Consiliul Județean solicită un teren de la Primărie pentru a face Parcul Marii Uniri
Terenul din fața Casei Sindicatelor, pe care s-au aflat atelierele Uniunii Artiștilor Plastici din Arad, a trecut prin multe dezbateri și certuri, dat fiind faptul…
Terenul din fața Casei Sindicatelor, pe care s-au aflat atelierele Uniunii Artiștilor Plastici din Arad, a trecut prin multe dezbateri și certuri, dat fiind faptul…
Primăria Arad a încheiat în 2015 un protocol cu Ministerul Apărării Naționale prin care își lua angajamentul să ofere ministerului un număr de 250 locuințe…
Aproximativ 20.000 de tablete trebuiau să ajungă la elevii din municipiu, prin intermediul unui proiect pe fonduri europene câștigat de Primăria Arad, pentru a veni…
Comunicat. Consiliul Județean va aniversa în această primăvară 30 de ani de existență. Cu această ocazie, în perioada 9-22 mai, va avea loc o serie…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o informare meteorologică de ninsoare, valabilă în toată țara până marți seara. Informarea intră în vigoare duminică,…
Duminică, 6 martie, Loteria Română organizează tragerile speciale loto ale primăverii, după ce la tragerile loto de joi, 3 martie, Loteria Română a acordat 20.825 de câștiguri in…
Comunicat. În luna martie, Direcţia de Sănătate Publică a județului Arad, prin compartimentul Evaluarea și Promovarea Sănătății, organizează campania „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”,…
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a adoptat astăzi o hotărâre prin care sunt stabilite ca locații de cazare a cetățenilor străini sau apatrizi…
Comunicat. Prima săptămână din programul Curățeniei generale de primăvară în municipiul Arad se finalizează astăzi, cu zona Gării. În zilele precedente, începând de luni, 28…
Comunicat. Consiliul Județean Arad oferă cazare pentru 100 de refugiați din Ucraina. Vicepreședintele Ionel Bulbuc a fost mandatat de președintele Iustin Cionca cu gestionarea situației…
Consilierii locali au blocat proiectul de hotărâre prin care primarul ar fi fost împuternicit să ia parte la Adunarea Generală a Acționarilor de la Asociația…
Comunicat. Consiliul Județean a predat Companiei Naționale de Investiții (CNI) drumul Petriș-Obârșia, pentru a fi modernizat din fonduri de la Bugetul Național. Tronsonul de drum…
Comunicat. Consiliul Județean a atribuit, în folosință gratuită, Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad un imobil, având destinația de activitate de învățământ pentru studenții…
Comunicat. Primăria Municipiului Arad se pregătește pentru eventualitatea în care va fi nevoie să asigure cazare pentru refugiații din Ucraina. Primarul Călin Bibarț a convocat…
Proiectul de hotărâre ce prevede planul de ordine și siguranță publică pe anul 2022 nu a reușit să adune voturile necesare în ședința de Consiliu…
Pus la transparență decizională încă de la sfârșitul lunii ianuarie, proiectul de hotărâre privind Strategia Integrata de Dezvoltare Urbană pentru perioada 2021 – 2027 și…
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de…
Un prim pas s-a făcut astăzi în discuțiile dintre arădenii care se opuneau proiectului unui dezvoltator imobiliar, ce intenționa ridicarea unor locuințe cu un regim…
Comunicat. Astăzi a început recepția drumului județean Curtici-Macea-Sânmartin, cu o lungime de 8,6 kilometri. Valoarea lucrărilor la drumul județean Curtici-Macea-Sânmartin a fost de 10 milioane…
Comunicat. În urma numeroaselor sesizări provenite de la cetățenii municipiului Arad privind aglomerarea circulației rutiere pe anumite segmente de drum, necesitatea degajării traficului, precum și…
Comunicat. Conducerea Consiliului Județean Arad și-a propus ca, în perioada 2022-2025, să continue investițiile în drumurile județene și să se ajungă astfel la reabilitarea și…
Comunicat. Toaletări în cartierul Vlaicu În perioada 21-25 februarie, echipele edilitare gestionate de Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban vor acționa…
Începutul de an 2022 a venit cu o veste îmbucurătoare din partea Primăriei Arad care se pregătea să preia în patrimoniul Municipiului casa care a…
E „furtună” la Filarmonica Arad… și nu este prima oară. Artiștii Orchestrei sunt acuzați – din nou – că fac scandal, săturați însă că sunt…

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a lansat luni, 9 noiembrie, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de cercetare medicală ale sale, care își...
Comunicat. A ajuns aparatura pentru noul Laborator de Medicină Nucleară din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Este vorba despre...
După o serie de concursuri pentru brancardieri, infirmieri, autopsieri și asistenți medicali, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad scoate acum la concurs și o funcție...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

Noile contoare de apă cu citire de la distanță, montate de Compania de Apă Arad, ridică anumite semne de întrebare în rândul unor consumatori. O...
O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Un pompier militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a reprezentat România la Campionatul Mondial Stihl Timbersports 2026, desfășurat în 30 octombrie,...
Un grav accident în lanț produs marți pe autostrada Trakia, în Bulgaria (sud-est), s-a soldat cu 12 morți și aproximativ 50 de răniți, după ce...
Gigantul tech american Nvidia se confruntă cu una dintre cele mai delicate situații din istoria sa recentă, după ce directorul executiv Jensen Huang a recunoscut...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

Filmul „Omul lui Dumnezeu” / „Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, va fi proiectat la Cinema Arta vineri,...
Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Numele regizorului Christopher Nolan a început să fie vehiculat în mediul online în legătură cu un posibil nou film din universul „The Lord of the...
O schimbare majoră zguduie industria cinematografică americană: James Gunn și Peter Safran se retrag din funcțiile de co-directori executivi ai DC Studios, urmând să fie...
Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....

Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
În urma celor 60 de percheziții domiciliare efectuate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad, în cadrul operațiunii Jupiter, polițiștii au descoperit și ridicat 43 de...
Un caz impresionant de camătă și șantaj este anchetat de polițiștii arădeni. Un bărbat în vârstă de 36 de ani ar fi ajuns să plătească...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)