vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Starea de alertă încetează, educația online dispare, dar tabletele tot nu au ajuns în școlile arădene

    de Raluca Medeleanu | 8 martie 2022, 9:48 AM | Administraţie | Educaţie | Topic special

    0

    imagine cu rol ilustrativ (foto: timponline.ro)

    Aproximativ 20.000 de tablete trebuiau să ajungă la elevii din municipiu, prin intermediul unui proiect pe fonduri europene câștigat de Primăria Arad, pentru a veni în sprijinul celor care nu au posibilitatea să învețe online. Proiectul de hotărâre pentru achiziționarea acestora a fost votat de consilierii locali în noiembrie 2022, iar încă de atunci au apărut și glumele că se va termina pandemia până când elevii vor primi aceste tablete.

    Ținând cont de procedurile tipice achiziției din fonduri europene, faptul că s-au produs întârzieri nu a fost nicio supriză, însă iată că au trecut aproate doi ani, iar astăzi autoritățile renunță la starea de alertă și, implicit, acest lucru afectează și modul de predare în școli, elevii revenind complet la clase. Educația online rămâne o amintire… la fel și tabletele?

    Așa cum scriam și în ianuarie, problema pentru care tabletele nu sunt încă achiziționate are de a face cu o blocare produsă la Ministerul Dezvoltării (cel care coordonează proiectele pe fonduri europene). Dacă atunci municipalitatea ne informa că blocajul are de a face cu birocrația, cu așteptarea unor clarificări despre procedeul prin care trebuie să se facă achiziția, acum, din informațiile pe care le deținem, se pare că Ministerul nici nu ar mai avea fonduri pentru proiect.

    Proiectul prevede achiziția de 18.166 tablete pentru elevi, din 798 clase, 1147 laptopuri pentru profesori şi numeroase alte echipamente IT Proiectul se ridică la 35.582.149 lei, din care contribuţia municipalităţii este de 711.642 lei. Rămâne, așadar, ca elevii să primească tabletele cândva în viitorul incert, pentru a le folosi eventual la orele de informatică, ele rămânând în inventarul școlilor care sunt pe lista întocmită de Primăria Arad cu ajutorul Inspectoratului Școlar Arad la începutul pandemiei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.