joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Subiecte şi barem la proba scrisă la limba română de la Evaluare Naţională

    de Special Arad | 11 iunie 2018, 2:57 PM | Educaţie

    0

    Examenele la Evaluarea Naţională 2018 au început luni cu prima probă cea la limba şi literatura română. Elevii de clasa a VIII-a au primit, la prima probă a Evaluării Naţionale, cea la limba română, două texte la prima vedere pe baza cărora au avut de răspuns la mai multe cerinţe. De asemenea, au avut de povestit o întâmplare dintr-o cetate, dar şi o compunere prin care să demonstreze genul epic, scrie Mediafax.

    Primul subiect (textul la prima vedere) este un fragment din „Inocenții”, de Ioana Parvulescu, pe caza căruia au avut de răspuns la şase cerinţe cum ar fi: motivarea folosirii cratimei, găsirea de sinonime sau modul de formare a cuvintelor. Rezolvarea punctului B pentru primul subiect necesita realizarea unei compuneri de minim 150 de cuvinte care sa argumenteze apartenenta la genul epic a textului dat.

    Textul celui de-al doilea subiect a fost un extras din revista National Geographic Traveller: Adina Branciulescu, „Transilvania, din goana trenului”.

    Candidaţii au primit de rezolvat alte şase cerinţe pe baza acestui text, printre care au avut de precizat funcţia sintactică a anumitor cuvinte, să scrie două propoziţii subordonate sau să menţioneze genul şi cazul anumitor substantive.

    De asemenea, elevii au mai avut de redactat o naraţiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută într-o cetate.

    BAREM. Primul subiect este notat cu 40 de puncte, iar cel de al doilea cu 36 de puncte. Elevii vor mai primi 14 punte pentru redactarea întregii lucrări şi alte 10 puncte din oficiu.

    185eef71 a971 4606 a763 36678cabcb4c 1394c3910 dea5 4e56 9828 2b8803a2c201
    Sursa foto: Mediafax

    Prima probă a fost cea la limba română (astăzi), urmată de cea la matematică (miercuri) şi cea la limba maternă (vineri).

    Pe 19 iunie elevii vor afla notele, acestea urmând a fi afişate până la ora 12, iar cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii în aceeaşi zi, până la ora 19.

    Rezultatele finale se vor afişa pe 22 iunie.

    În funcţie de rezultatele la Evaluarea Naţională, absolvenţii de gimnaziu se pot înscrie la liceu. Media de admitere în învăţământul liceal este formată din media la Evaluarea Naţională 2018, precum şi media anilor de studiu din învăţământul gimnazial, în proporţii de 80%, respectiv 20%.

    Calendarul Evaluării Naţionale:

    11 iunie 2018 – Limba şi literatura română – probă scrisă

    13 iunie 2018 – Matematică – probă scrisă

    19 iunie 2018 – Afişarea rezultatelor iniţiale (până la ora 12.00)

    19 iunie 2018 – Depunerea contestaţiilor (orele 14.00 – 19.00)

    20-22 iunie 2018 – Rezolvarea contestaţiilor

    23 iunie 2018 – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.