O cacofonie „pe val”: Ioțcu cumpără tot!
Pe sistemul „vremm mmai mmult”, Nicu Ioțcu cumpără tot… Da tăt, bă, fratele meu – tăt ce prinde la mână! Are de unde… toată lumea…
Pe sistemul „vremm mmai mmult”, Nicu Ioțcu cumpără tot… Da tăt, bă, fratele meu – tăt ce prinde la mână! Are de unde… toată lumea…
Adrian Ţoca, primarul (PDL) suspendat al comunei Hălmagiu, a câştigat în instanţă anularea Ordinului nr. 433 din 28 august 2013, emis de Prefectură, prin care…
Mai mulți trecători au fost alertați în această după amiază de faptul că în fața Palatului Administrativ se afla mașina ambulanței. Girofarurile albastre pâlpâiau și…
Persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar…
Să fie într-un ceas bun!… îți vei spune, după ce vei fi vizitat noua Secție de recuperare medicală destinată pacienților asiguirați (120 de lei pe…
Primăria va scoate de pe arterele aglomerate ale Aradului mașinile școlilor de șoferi. Măsura va fi luată pentru fluidizarea traficului urban și va fi valabilă…
Ați știut că la începutul lunii mai s-a deschis, în centru, un pleonastic „centru național de informare și promovare turistică” pe bani europeni? Nu?… N-ați…
Piața Mihai Vitezul (cunoscută și ca Piața Mică) urmează a fi acoperită. Cu o parcare, una supraterană, după ce se pare că priectul cu parcarea…
Era iarna târzie a lui 2011… una în care președintele ciudat al unei țări ciudate tăia salariile cu un sfert din cuantum, iar Serviciul de…
Domnule Mladin Claudius Lucian, prin prezenta scrisoare deschisă redacția Special Arad vă solicită demisia de onoare din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar…
Primarul Gheorghe Falcă a anunțat într-o conferință de presă modificările care vor avea loc în perioada imediat următoare în traficul din municipiul Arad. Astfel, peste…
…sau „un țâgan avea o casă”… Ce faci… cum îți găsești identitatea… cum ți-o afirmi… cum ți-o impui spectatorului, când ți-ai luat casă pe o…
Aveau ocazia să cheme toată presa, să spună că au inaugurat o clădire în care speră să nu mai existe judecători corupți, să inițieze discuții…
În atenția domnilor Cătălin Lazurcă – președintele Comisiei de cultură din cadrul CLM Arad, Szabo Balasz – web designer, Călin Man – inițiator al proiectului Kinema…
Reprezentanții Asociaţiei Arad – Capitală Culturală Europeană 2021 şi ai Primăriei Municipiului Arad au anunţat joi, 19 iunie, câștigătorul concursului lansat pentru logo-ul care va…
Zi istorică pentru toți cei care au vreo legătură cu brandul sportiv al Aradului, UTA. Stadionul pe care acest club de legendă a făcut istorie a intrat în procesul, ireversibil, de demolare.
Doi parlamentari PSD , Cătălin Marian Rădulescu și Ninel Peia, au simțit nevoia… subiectivă să intervină în textul Codului Silvic al României și sa-l adapteze…
Știu că nu-mi stă bine, dar hai să fac pe inocentul și să nu știu acuma care firmă și în urma cărui contract trebuie să…
Compania de Apă Arad anunță închiderea străzilor 1 Decembrie 1918 și Decebal din zona centrală municipiului, precum și a străzii Ghioceilor din cartierul Bujac, ca…
P-aia cu mersul cu un sfert de kilometru la oră între Vladimirescu și Arad ați înjurat-o și voi, de „n” ori, nu-i așa?… Nu-i din…
Liberalii arădeni au căzut la pace cu Falcă, ca să nu spunem cu democrat-liberalii, și vor vota „pentru” la toate proiectele de hotărâre inițiate de…
Mult peste prezența medie în Județul Arad, electoratul din cartierul lipovan Radna s-a prezentat la urne nu doar cu localnicii, ci și cu votanți din…
Aradul Nou este unul dintre cele mai vechi cartiere ale Aradului, iar acest lucru se vede și acum pentru că oarecum și-a păstrat patina, autenticitatea….
Strada Miron Costin a intrat din nou, de aproximativ două zile, în reparații. Autorităție vor să mărească partea carosabilă și să îngusteze trotuarele. Astfel, după…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
Excelența voastră, domnule Ambasador, și întregului popor francez pe care-l reprezentați Vă scriu aceste rânduri cu smerenie. Vă scriu fără a avea vreo vină personală,...
George Simion a comparat ieri Franța cu Iranul, a stâlcit limba franceză și a acuzat ingerințe ale Franței în alegerile din România, la un post...
FC Barcelona a devenit campioana Spaniei, după ce s-a impus cu 2-0 în derbyul Cataloniei, pe terenul lui Espanyol. Însă înainte de partidă au fost...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Filmul „Emilia Perez“ (r. Jacques Audiard) câștigător a numeroase premii și nominalizări la festivalurile internaționale, printre care două premii Oscar și două premii Cannes, va...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul îi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Subcarpați, Coma, Kaleo, Silver...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Cum nu știu nimica?!( Poliția locală) Știu dragilor, să bată oamenii până îi omoară, poate că pentru asta îs plătiți!
Dar de iarba ce spuneti? Fumeaza tinerii fara jena. Sursa: Vlaicu, Ursului. Gasesti tot ce vrei. La mine in bloc, cand intri in lift zici ca intri la Snoop Dog (...)
O plecare anuntata prea tarziu,iar salvarea de la retrogradare nu e un merit deosebit ; adevarul e ca a dat chix cu transferurile de jucatori,tolerate de conducerea clubului,probabil (...)