Cea mai bună soluție pentru ieșirea din criza gravă în care se află Poliția Română ar fi recunoașterea oficială, prin lege, a statutului de organizație politică, de partid, a acestei bucăți importante din Ministerul Afacerilor Interne. S-ar putea face odată cu legea pentru liniștea lui Iohannis, că tot despre alegeri ar fi vorba – ca organizație politică ar avea, normal, dreptul să se înscrie în cursa electorală, ar putea depune liste de candidați, mă rog, tot tacâmul politic.

Poliția Română are tot ce-i trebuie pentru a deveni un partid cu greutate în Parlament.

Are know how, oameni cu ambiții, oameni cu știința puterii și oameni cu știința banilor (nu degeaba face parte din ministerul AFACERILOR Interne). Are structuri oficiale dar și neoficiale, paralele cu acestea, atât la nivel central, cât și în teritoriu, ba chiar și „puiuți” au, care se numesc „firme de protecție” sau de „pază” (e drept, nu chiar toate, dar aproape). Desigur, au și suficientă forță și experiență pentru a ști să „gestioneze” procesul electoral – în sensul de „desfășurare legală”, desigur.

De fapt, Poliția Română poate fi transformată oficial în orice, pentru că știe cam orice, doar că face tot mai puțină poliție. Adică, tocmai scopul înființării acestei instituții care, teoretic cel puțin, asigură și menține ordinea publică în satele, comunele, orașele și municipiile din România. Practica însă ne arată că Poliția Română nu (mai) este capabilă sau nu (mai) vrea nici să asigure, nici să mențină ordinea publică. Decât atunci când situația devine critică pentru cetățeni. Exact cum fac și politicienii aflați la guvernare.

Eșecul managementului de tip Stoicănescu, eșecul întregii poliții politice de după 1989

Sunt multe cazuri de perturbare gravă a ordinii publice, pe care Poliția Română le-a rezolvat abia după consumare, cel mai recent fiind cel din Pantelimon (orașul satelit al Bucureștiului, nu cartierul cu același nume din capitală).

Un scandal început printr-o bătaie ca-n Evul Mediu, cu bâte, răngi, topoare, între două clanuri, în plină zi, pe stradă și continuat în Spitalul Sfântul Pantelimon (acela ce a fost zguduit nu demult de povestea cu cele două doctorițe de la ATI, ce au fost și arestate preventiv o vreme).

Bătaie în plină stradă în orașul Pantelimon între două clanuri. Agresorii au mers apoi la spital și au distrus aparatură din camera de gardă

Scandalul acesta nici n-ar fi trebuit să existe. Și nici nu ar fi existat dacă polițiștii din orașul satelit și-ar fi făcut treaba. Dacă făceau, de exemplu, prevenție. Și nu doar cei de ordine publică.

Conform Legi nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si funcţionarea Poliţiei Române, una dintre atribuțiile acestei instituții este aceea de a „culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite”.

Chiar și polițiștii de proximitate ar fi putut afla despre problemele celor două clanuri – dacă nu ar fi „bătuți în cuie” prin birouri, unde se deprofesionalizează pe zi ce trece.

Doar că Poliția Română nu se bazează doar pe polițiștii de proximitate pentru culegerea de informații. Prin urmare, are structuri în care polițiști specializați culeg informații despre orice activitate care ar putea duce la perturbarea ordinii și siguranței publice.

Nu-i treaba noastră să intrăm în amănunte, dar este clar că acești polițiști nu patrulează străzile comunelor sau orașelor, îmbrăcați regulamentar, cu porthart-ul atârnând pe șold.

Cum de nu s-a știut de conflictul mocnit dintre cele două clanuri din Pantelinom, este greu de înțeles. Mai ales că astfel de conflicte, pornite de la un concubinaj (dacă informațiile transmise de Poliție sunt corecte) nu sunt deloc „la secret” în comunitățile rome.

Dincolo de acest conflict – rezolvat de aproximativ 400 de polițiști și jandarmi – nu se poate trece peste însăși existența acestor clanuri. Nu doar în Pantelimon sau în zona Bucureștiului, ci în toată țara. Clanuri care, să fim bine înțeleși, nu sunt doar ale romilor.

Nu demult, moartea unui șef de clan din zona Moldovei, Corduneanu, a ținut „capul de afiș” al tuturor jurnalelor tv, de parcă ar fi fost vorba despre cine știe ce vedetă de cinema.

Cu această ocazie a fost descrisă, cu amănunte deloc liniștitoare, activitatea infracțională al mortului, dar și a clanului pe care-l conducea. Poliția Română nu a avut nicio reacție, recunoscând, practic, statutul de vedetă al Corduneanului. Care nu era rom deși s-au bocit multe manele de jale la catafalcul lui.

De altfel, aceste clanuri nu se puteau dezvolta și nu puteau ajunge să terorizeze localități sau zone, fără sprijinul Poliției. Este imposibil ca astfel de structuri infracționale de tip mafiot să fi acționat fără sprijinul unor polițiști.

Sprijin dezinteresat? Aiurea. Polițiștii de azi nu mai sunt ca aceia de prin anii ’50 ai secolului trecut, recrutați din rândul țăranilor sau muncitorilor, cadre „de nădejde”, dar cu puțină școală și fără ambiții de îmbogățire (doar erau comuniști convinși).

Nici rețelele de trafic de droguri, de țigări sau de persoane nu se puteau dezvolta fără ochii închiși ai polițiștilor. Nu aveau cum. Iar activitățile desfășurate așa-zis împotriva traficanților sunt doar povești care vor fi spuse la nesfârșit, cu nume și date diferite.

Și asta, în timp ce vârsta consumatorilor de droguri scade an de an. Despre fumători nici nu mai are rost să vorbim.

În acest ritm, programa școlară va putea prevede curând și „ore de drogat”, cu asistență de specialitate. Sau măcar pauze mai lungi, cu invitarea dealer-ilor în școli – Doamne ferește!

Ce face Poliția Română în fața acestui pericol pentru societatea noastră?

În primul rând, a lansat un atac „la baionetă” împotriva șoferilor, sub masca unor accidente în care au fost implicați șoferi aflați sub influența drogurilor. Cunoașteți cazurile, nu le mai amintim.

Nu spunem că astfel de controale nu sunt bune, dar felul în care au pornit această luptă, sub directa coordonare de „mare valoare teoretică și practică” a marelui conducător Despescu, lasă de înțeles că problema drogurilor este doar aici, la șoferi.

Or, cu siguranță nu-i așa, triste dovezi fiind ceea ce se întâmplă cu tinerii în școli, la festivaluri sau pe unde mai au ei treburi.

Bogdan Despescu, cel aflat mereu în fața ministrului Vela, prezentând sancțiunile aplicate de polițiști în perioada pandemiei.

Sursa: antena3.ro

Definitoriu pentru modul de gândire din Poliția Română este sancționarea, după asaltul asupra Spitalului Sf. Pantelimon ce a urmat bătăii de pe străzile din orașul satrelit. Mai precis, în afara reținerilor, a perchezițiilor și audierilor, polițiștii au mai avut și alte treburi.

Prin urmare, au amendat conducerea spitalului (3000 de lei) pentru că nu a asigurat cum trebuia paza spitalului, dar și pe paznic (5000 de lei), pentru că „nu a luat măsuri” bla, bla.

Deci, după mintea lor, spitalele din România ar trebui să adopte măsuri de apărare chiar și împotriva unor bande înarmate. Adică, să angajeze fiecare, câte o mică armată care ar putea să respingă astfel de atacuri sau, cine știe?, chiar atacuri armate. Noaptea minții.

Evident, înainte de acest conflict nu au avut timp să facă controale și, eventual, să le spună celor din conducerea spitalului, ce și cum trebuie să facă pentru a opri orice atac banditesc.

Ei au avut nevoie de 400 de oameni, inclusiv de trupe „antitero”, dar au pretenții ca paznicul sau conducerea să fi „luat măsuri” sau să lupte cu mâinile goale împotriva unor golani cu porniri animalice – este evident că nu au voie cu arme în spital, nu?

Asta, oameni buni, chiar nu mai este poliție. De aia zic că ar fi mai bine să se transforme, oficial, în partid politic. Că oricum se învârt în jurul politicienilor de câte ori au ocazia și se fac ghiocei în fața lor așteptând vreun os sub formă de stea pe umeri.