I-am spus „delfin” lui David Popovici nu doar pentru că înoată repede și este inteligent, ci și pentru a forța oarecum o legătură între critica pe care a lansat-o de la Jocurile Olimpice și Bazinul acoperit „Delfinul”, aflat în paragină și, normal, închis. Probabil mulți arădeni se întreabă din ce cauză și, mai ales, din a cui vină a ajuns acest bazin acoperit în paragină. Nu avem decât un singur răspuns, poate banal, dar altul nu există: din cauza celor care l-au administrat.

Adică, tocmai din cauza celor la care a făcut apel „delfinul” David Popovici să investească în sport. Pentru că ei, politicienii și-au pus oamenii la conducrea acelor ministere, agenții sau direcții județene care au primit în administrare și „Delfinul” din Arad, dar și alte bazine și baze sportive, dovedindu-se, iată, incapabili să facă față unei astfel de misiuni.

Nu Alexandru Mészár, cel care conduce din obscuritate UTA și administrează și Bazinul „Delfinul”, este vinovat pentru paragina în care a ajuns Bazinul, ci aceia care l-au numit la conducerea Direcției Județene de Sport Arad și îl mențin acolo din interese politice – probabil  că eurodeputatul Gh. Falcă se simte bine și împlinit.

Revenim la David Popovici și spunem că este nu doar un sportiv excepțional, ci și un adolescent deștept, citit și curajos.

Delfin adevărat, David al nostru

S-a născut talentat și inteligent, dar a și fost educat să muncească pentru a-și întregi talentul, pentru a-și exersa și cultiva inteligența – vorba regizorului Andrei Șerban: creierul este un mușchi și trebuie antrenat, altfel se atrofiază. Cu siguranță, inteligența nativă, cititul și educația în general i-au dezvoltat ușurința comunicării și curajul de a spune lucrurilor pe nume, chiar în situații în care alții mulțumesc „familiei, șefilor și partidului”.

Problema asta a curajului de a spune adevăruri care nu convin unora, este mai greu de digerat la noi. Ne place adevărul, dar numai atunci când nu suntem atinși de el, cum s-a întâmplat cu Iulia Cociuba, șefa de promoție de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu despre care s-a scris în toată presa românească (exemple AICI sau AICI).

În cazul adolescentei din Ineu care, într-un moment festiv, a avut curajul să spună ce a simțit ea și ce-a fost învățată în timpul liceului, problema a fost simplă. Au tăbărât pe ea adepții metodelor bolșevice de educație – inclusiv profesori, unii folosind un limbaj care nu face cinste profesiei – și care bucuroși ar fi luat „măsuri în consecință” împotriva ei, dacă ar fi putut. Curat „didactic și educativ”. Poate chiar ar fi pus în funcție „Calul Bălan și Sf. Nicolae”, metoda povestită de Creangă în „Amintitri din copilărie”.

Cu David Popovici e puțin mai greu. În primul rând, pentru că vizați de critică nu au fost profesorii sau vreo altă categorie socio-profesională, ci politicienii. Întreaga clasă politică din ultimii 30 de ani. E altceva, să recunoaștem. Politicienii sunt imuni la critici și, în plus, știu să se abțină în situații delicate. Au învățat și să tacă atunci când este clar că orice-ar spune ar fi ori minciună, ori prostie. Dar mai ales, au învățat să nu întoarcă criticile, să nu jignească și să nu amenințe cu „măsuri în consecință” cu câteva luni înainte de alegeri.

Cum spuneam, cu Iulia a fost mai simplu, a fost liber la critici și jigniri – politicienii nici n-au catadicsit să observe ce-a spus „fata aia din Ineu, județul Arad”. Pe când David Popovici este dublu medaliat olimpic și declanșarea unui război cu el ar putea schimba rezultatul alegerilor din toamnă. Iar politicienii știu asta.

Prin urmare, după ce se vor termina Jocurile Olimpice, politicienii vor „stinge focul” ca niște adevărați pompieri electorali. Adică, vor promite că vor investiții ca să stingă „focul” iscat de criticile „delfinului”, așa cum s-a întâmplat și după Jocurile Olimpice de la Sydney – 2000 unde o fată de 16 ani (!), pe nume Diana Mocanu a câștigat două medalii de aur.

Diana nu a critica autoritățile, deși ar fi avut motive, dar presa „cea rea” a făcut-o. Și, firesc, politicienii au promis. Ba chiar s-au pus pe treabă și au început construcția unui nou Bazin olimpic în Brăila natală a proaspetei duble campioane olimpice. Au trecut ani buni de atunci și noul bazin încă nu este finalizat.

• Bazin olimpic abandonat, în orașul campioanelor Diana Mocanu şi Camelia Potec. Ce spune Compania Națională de Investiții

Prin 2012, Compania Națională de Investiții (CNI) a avut chiar un program denumit „Programul Bazine de înot” care avea ca obiectiv „construcţia de bazine de înot, finalizarea structurilor începute şi reabilitarea bazinelor de înot existente”. Pe-atunci, și „Delfinul” din Arad avea nevoie de reabilitare, dar n-a fost să fie (poate vom afla de la autoritățile locale din acea vreme de ce nu s-a făcut nimic).

Oricum, programul a rămas program și, între timp, a venit moda stadioanelor de fotbal. Poate vă mai amintiți că Guvernul condus din umbră de Liviu Dragnea – cam așa cum conduce A. Mészár UTA – a finanțat construcția unui stadion în Turnu Măgurele, oraș fără nicio echipă de fotbal în prima divizie. Acum, pentru 2024, aceeași CNI are în program investiții aproape exclusiv în stadioane de fotbal (vezi AICI).

Stadionul municipal Turnu Măgurele

Sursa: Facebook

Dar, n-ar fi exclus ca printre stadioane să se strecoare, pompieristic, înainte de alegeri, cel puțin un bazin acoperit. Poate chiar se vor face reparații la bazinul despre care a vorbit David Popovici (cel din Complexul Lia Manoliu). Boala însă va rămâne.

Pentru că adevărata boală nu este atât lipsa investițiilor în baze sportive, ci lipsa de coerență în ceea ce privește investițiile în acest domeniu (exemplul stadionului din Turnu Măgurele este edificator). Și, mai ales, lipsa unei politici coerente de susținere a sportului de masă și a celui de performanță.

Începând, de exemplu, cu sportul în școli. Că un ministru al Învățământului ca Ecaterina Andronescu considera necesar sportul în școli pentru a se face „selectii de performeri in loturile nationale”, nu pentru sănătate, pot înțelege. Dumneaei a distrus învățământul profesional din România, așa că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu poate lua.

În schimb, când un profesor de sport – din Arad, și încă unul cunoscut – îmi spunea cu câțiva ani în urmă că o oră de sport pe săptămână este suficient, două ar fi deja prea mult, problema devine gravă. Și este cu adevărat gravă, dacă avem în vedere cât de sănătoși ne sunt copiii (conform unui Raport al OMS, unul din patru copii din România este obez).

Da, România are nevoie de investiții în baze sportive, inclusiv în bazine de înot, dar cel mai mult ar avea nevoie de decidenți (politicieni) competenți și responsabili, care să conceapă și să pună în practică politici coerente menite să readucă în viața copiilor și adolescenților bucuria practicării sportului. De aici se vor putea selecta viitorii campioni, dar tot de aici vor ieși oameni mai sănătoși, cu toate beneficiile pe care le aduce o populație mai sănătoasă.