Este nebunie la ieșirea din țară, de minivacanța de 1 Decembrie. S-au format cozi kilometrice
Nu e de mirare că românii au luat cu asalt punctele de trecere a frontierei din vestul țării, cu ocazia zilelor libere dintre 30 noiembrie…
Nu e de mirare că românii au luat cu asalt punctele de trecere a frontierei din vestul țării, cu ocazia zilelor libere dintre 30 noiembrie…
Nimic nu merge cum trebuie, cu asta putem spune că ne-am obișnuit deja, însă mereu se mai întâmplă câte ceva care ne arată că se…
Pe lângă de manifestările organizate de Prefectura Arad (detalii aici) și de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad, cu participarea ISU Arad (detalii…
Sunt două posibilități: 1. Nimeni nu mai e curios de acest subiect aparent interminabil în jurul și de-a latul managementului Filarmonicii și 2. Sunt extrem…
Un grup de suporteri arădeni se află în aceste zile în Qatar și asistă la câteva meciuri ale Campionatului Mondial de fotbal disputat în această…
Mai precis au început, sunt deja în plină desfășurare. Noroc cu Bibi, om din popor, de al nostru, cum ar veni. Pe el ne bazăm,…
Dacă tot se apropie ziua de 1 Decembrie puteți să petreceți Ziua Națională a României chiar prin a vizita câteva dintre cele mai frumoase locuri…
Federaţia Română de Polo i-a premiat, în weekend, pe cei mai buni jucători ai anului 2022 într-o festivitate organizată la bazinul din cadrul Complexului Sportiv…
Daniel Vighi, profesorul universitar, scriitor și important membru al societății civile din Timișoara, a încetat din viață. Acesta a primit titlul de Cetățean de Onoare…
Scandal fără rost la Filarmonica Arad! Era cât pe ce să spunem că este un „scandal gratuit” doar că am realizat la timp că nimic…
La data de 23 noiembrie, polițiștii S.I.C.E., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în executare 4…
Cei care au fost prezenți și, desigur, nu se confruntă cu probleme de memorie la nivel de căpățână, cu siguranță își aduc aminte de concertul…
Târgul de Crăciun din Arad, ediția 2022 se va deschide, oficial, în 1 Decembrie și va putea fi vizitat până în 8 ianuarie 2023, iar…
Comisarul șef Dan Stoicănescu, împuternicit inspector șef al IPJ Arad pentru o perioadă de trei luni… plus încă trei, este în concediu și se pregătește…
După o pauză cauzată de pandemie, a XXVI-a ediție a unuia dintre cele mai importante evenimente din oraș, Festivalului Internațional de Teatru Clasic (FITCA), și-a…
F., un arădean care locuiește în cartierul Funcționarilor, a căzut de două ori pradă spargerii locuinței. A treia oară când a presimțit că o va…
Inspectorul școlar general al IȘJ Arad, Marius Göndör, a fost implicat într-un accident rutier, în această dimineață, în municipiu. Din primele informații, aflăm că acesta…
Marius Misarăș a fost un talentat fotbalist arădean. A jucat la juniorii Bătrânei Doamne și apoi a îmbrăcat ca senior și tricoul echipei West Petrom…
Pentru cine urmărește de ceva vreme ședințele de Consiliu Local Municipal, a tras probabil deja o concluzie că orice proiect aflat în legătură cu CET-ul…
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad anunță un accident mortal petrecut în municipiul Arad în această dimineață (22 noiembrie), în jurul orei 9:15. În circumstanțe…
În urma articolului publicat pe Special Arad despre escrocheria cu cetârne săvârșită vineri în cartierul Gai, mai mulți cititori ne-au confirmat că la rândul lor…
Tensiunea din Direcția de Sănătate Publică Arad a atins cote alarmante în această dimineață. Fostul director al DSP Arad, actualmente șef al serviciului „Resurse Umane”,…
Nu sunt puțini oamenii care fac în fiecare zi naveta cu tramvaiul pentru a ajunge la serviciu. La fel, nu sunt puțini nici copiii care…
În săptămâna care a trecut au plecat dintre noi doi oameni cunoscuți pe care i-am cunoscut personal și eu cât de cât. De fotoreporterul Vio…

O companie de biotehnologie din Statele Unite a anunțat că a administrat, în premieră mondială, unui prim pacient o terapie genetică experimentală care își propune...
Luni, pe strada Turdei nr. 27 din Arad, Red Medica a deschis oficial porțile noului său Centru de Recuperare, o investiție importantă care completează gama...
Un caz medical, nu foarte grav, de săptămâna trecută, ne-a readus în fața unei lungi liste cu probleme legate de accesul la investigații RMN. Iată...

Cum v-am spus nu de mult, nu prea călătoresc cu tramvaiul. Nici în tinerețe nu prea „luam tramvaiul”, cu toate că mașinile nu erau peste...
Stați să vă spun. Tocmai mă uitam la finala Champions League când cineva mi-a trimis poza de pe FB cu Bibi cu cireașa la ureche....
Să începem cu sfârșitul, în filme se mai întâmplă, de ce să nu se întâmple și pe lângă Murăș. Al doilea Palme d’Or al lui...

Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...
Groapa care a apărut în carosabil în fața sediului Apelor Române din municipiul Arad, continuă să se adâncească de la o zi la alta, fiind...
Mai mulți locatari ai blocurilor 1, 2, 3 și 4 din zona Confecții din municipiul Arad se plâng de modul în care un locatar își...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...
Marcel Coraș, fostul mare fotbalist al României, împlinește 67 de ani. Lansat în fotbalul mare la UTA, echipă de la care a ajuns la echipa...
Actorul clujean Ioan Isaiu, cunoscut pentru numeroasele sale roluri din teatru, televiziune și telenovele românești, a murit subit sâmbătă, la vârsta de 56 de ani....

În contextul negocierilor pentru formarea noului Guvern, senatorul USR Răzvan Anghel atrage atenția că PSD încearcă să controleze ministerele care distribuie resurse și influență, fără...
Consilierul local Dorian Curcanu a început să țină evidența unui top al drumurilor deteriorate din municipiul Arad, prima pe care o pune în lumina reflectoarelor...
Senatul României a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege inițiat de senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, alături...

Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...
20 de ani au durat procesele dintre Familia Colțeu și locuitorii Nadășului. Deși cazul satului a fost cel notoriu, fiind o miză mult mai mare,...
Cu o seară înainte de Rusalii, oamenii legii, polițiștii din Chișineu Criș, au oprit în trafic o mașină în care se aflau doi bărbați, dintre...

Proiectul românesc de exploatare a gazelor offshore Neptun Deep, evaluat la aproximativ 4 miliarde de euro, a intrat în atenția NATO, după ce aliații au...
O companie de biotehnologie din Statele Unite a anunțat că a administrat, în premieră mondială, unui prim pacient o terapie genetică experimentală care își propune...
Estonia a cerut Bisericii Ortodoxe să-și schimbe numele și statutul, disociindu-se defintiv de Patriarhia din Rusia, în caz contrar urmând să fie scoasă în afara...

Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...
Ferrari a prezentat primul său model complet electric, Luce, un automobil care marchează o ruptură vizibilă de tradiția de design a mărcii, scrie Profit.ro. Stilul...
CNAIR a identificat în mediul online portalurile web www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de Jos), care nu sunt autorizate de CNAIR...

Nvidia pregătește lansarea unui supercip pentru calculatoare, un produs despre care compania spune că va schimba fundamental modul în care oamenii interacționează cu computerele lor,...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...
Traficul către pagina „No AI” a motorului de căutare DuckDuckGo a crescut de peste trei ori în zilele care au urmat anunțului Google privind transformarea...

Sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, filmul „Fjord“, regizat de Cristian Mungiu, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes...
Festivalul Underground revine cu ediția a XVI‑a între 19 și 28 iunie 2026, transformând din nou orașul într-o scenă deschisă pentru teatru, performance, dans, improvizație,...
Industria filmului marchează o schimbare istorică: pentru prima dată, box office‑ul nord‑american a depășit 1 miliard de dolari în luna mai fără niciun film Marvel...

Vineri, 12 iunie 2026, de la ora 18:00, Sala de Arte a Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad devine spațiul în care poezia iese din...
Arădenii sunt invitați la o nouă ediție a concertului anual Pop‑Rock Simfonic, devenit deja tradiție în programul cultural estival al orașului. Evenimentul, organizat de Filarmonica...
Trupa sibiană RIFF va reveni pe scenă într-o formulă inedită, cu spectacolul „RIFF – Acustic”, programat vineri, 12 iunie 2026, de la ora 19:30, în...

Fanii francizei SF Stargate au primit o veste proastă, neașteptată: noul serial dezvoltat de Amazon MGM Studios pentru platforma Prime Video a fost anulat oficial,...
Luna mai 2026 confirmă dominația Disney+ și Prime Video în preferințele utilizatorilor români de streaming, potrivit datelor JustWatch. Dacă la categoria filmelor Disney+ reușește o...
„The Mandalorian And Grogu” a încheiat primul weekend pe marele ecran cu 145 milioane de dolari la nivel global, un debut care poate fi privit...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

S-a dat startul preselecțiilor pentru o nouă ediție a tradiționalului concurs de frumusețe Miss Arad 2026. Anul acesta, competiția își păstrează dinamismul și se va...
La doar șase luni după logodnă, fotbalistul arădean Dennis Man și partenera sa, Alexandra Grigoriță, se pregătesc să se căsătorească religios pe 18 iunie, într-un eveniment...
Festivalul Berii Arad intră într-o nouă etapă și anunță oficial schimbarea locației pentru ediția din 2026. După 27 de ani de tradiție, unul dintre cele...

Un arădean de 65 de ani a fost amendat cu 6.000 de lei pentru depozitările făcute fără acordul vecinilor în spațiile comune dintr-un imobil din...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii din Almaș au prins un hoț care a furat în mod repetat dintr-un magazin. Acesta este un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad transmite că un arădean este de acum monitorizat electronic, după ce și-a lovit mama de la Ineu. „Polițiștii orașului Ineu...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)