miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Noua Secție de recuperare a Spitalului Orășenesc Lipova a fost inaugurată cu binecuvântări preoțești și, desigur, ministeriale… (GALERIE)

    de Lucian Valeriu | 11 iulie 2014, 6:24 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    Să fie într-un ceas bun!… îți vei spune, după ce vei fi vizitat noua Secție de recuperare medicală destinată pacienților asiguirați (120 de lei pe zi decontează CASA pentru un pacient cu acte în regulă)… dacă ești de bună credință. Dacă nu… sau dacă ai un spirit critic mai acut… ai și ce să bagi de vină. Nu este rampă pentru persoane cu handicap… nu este apă caldă… nu este infrastructură și nu există  personal de înaltă calificare. Dar, în schimb, este confort, este interes față de cauză, este cooperare între structurile de la nivelul direcționării fondurilor și până la cele ale beneficiarilor investițiilor… este „front de lucru”.
    La Spitalul Orășenesc din Lipova (ca în toată Lipova, de altfel) este multă treabă… Că o fi Mircea Jichici și Dan Damian „la butoane”, că vor fi alții, este mult de lucru. Că va rămâne Gheorghe Domșa la Casa de Asigurări de Sănătate, Laura Nicolescu la Direcția de Sănătate Publică, Dorel Săndesc la Secretariatul de Stat al Ministerului Sănătății sau PSD-ul la putere… este de lucru. Pentru ca spitalul să iasă din anonimatul (destul de zgomotos, se știe…) în care se zbate de zeci de ani – făcându-și, totuși, treaba – este nevoie de bani, de competență managerială, de energie pozitivă, de idei noi… contemporane cu vremurile pe care le trăim – nu cele mai idilice, dar nici cele mai nasoale. Spitalul are 110 paturi, din care 20 la Pediatrie, câte 25 la Medicină internă şi Recuperare şi 40 la TBC. Dintre paturile arondate Secţiei TBC, 33 vor fi pentru bolnavii acuţi şi 7 pentru  rezistenţi multidrog.
    Așezământul tinde să se upgradeze… să avanseze măcar până la gradul (III) care i-a fost acordat în baza angajamentelor luate că se va investi în el atâta cât va fi nevoie ca să devină un adevărat spital urban – ceea ce presupune respectarea unui plan de conformare de la Casa de Asigurări de Sănătate.
    Cu noua secție, s-a îndeplinit unul dintre primele obiective în acest sens.

    Așadar, în amiaza ploioasă a zilei de 11 iulie, 2014, Spitalul Orășenesc Lipova a primit vizita ministrului secretar de stat din Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc, cu prilejul inaugurării Secției de recuperare medicală și a unui aparat performant de radiologie, iar toate aceste investiții, însumând peste un milion de lei, operate prin fondurile obținute de Primăria Lipova, au fost sfințite de preoții Mihai-Octavian Blaj (inspector eparhial la Ariepiscopia Aradului), delegat al ÎPS dr. Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, Gheorghe Dehelean (parohul comunității Lipova-Băi) și pr. Ioan Jidoi, de la Parohia Radna. Spitalul își propune să deservească, pe lângă nevoile medicale ale celor 52.000 de locuitori din zonă, relativ acoperite de secțiile existente, serviciile de urgență în regim de Centru Primire Urgențe (CPU) și un pachet care să cuprindă o secție de spitalizare de zi, una de recuperare pneumologică și una de recuperare multidiagnostic… asta într-o primă fază. „A fost reabilitat un corp vechi de clădire al Spitalului Orăşenesc. Aici a funcţionat Unitatea de Asistenţă Medico-Socială, localul fiind  foarte degradat. Am refăcut în întregime interiorul, lucrările derulându-se în perioada 2013-2014. Avem de gând să facem şi exteriorul, dar aşteptăm să primim finanţare printr-un proiect european pentru reabilitarea termică a clădirii şi extinderea acesteia. Vrem să mutăm aici secţiile interne şi pediatrie care, actualmente, funcţionează într-o locaţie retrocedată” – a declarat Mircea Jichici, primarul Lipovei.
    Vom urmări cu atenție și curiozitate ce se petrece în Lipova… cel puțin din acest punct de vedere… deocamdată limitându-ne la a le ura succes celor implicați în acest plan complex care, iată, au bifat o realizare importantă astăzi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.