miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update 2Bătaie în sediul DSP Arad. Stresat de DNA, fostul director Constantin Cătană l-a aruncat peste birouri pe directorul economic, acesta ajungând la UPU

    de Alin Olteanu | 21 noiembrie 2022, 11:19 AM | Știri Arad | Topic special

    6

    Tensiunea din Direcția de Sănătate Publică Arad a atins cote alarmante în această dimineață. Fostul director al DSP Arad, actualmente șef al serviciului „Resurse Umane”, Constantin Cătană, probabil stresat în urma ultimelor noutăți în ceea ce îl privește, s-a certat atât de tare cu colegul său, Iuliu Penzeș – director economic al instituției, încât l-a îmbrâncit pe acesta într-atât de puternic că la această oră e nevoie intervenția medicilor de la UPU. Nu știm deocamdată cu exactitate de la ce a plecat cearta celor doi, dar putem bănui că e vorba despre niște reclamații în urma cărora șeful personalului a ajuns să fie cercetat (deocamdată doar în interiorul DSP).

    Surse din cadrul instituției susțin că este vorba despre niște angajări suspecte făcute în pandemie, atunci când Cătană era director și, mai mult, despre niște contracte de închiriere încheiate, culmea!, tot în pandemie. Cu privire la aceste aspecte, din ce am reușit să mai aflăm, conducerea centrală și-ar fi declinat competența și ar fi trimis dosarele la DNA.

    La această oră, cum spuneam, directorul economic se află la Unitatea Primiri Urgențe Arad. În urma căzăturii, provocată de șeful „Resurselor Umane” din DSP Arad, telefonul directorului economic s-a spart.

    Revenim cu amănunte în măsura în care instituția sau cei implicați vor avea un punct de vedere.

    UPDATE

    Constantin Cătană ne-a contactat pentru a ne spune că nu s-a întâmplat nimic, că nu a făcut nimic și că va trimite un drept la replică. Directorul economic a fost la UPU, din investigații nu a rezultat nimic grav, însă este de așteptat o eventuală constatare a Serviciului „medicină Legală”. Revenim.

    UPDATE 2

    IPJ Arad transmite următoarele: „Cu privire la informațiile apărute în mass-media locală, Compartimentul de Relații Publice al IPJ Arad este abilitat să comunice următoarele: În ziua de 21 Noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Arad s-au sesizat din oficiu cu privire la cele apărute în materialul de presă, fiind întocmit un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe, în vederea clarificării stării de fapt și luării măsurilor legale care se impun”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dsp condus ca srl de catana. În sfârșit poate cineva sa facă ceva împotriva lui…sa ne lase sa lucram în liniște și fără presiuni .
      Ce cauta acest sef de servici sa facă presiuni pe alți sefi de servici, pe angajați, pe comisia de disciplina și pe sindicatul sanitar?

      +12 voturi
      +1
      -1
    2. Doamnelor ,Domnilor
      Domnul Iuliu Penzes (în românește Bănos,Cu bani)
      este atât de închipuit și de enervant că are „darul ” să scoată din liniștea veșnică și o mumie care este calma de mii de ani . El se menține la conducerea DSP prin AGRESIVITATE și NESIMTIRE . Poate vă povestește și despre activitățile extra DSP care îl fac fericit .

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.