarece civilizatia este la nivel zero.