271 de elevi au fost absenți la prima probă a Evaluării Naționale din Arad
Ieri a avut loc proba Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții claselor a VIII-a. Din totalul de 3164 de elevi înscriși,…
Ieri a avut loc proba Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții claselor a VIII-a. Din totalul de 3164 de elevi înscriși,…
Examenele la Evaluarea Naţională 2018 au început luni cu prima probă cea la limba şi literatura română. Elevii de clasa a VIII-a au primit, la…
Elevii care au terminat clasa a VIII-a susţin, în această săptămână, probele la Evaluarea Naţională. Prima probă este cea la limba română (astăzi), urmată de…
Cel mai mare concurs naţional de creaţie în limba engleză, Shakespeare School Essay Competition, şi-a desemnat şi premiat câştigătorii celei de-a X-a ediţii: 29 de…
Comunicat. În fiecare an, Ziua Învăţătorului este sărbătorită pe 5 iunie în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc. Au loc manifestări…
Comunicat. De Ziua Energiei, Primăria Municipiului Arad a premiat câştigătorii concursului organizat în cadrul Săptămânii Energiei 2018. Nu mai puţin de 30 de elevi ai…
Curtea Inspectoratului Școlar Județean a găzduit în această zi însorită de marți, 5 iunie, începând cu ora 11, Gala olimpicilor naționali arădeni, un eveniment care face…
Absolvenţii de clasa a VIII-a se pot înscrie începând de luni la Evaluarea Naţională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Perioada de înscrieri este…
Campanie lansată de către ISJ Arad pentru premierea elevilor, profesorilor si conducerii unităților școlare. În data de, 31.05.2018, la Școala Gimnaziala “Avram Iancu” Arad, într-un…
Comunicat. Un grup de 15 elevi, din clasele a XI-a A și a XI-a B, de la Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări “Caius Iacob”…
Liceul National de Informatică Arad a găzduit în perioada 21 -25 Mai a doua mobilitate din cadrul proiectuiui eTwining Health and Sustainability through cultures ….
De câte ori nu ați auzit povești că băiatul prietenului, sau nepoata colegei nu învață nimic la grădiniță, nu îi duce educatoarea niciunde, nu le…
Seria Conferintelor BookLand Evolution demareaza marti, 29 mai, in Arad. Editia a 5-a a celui mai amplu proiect cultural ofera, ca in fiecare an, liceenilor si studentilor din…
În perioada 21-23 mai, la Sulina (judeţul Tulcea) s-a desfăşurat etapa naţională a celei de a XVIII -a ediţii a Concursului Naţional de Proiecte pentru…
Festivitatea de absolvire de la Colegiul Economic a fost plină de entuziasm, bună dispoziție și urale, dar a avut loc și o premieră: instituția tocmai…
An de an la finele lunii mai vine acea zi în care încă o generație de adolescenți se face… mare. Trecem prin școală și des,…
Deși copleșiți de căldură, în plin soare, elevii claselor a XII-a de la Liceul Național de Informatică din Arad au avut parte de o festivitate…
Vineri dimineața a venit rândul elevilor de clasa a XII-a din Colegiul „Csiky Gergely”, respectiv al elevilor de clasa a XI-a din școala profesională, să-și…
Cu entuziasmul dinaintea unui nou început și cu inevitabilele lacrimi de emoție, absolvenții promoției 2018 au spus astăzi oficial „adio” profesorilor și Colegiului Național „Elena…
Elevii de clasa a doisprezecea a Colegiului Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” au încheiat o etapă din viața lor. Au terminat liceul cu zâmbetele pe buze, lacrimi…
Echipați cu buchete de flori în mână și având fața luminată de zâmbet, elevii de clasa a doisprezecea a Colegiului Tehnologic de Industrie Alimentară Arad,…
Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Arad a fost prezent şi anul acesta la Festivalul Internaţional „Flori de Mai”, ediţia a XI-a organizat de către Centrul…
Prima activitate din cadrul acordului de parteneriat semnat între DGASPC, BPW (Business and Professional Woman) și Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară din Arad a fost…
Comunicat. Sărbătoarea Sfinților Părinți Constantin și Elena este un moment de bucurie pentru cei care trec zilnic pragul Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”, pentru că…

Accesul pacienților la consultațiile din ambulatoriile spitalelor publice intră în atenția Ministerului Sănătății, după ce Alexandru Rogobete a făcut un experiment pe cont propriu. Ministrul...
Dacă ești supraponderal și mai la început de drum în ale fitness-ului, iar în prezent te întrebi cât timp îți va lua până să obții...
Hepatita acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, se află în plin sezon epidemic în județul Arad. Potrivit reprezentanților Spitalului...

Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA anunță o perioadă dificilă pentru Donald Trump. Robert Garcia, viitorul șef al Comisiei de Supraveghere din Camera Reprezentanților,...
Înfrângerea Partidului Republican în alegerile de la jumătatea mandatului a declanșat tensiuni puternice în interiorul partidului. Mai mulți lideri și strategi republicani îl consideră pe...
Ungaria face un nou pas în clarificarea trecutului comunist, prin deschiderea către public a arhivelor fostei poliții politice. În acest context, fostul premier Viktor Orbán...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...
Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....
De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...
Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...

14 percheziții domiciliare au loc în această dimineață în județul Arad, cele mai multe având loc în orașul Ineu, într-un dosar de evaziune fiscală, spun...
Polițiștii arădeni au efectuat, miercuri, 4 noiembrie, două percheziții domiciliare în județul Arad, într-un dosar care vizează comercializarea unor produse susceptibile de a fi contrafăcute....
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cu sprijinul mai multor structuri din cadrul Inspectoratului...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)