Cod de furtună și în Arad: cad copaci și capete
Hotărât lucru, meteorologii știu să facă atmosferă în jurul lor și să țină trează populația României, de parcă ar fi politicieni în plină campanie. Aproape…
Hotărât lucru, meteorologii știu să facă atmosferă în jurul lor și să țină trează populația României, de parcă ar fi politicieni în plină campanie. Aproape…
Înainte de toate, de ce joi? Vorbesc de rubrică. De Enola Day. O revenire de fapt, cititorii noștri fideli poate își mai aduc aminte, așa…
Cea mai bună soluție pentru ieșirea din criza gravă în care se află Poliția Română ar fi recunoașterea oficială, prin lege, a statutului de organizație…
Pornesc de la zvonul oarecum confirmat că după zece ani de președinție, Klaus Johannis vrea să fie senator, iar pentru asta este nevoie să se…
În timp ce alții – vezi Oradea, de exemplu – se luptau cu investițiile, atrăgeau fonduri europene și le foloseau pentru dezvoltare (nu doar pentru…
Începută cu o săptămână înainte de 15 septembrie, școala noastră, a tuturor, dacă ne gândim nițel mai bine, reprezintă în continuare o temă de discuții…
Să începem prin a (re)aminti că naționala de fotbal a României a avut o prestație cel puțin onorabilă la EURO 2024 din Germania și entuziasmantă…
Dincolo de faptul că sună bine, zicem aici și de Kamala, având în vedere că vine mai repede în timp. Atunci când ai noștri se…
Între primarul Călin Bibarț și PNL Arad (în special organizația municipală în care activează primarul, ca vicepreședinte) pare să se fi declanșat un adevărat „război…
Asta în timp cât „Noi construim”! Adică ei. Ei, cei care, aleși sau numiți, puși acolo de cei aleși și de neschimbat. Ca să nu…
Un cititor care semnează „UnSpecialArad” – așa, fără spații – ne ia la întrebări (două la număr) pentru „îndrăzneala” de a ne fi apărat drepturile…
Doar așa, pentru cei care fac cunoștință acum cu instituția presei libere – pe vremuri, imediat după „Revoluția din 89” considerată și pe aici a…
Sectorul energetic este, probabil, cel mai profitabil dintre toate cele ce compun economia națională. Curentul electric a fost și rămâne o mină de aur, desigur,…
Recunosc, fără să îmi fac din asta vreun merit, că textul pe care îl citiți este unul la derută. Mai exact unul așa de vacanță,…
Cel mai adesea, „dezmățul” din administrație, real sau nu, ne interesează mai mult decât deficitul bugetar. Nu-i treaba noastră, nu-i așa? E treaba guvernanților. Ne…
Pornesc de la ancheta-investigație a colegului Tomck@t din Specialul de luni (vezi AICI). Un exemplu de jurnalism profesionist și responsabil, dovadă, pentru cei mereu puși…
I-am spus „delfin” lui David Popovici nu doar pentru că înoată repede și este inteligent, ci și pentru a forța oarecum o legătură între critica…
Poate sunt printre Dumneavoastră câțiva care își mai aduc aminte de bancul acela ancestral în care radio Erevan este întrebat: ce să facem în caz…
Întrecerile sportive de la Jocurile Olimpice – Paris 2024 sunt în plină desfășurare, în timp ce se întețesc comentariile despre seara în care organizatorii au…
Captiv în arșița verii, urmărind lumea de pe ecrane, mă surprind deseori încercând să devin și eu unul dintre ei. Dintre cei care știu și…
Alegerile din Duminica orbului 2024 au trecut, dar nu fără să lase în urma lor câteva surprize. Nu chiar așa de mari cum se așteptau…
În plină vacanță de vară, chiar dacă pe ici-colo, prin părțile esențiale, se mai dau examene și alte cele, veni, iată, momentul, să mă ocup…
Legislația din România este departe de a fi perfectă. Prea multe legi strâmbe, făcute parcă în dușmănie față de cetățean. Normal că ne-am dori o…
Oricum am lua-o, nu prea avem vreme acum de lucruri mărețe și importante. E vară, e chiar caniculă, ne așteaptă un sfârșit de săptămână pe…

Accesul pacienților la consultațiile din ambulatoriile spitalelor publice intră în atenția Ministerului Sănătății, după ce Alexandru Rogobete a făcut un experiment pe cont propriu. Ministrul...
Dacă ești supraponderal și mai la început de drum în ale fitness-ului, iar în prezent te întrebi cât timp îți va lua până să obții...
Hepatita acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, se află în plin sezon epidemic în județul Arad. Potrivit reprezentanților Spitalului...

Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Polonia traversează două zile de doliu național după atacul armat sângeros din centrul Cracoviei, în urma căruia șase persoane și-au pierdut viața, iar alte 16...
Momente de groază în centrul istoric al Cracoviei, unde un atac armat produs sâmbătă s-a soldat cu mai multe victime. Cel puțin două persoane au...
O veste șocantă a zguduit scena politică germană. Hubert Aiwanger, vicepremier al landului Bavaria și ministru al Economiei, a fost găsit fără viață într-o cameră...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...
Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....
De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...

Polițiștii arădeni au desfășurat, vineri, 6 noiembrie 2026, o amplă acțiune în cadrul operațiunii JUPITER, fiind puse în executare 60 de mandate de percheziție domiciliară...
14 percheziții domiciliare au loc în această dimineață în județul Arad, cele mai multe având loc în orașul Ineu, într-un dosar de evaziune fiscală, spun...
Polițiștii arădeni au efectuat, miercuri, 4 noiembrie, două percheziții domiciliare în județul Arad, într-un dosar care vizează comercializarea unor produse susceptibile de a fi contrafăcute....
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)