30 decembrie 1947, proclamarea Republicii și abdicarea forțată a Regelui Mihai
Astăzi se împinesc 71 de ani de când Regele Mihai a fost şantajat să semneze actul de abdicare. La 30 decembrie 1947, criticii suveranului i-au reproşat că nu şi-a asumat moartea, în loc să semneze trecerea României de la monarhie la statutul de republică bolşevizată. Dar obiectul şantajului nu a fost viaţa Regelui şi a mamei sale.
Viaţa Regelui Mihai a fost oricum în pericol şi după semnarea actului de abdicare. Însă premierul procomunist Petru Groza şi şeful Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitorul dictator, îl ameninţaseră pe rege că dacă nu abdică, 1.000 de tineri dintre cei arestaţi la o manifestație pro-regală vor fi ucişi. Comuniştii l-au şantajat pe rege cu uciderea altora.
Astfel, în România, dictatura comunistă a început formal prin abdicarea forţată a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 și proclamarea Republicii. Numai că regimul democratic era deja distrus de cei trei ani de ocupaţie sovietică.
În octombrie 1944, România era deja ocupată de Armata Roșie, care intrase în București în ziua de 30 august. După jumătate de an, în ziua de 6 martie 1945, la București se instala primul guvern comunist, condus de Petru Groza.
Citește continuarea pe Digi24


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)