Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același timp.

Avea Gigi un zâmbet inconfundabil, unul în care ironia și bunăvoința se amestecau, așteptând poanta finală.

Am avut ocazia să îi studiez zâmbetul – am mai pomenit de astea pe aici –, după ce l-am admirat în copilărie pe teren, lipit de gardul de după banca de rezerve, m-am întâlnit cu el de mai multe ori, pe vremea când era antrenor la copiii de la UTA. Chiar dacă mi-a fost nițel greu să fac abstracție de faptul că stau de vorbă cu idolul meu din tinerețe. Și care acum discută cu mine destins și atent, fără nicio urmă de superbie.

Tocmai de asta sunt convins că acolo unde se află amu zâmbește în continuare, văzând gestul oarecum infantil al administrației arădene de a numi după el strada unde a stat în ultima vreme a vieții.

Flavius Domide nu avea infatuarea oamenilor fără dimensiune. Era un arădean adevărat din Pârneava – nu era nicio problemă să se numească după el o stradă acolo, în cartierul prin excelență arădean –, acolo unde numele indica amestecul firesc al Aradului, că nu degeaba numele de familie al lui Gigi trimite până la greci.

Așa că putem deduce cu ușurință că nici prin cap nu-i trecea că strada pe care locuia, Ilarie Chendi, va purta în cele din urmă numele său. Chiar dacă n-ar fi fost foarte interesat de literatură, despre Chendi putea bănui că este un nume important al culturii românești.

Important și deosebit de interesant, spunem noi, acum și aici, având în vedere atât opera sa, dar mai ales viața sa tumultoasă, care s-a terminat repede și brusc, prin sinucidere la patruzeci și ceva de ani. La București, unde plecase din Arad. Nu era arădean, a venit în orașul aflat în avangarda mișcării naționale românești a sfârșitului de secol XIX să lucreze la Tribuna Poporului, o publicație de prim rang a mișcării pomenite. Condusă de Russu Șirianu, Tribuna din Arad avea colaboratori precum Ioan Slavici, Sever Bocu, Vasile Goldiș, Ștefan Octavian Iosif, prietenul de cruce al lui Chendi, Octavian Goga și Nicolae Iorga. Clădirea de pe strada Ilarie Chendi-Flavius Domide în care a stat primul este declarată monument și pomenită cu apelativul de Casa Ilarie Chendi.

Am insistat pe aceste amănunte tocmai pentru a vedea aberația ca numele străzii să fie schimbat. Aflată în centrul istoric al orașului, așa cum am pomenit în titlu, se integra perfect într-o rețea a oamenilor de cultură, mai mult sau mai puțin arădeni, care au contribuit la crearea a ceea ce numim astăzi cultura românească. De Alecsandri și Blaga am spus, dar zona este împânzită de străzi numite după Eminescu, Caragiale, Rebreanu, Coșbuc, nemaivorbind de arădenii Goldiș sau deja pomenitul Russu Șirianu. Voltaire, săracul, a nimerit și el din întâmplare mingea, denumind o străduță acolo, înfundată, care pornește din fosta Ilarie Chendi și se termină într-o curte interioară tipică clădirilor din centru.

E cu totul altă discuție dacă practica asta modernă de a da nume de celebrități străzilor este ceva firesc sau reprezintă mai mult dorința celor aflați la putere de a exploata simbolistica în interesul lor. Nu de alta, dar până prin secolele XVIII-XIX străzile aveau nume comune orientative: Lungă, Scurtă, Principală, Gării, Morii, Bisericii și altele de acest gen. Date de localnici, nu de cei de sus și cei care iau hotărâri în funcție de ce le convine lor, nu populației locuitoare pe acolo.

Având toate acestea în vedere, mergem ușor spre concluzii.

Înainte de toate: să nu se creadă că avem ceva cu Flavius Domide. Dimpotrivă, Gigi a fost un mare arădean, unul care a contribuit la renumele orașului, merită o stradă, dacă-i vorba până acolo. O stradă undeva adecvat, undeva unde nu este ca Vodă-n Lobodă. Singur fotbalist printre atâția poeți și scriitori, asta ca să nu mai vorbim de luptători politici. Sunt atâtea străzi în orașul acesta numite după plante și animale, încât nu se pune problema.

Nemaivorbind de zona din jurul stadionului UTA. Mai precis Neuman, dacă tot veni vorba de oameni celebri în fotbal care dau nume unor obiective, străzi. Stadionul este înconjurat de o stradă formată din mai multe străzi, botezată, botezate Frații Neuman. Și mai sunt stadioane, chiar dacă părăginite, prin oraș, nu se poate nimic mai firesc decât să numești străzile din jur după arădeni care au devenit celebri ca fotbaliști. Sau sportivi, la modul general.

Așa l-ai putea aduce pe celebrul Petschovschi din capăt de Micălaca, pe Broși și pe Farmati din Cartierul Verde, fără să mai vorbim de Duckadam, cel care are deja statuie în Semlac. Despre cazul lui Petschovschi s-a scris aici ( Strada din Arad, cu nume de legendă, de care nici Google nu a auzit… Iosif Petschovski merită mai mult), în Special, amu șase ani, fără să mai vorbim de fostul trofeu național pentru fair-play numit după el.

Ar fi chiar deosebit, chiar unic așa pe la noi, ia gândiți-vă: piațeta din fața stadionului, cea cu statuia de fotbalist, să se numească Petschovschi, iar de acolo să pornească spre stadion strada Domide…