Mai precis au început, sunt deja în plină desfășurare.

Noroc cu Bibi, om din popor, de al nostru, cum ar veni. Pe el ne bazăm, noi, ăștia mai din topor. El ne pune lumini de sărbători pe străzi, înalță bradul, artificial, desigur, din fața primăriei. Având grijă, fără greș, și de puii de cioară care, precum noi, cei fără posibilități, pică din cuib la prima pală de vânt mai ca lumea. Și se mai repară și pardoseala decorativă din fața casei cu turn. Noa, era să scriu Casa Poporului.

Sursa foto: mytravellevel.ro

Ar fi fost o mare greșeală din moment ce nimic în Arad nu mai este al poporului. Nu că e ceva inedit și caracteristic nouă. Tocmai acum se profilează un scandal național cu folosirea trenului regal la o excursie cu lăutari și șprițuri până la Sinaia și înapoi de 1 Decembrie.

Tot așa, nu pentru popor, din moment ce un loc în tren poate fi cumpărat cu 500 de euroi. Un pic și ajunge la media de pensie și la salariul minim.

Revenind la Arad, câteva cuvinte despre FITCA.

A, nu știți, voi, ăștia din popor, ce înseamnă. Păi, vă înțelegem, că sună ca o o sudalmă mai trasă așa de coadă, e vorba de festivalul de teatru clasic arădean, orice ar însemna asta. O tradiție frumoasă, de altfel, dar care mai nou ni se înfățișează ca o prezentare de modă ultraprovincială, comentată din belșug de directorul teatrului revenit la meseria sa de bază, de crainic de televiziune. Și câteva piese acolo, nu prea multe, vreo cinci-șase, că ce e mult, strică. Puține, dar scumpe, din moment ce prețul biletului e la 80 de lei. Așa că pensionarii medii sunt excluși din nou, că vin sărbătorile și mai trebuie cumpărate și bomboane salon.

Norocul celor de la teatru e că lumea oricum nu este foarte interesată de asemenea spectacole. De bobor vorbesc, of course, de cei mulți și trăitori din pensii medii și salarii tot așa, tinzând spre minim. Ăștia care stau mai mult în fața televizorului, uitându-se la meciurile din Qatar cu invidie. Nu, nu din cauza fotbalului, ci cel al temperaturii. Păi, da, noi ăștia cu salarii cât un bilet în trenul regal de 1 Decembrie, trebuie să ne gândim la încălzire, la curent, la de toate, că sărbătorile trec, dar facturile rămân, și dacă ne gândim că iarna e la început, nu știm cum o vom scoate la capăt.

Era bine un concert de colinde pe gratis, dar uite, nici asta nu mai apucăm, din moment ce sala se umple de politicieni cu tricoloru pe piept și preoți în sutană. Pe gratis, auzi? 

Așa că, nouă, ăstora cu pensii medii și salarii spre minim, ne rămâne televizorul și facebookul. Mă rog, cu mare grijă și aici, că factura de la ENEL, mai ales acum când se duc, s-ar putea să te uște. Nu e de joacă nici aici, ăștia ca noi nu primesc nimic pe gratis, pentru asta trebuie să ai tricolorul pe piept și în somn.

Dar, uite, umblând pe internet, dai de ăștia mai speciali așa, ăștia de află tot felul de lucruri pe care cei cu tricolorul în piept încearcă să le ascundă. Uite-i, de exemplu, pe ăștia de la Direcția de Sănătate Publică. Cum care? Păi ăia din clădirea aceea mare de la Intim. Lângă spital, cum te duci din Grădiște la Ocika. Subordonați direct ministerului sănătății sau cine știe cui, că pe vremurile astea de fapt toți sunt subordonați banului.

Mare-i grădina Domnului, până și aici la Arad. Uite-i pe ăștia, stau pe salarii cât casa, dar nu le ajunge. Vor mai mult, normal, și dacă se poate până la capăt. Se ceartă între ei ca orbii, se iau la bătaie, Dom’le, mai nou e așa o modă la Arad cu bătaia, de parcă chiar ar fi ruptă din rai.

Bărbați, nu glumă! De femei acum nu vorbim că au ele treabă destulă cu pregătirea celor necesare de sărbători. Cadouri, mâncăruri îmbelșugate, eventual niște haine mai la modă, așa cum au văzut ele la festivalul cela de la teatru, n-au vreme de politică. Îi lasă pe bărbați să facă ronduri, să posteze pe Facebook tot felul de prostii cu ce au mai făcut ei, lucruri cu care nu te saturi și nici setea nu-ți dispare.

Ș-apoi așa a fost de când îi lumea pe aici. În față masculii, în spate femeile. Ei cu trombonul și cu fițele, ele cu treaba. Probabil și cu trenul acela regal tot o femeie a venit. Sau cu festivalul ăsta de la Arad îmbrăcat în imitații de haine de epocă. Că după Bibi e Cristina, nici nu mai trebuie spus și nici cu Ghiță și Ela nu ni-este rușine. Te pomenești că și după Cătană și Penzes, adică după ăștia doi care s-au bătut ca orbii în DSP, tot niște femei trebuie să bănuiești.

Noa, asta este, la teatru nu merem, la colinde, eventual în parc în Decembrie sau sub pomul montat de Bibi și luminat cu grijă și atenție din moment ce Enelu se duce…

Așa se spune și pe Facebook: Cherchez la femme, adică uită-te după muieri, ia vedeți mai jos…
(Aaa, am uitat să vă spun, directorul de la DSP e tot femeie.)