vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Liceul de informatică din Arad a fost vizitat de elevi spanioli

    de Special Arad | 30 mai 2018, 8:21 AM | Educaţie

    0

    Liceul National de Informatică Arad a găzduit în perioada 21 -25 Mai a doua mobilitate din cadrul proiectuiui eTwining Health and Sustainability through cultures . Echipa de proiect a școlii partenere – Institut Joan Torrefarrera din orașul Lleida – a participat timp de o săptămână la activități diverse menite să ofere atât elevilor căt și profesorilor implicați oportunitatea de a învăţa şi implementa tehnici inovatoare pe teme de actualitate ce promovează ideea de integrare europeană.

    În cadrul proiectului cele două școli partenere au propus desfășurarea unor activități axate pe obiective care vizează educarea elevilor prin dezvoltarea respectului față de valorile europene (toleranța, activismul, voluntariatul). Elevii au fost încurajați să aprecieze diversitatea ca sursă a creativității, având șansa de a-și descoperi abilități pe care le pot valorifica pentru a promova toleranța. Activitățile propuse în cadrul întâlnirii de proiect au avut la bază obiective precum: utilizarea abilităților IT (pentru a schimba informații cu elevii din școala parteneră), analiza cu privire la adoptarea unui stil de viață sănătos în cadrul școlii, propunerea de noi strategii pentru a respecta și îmbunătăți mediul înconjurător.

    Doamna director Maria Pașcalău apreciază că prin intermediul activităților din cadrul întâlnirilor de proiect elevii au avut ocazia să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și să utilizeze la un nivel superior limba engleză. Nu în ultimul rând elevii au avut acazia să intre în contact cu valorile unei culturi noi (limbă, tradiții, obiceiuri) ceea ce a contribuit considerabil la dezvoltarea culturii lor generale și a respectului față de valori diverse.

    Conducerea Liceului National de Informatică Arad a organizat pentru echipa din Spania activități antrenante cu caracter cultural – educativ desfășurate atât în cadrul liceului cît și înafara lui (vizita orașului Timișoara și a Castelului Huniazilor – vezi galeria foto).

    Vizita de proiect s-a încheiat într-un cadru festiv , prilej cu care coordonatorii proiectului (Diana Lădariu, Jordi Labernia Descarrega și Teresa Mola) au pus în evidență beneficiile acestui parteneriat. Elevii, profesorii și părinții implicați au fost felicitați pentru participarea lor la activități menite să promoveze multiculturalitatea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.