Enola Day – Întreabă-l de bani și Bibi îți va răspunde imediat!
Doar așa, pentru cei care fac cunoștință acum cu instituția presei libere – pe vremuri, imediat după „Revoluția din 89” considerată și pe aici a patra putere în stat – rostul acestei prese este să atragă atenția asupra lucrurilor care merg prost în viața comunității căreia i se adresează.
E vorba, înainte de toate de funcționarea instituțiilor care au ca scop administrarea treburilor comune. Nu în ultimul rând, primăria care, cu un ales în frunte, sintetizează oarecum aceste activități. Dar pentru că trăim, nu-i așa, în democrație, presa liberă oferă drept la replică tuturor celor atinși într-un fel sau altul de cele apărute în publicația care se consideră liberă și independentă.
Fără să intrăm în amănunt sau să insistăm, Specialul – ziar online, nu „site”, așa cum apare în dreptul de replică a primăriei despre care vom vorbi în continuare – încearcă să facă față acestor pretenții, existența sa de peste zece ani, fără să fie legată de partide și administrație, întărește oarecum speranța că încă nu este totul pierdut.
Să vedem, așadar, despre ce este vorba acum și aici, în Special Arad.
Cititorii noștri fideli știu că în Special apar de la început materiale de tip anchetă sau investigații, reportaje care prezintă situația într-un domeniu sau altul al administrației. Că e vorba de parcuri sau procedeele aplicate în „cosmetizarea” arborilor, că este vorba despre transport, drumuri, lucrări, Specialul are tendința să se „uite” dincolo de oficial, să verifice dacă cele declarate și susținute corespund realității.
Cert este că „organele” atinse reacționează rar, chiar am putea spune: niciodată. Au ele „presa” lor, acolo unde lucrurile sunt prezentate așa cum le convine, de ce să se obosească să răspundă tocmai Specialului. Au fost mai de mult chiar încercări de a închide gura „site-ului” prin tribunale, încercări soldate, cum e și firesc, cel puțin până acum, fără rezultat.
De vreun an și ceva s-a întâmplat ceva mai puțin obișnuit, chiar și aici pe malurile Mureșului. Specialul s-a „îmbogățit” cu două jurnaliste adevărate, plecate de la Jurnalul Arădean-aradon în urma unor presiuni politice, mai pe șleau spus: îndepărtate de conducerea actuală a Primăriei. Cea care consideră că dacă dă bani pe publicitate și anunțuri nu le dă oricui, ci unor redacții de încredere, conduse de cine trebuie și cine înțelege „șpilul”.
Așa a ajuns Adriana Barbu din redactor șef la Jurnalul Arădean jurnalistă la Special, continuându-și activitatea jurnalistică în condiții de libertate și profesionalism garantate. Faptul că, folosindu-se de experiența și cunoștințele sale, a continuat seria de articole „critice” la adresa administrației arădene, în frunte cu Călin Bibi Bibarț, ține de normal și de profesionalismul de care mereu pomenim pe aici.
Și cum spuneam nicio reacție. Cel puțin nu oficială. Că pe „surse”, din discuții reieșea că articolele Adrianei deranjează, era evident, dar Călin Bibarț nu s-a obosit să ne răspundă și pe cale oficială. Așa cum este normal dacă luăm în serios cele susținute și împrăștiate pe FB zilnic și la cantități industriale.
Este ideea aceea bine cunoscută că facem și dregem, „construim”, cum ar veni, suntem cei mai buni, respectăm regulile, suntem cinstiți, nu furăm, nici bani, nici încredere, fiți fericiți că ne-ați ales pe noi, nu pe ăialalți, știți voi pe ăia cu gura mare care cred că fac opoziție.
Așa a fost până când – acum două-trei zile, deci tocmai de Zilele Aradului – au apărut câteva articole scrise de Adriana Barbu care analizau veniturile primarilor din jur, în frunte desigur cu cele ale lui Călin Bibarț, alintat și Bibi de cei care îl văd simpatic și descurcăreț.
Să vezi și să nu crezi, a doua zi Specialul s-a trezit cu un drept la replică din partea Primăriei și un altul a treia zi – deci, rețineți, nu din partea lui Bibarț – în care se afirmă că datele din articolul Adrianei Barbu sunt eronate, nici pomeneală că Bibi a câștigat atâția bani, e vorba de interpretarea greșită a datelor.
Acuma știți cum e, pentru unul pentru care cinci mii de lei înseamnă un venit cinstit și onorabil, faptul că cei aleși câștigă de patru ori atâta oricum este inexplicabil. Chiar și dacă acceptăm ideea că și ei trebuie să trăiască din ceva, nu să facă pe gratis serviciul în slujba comunității, așa cum se practica mai demult, prin țările unde democrația era în spirit și nu în cuvinte.
Ideea este simplă și la înțelesul tuturor: contrar celor trâmbițate pe adevăratele „site”-uri de socializare și nu pe Special, primarul nostru, Domnul Bibarț sare la presă doar atunci când e atins direct la buzunar, acolo unde îl doare cu adevărat. Nu are el treabă cu problemele obștii, a comunității arădene, nici vorbă de așa ceva: important este banul. Și nu orice ban, ci acela care ajunge direct în buzunarul său sau pe conturile aflate mai puțin la vedere.
Și nici nu este ceva neobișnuit, ne-am prins de mult, Domnule Bibarț, în fond aveți un profesor în Domnul Falcă, noi nu ne-am făcut iluzii.
Și încercăm să îi trezim și pe ceilalți, pe cei care se prind ca musca în lapte în frumoasele poze care vă arată zâmbitor, cu mâna întinsă, aflat mereu în slujba comunității. Din acest punct de vedere chiar sunteți mai bun precum maestrul, spre deosebire de grimasa de pe fața lui, Dumneavoastră aveți un zâmbet de copil simpatic prins cu mâța-n sac.
Simpatic oricum…
Comentariile portalului
Pentru o corectă informare, în acest proiect nu este firma Pro Arhitectura. Proiectul, aşa cum am amintit, e câştigat de firma Elsaco din Botoşani, care a realizat (...)
Încă o tâmpenie a ,,băieților deștepți,,din energie executanți fideli ai ordinelor primite de la Bruxelles! Să plătești încălzirea așa (...)
Stați liniștit/ă că aflăm care este adevărul și-l vom prezenta într-un alt material. Ciudat este faptul că până astăzi nimeni nu ne-a comunicat nimic, (...)