marþi, 16 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Cei ca mine se duc, fetele se bat, ștrandul e udat electronic, iar în Qatar încă nu se joacă fotbal

    de E. Nola | 21 noiembrie 2022, 9:22 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    0

    În săptămâna care a trecut au plecat dintre noi doi oameni cunoscuți pe care i-am cunoscut personal și eu cât de cât. De fotoreporterul Vio Muscă nu am ce zice, să-i fie țărâna ușoară, a fost un tip blajin și simpatic, mai interesant este cu cel care a fost în zilele revoluției din Decembrie șeful miliției, ca pe urmă să devină, cum, necum, și al poliției arădene. De colonelul Cioflică vorbesc, cel pe care l-am cunoscut chiar atunci, în acele zile în care nimeni nu știa nimic, dar unii știau și mai puțin decât ceilalți.

    Mă învârteam prin ambele redacții arădene nou formate când mi s-a spus că a fost prins șeful miliției și e acolo în redacție într-o cameră, să vedem ce are de zis. Stătea pe un scaun, evident încurcat și oarecum modest și binevoitor, nu părea omul care a condus în Arad organul de represiune numit miliție, cel care în anii șaptezeci alerga după mine și alții pentru că aveam părul peste umeri. Spunea ceva despre de ce a plecat din oraș, ce făcea lângă graniță atunci când a fost identificat, nu mai rețin exact, oricum a reușit să îi convingă pe proaspeții lideri ai orașului, ajungând în zilele care au urmat revoluționar și el în persoană.

    Chiar dacă nu a fost tocmai așa cum a susținut, în mod evident a fost un om care a știut ce și cum să facă atunci, nemaivorbind de faptul că acolo unde s-a dus acum nu mai există secrete. Îl va judeca Dumnezeu așa cum ne va judeca pe toți în cele din urmă.

    DSC 4099

    Oricum, aici unde noi am mai rămas un pic nu este timp de judecată, lucrurile decurg așa cum ne-am obișnuit, aflăm tot felul de știri fără importanță despre oameni tot așa, descoperiți doar de dragul scandalului. Mai nou cei care au ajuns să ne conducă datorită evenimentelor care mi-au făcut cunoștință cu Cioflică nici măcar nu se mai omoară cu imaginea, își văd de treburile lor, aflăm de la o hologramă cum va fi dezvoltarea noastră în viitor, nu de alta, dar avem și agenție pentru asta.

    Nu e de mirare că lumea nu se omoară, nu dă doi bani pe asemenea știri. Știrea săptămânii, cea care a doborât recorduri de audiență la noi se referea la faptul că două eleve s-au luat la bătaie pe o terasă arădeană. Încălzită, normal, că a venit iarna chiar dacă abia acum începe campionatul mondial de fotbal din Qatar.

    Point Blur Nov182022 164727

    Reacții pe măsură – de păruiala fetelor vorbesc –, uite, Dom’le, au început și fetele să se bată, e violență în societatea asta de rahat, așa ceva nu se mai poate! Demăsurate reacții, mai ales dacă realizăm că oamenii, inclusiv femeile, se bat între ei și ele din cele mai vechi timpuri, diferența este dată doar de locul și timpul, eventual de motivul concret al încăierării. Bătaia între fete și femei este veche de când îi lumea, noutatea constând mai mult în faptul că ele ajung rar, poate niciodată, la periclitarea vieții celeilalte. Adică, fetele noastre, eleve la un liceu vestit din oraș, în loc să fie la școală și să se bată în fundul curții, asistate, eventual, și de băieții implicați, sunt fain-frumos pe o terasă, cu telefoanele în față și n-au treabă să fie văzute de o lume întreagă trăgându-se de păr și dând din mâini după ochii celeilalte.

    E aici mai mult, așa, o problemă de nepotrivire, nu neapărat de neobișnuit. Cum este nepotrivit să uzi electronic iarba unui ștrand fluvial cam părăsit. Este și asta o știre arădeană din săptămâna trecută, oarecum banală din moment ce tot ce se întâmplă de o vreme la Arad nu are legătură cu nevoile comunității, ci cu afacerile celor care o patronează.

    Și, uite, așa ajungem pe nesimțite la un eveniment care nu are nicio treabă cu orașul nostru, se întâmplă undeva, să nu zicem la ăla în praznic, că se interpretează. Nu are treabă cu nimic de fapt, din moment ce realizăm că este un campionat mondial de fotbal organizat de o țară de nici trei milioane de suflete și în care se fac multe, dar nu se prea joacă fotbal.

    Nici nu știu ce să zic, n-am ce face, mă voi uita la ceva meciuri, ar fi primul campionat mondial din 1966 încoace la care nu m-aș uita defel, trec peste organizare și sutele de miliarde învestite, să văd, totuși, ce se întâmplă acolo.

    La meciul de deschidere am remarcat că terenul este mic, probabil realizat la dimensiunea minimă regulamentară, l-am remarcat și pe președintele FIFA, acel Infantino care nu mai știe de o vreme dacă este alb sau negru, creștin ori musulman, bărbat sau femeie. Fotbal n-am prea văzut, Ecuador a avut grijă ca echipa țării gazdă să nu fie umilită, un doi la zero din 11 șuturi le-a fost de ajuns. Între suporterii Qatarului nu am remarcat nicio femeie, nu mă mir că BBC, în semn de protest, nu a transmis ceremonia de deschidere.

    Ce să-i faci, degeaba se lamentau Lineker și Shearer, astfel organizatorii în elegante costume neaoșe au prevenit posibilitatea ca ele să se ia la harță, așa ca niște eleve înfierbântate, pe o terasă oarecare din Arad…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.