Să începem cu sfârșitul, în filme se mai întâmplă, de ce să nu se întâmple și pe lângă Murăș.

Al doilea Palme d’Or al lui Cristian Mungiu a pus pe jar toată suflarea care vorbește și românește, indiferent cât de departe sau aproape stau de Murăș. E, într-adevăr, o realizare unică pe aici, pe lângă Murăș, chiar dacă Peter Bradshaw de la The Guardian nu este de acord de această dată. Important pentru noi, cei de lângă Murăș, este că Mihai Fifor este de acord, mai mult decât atât, este cel puțin atât de extaziat de Palmierul de Aur al lui Cristi pe cât este de înfuriat când își aduce aminte de filmul cu Bolo.

Bradshaw crede că succesul lui Mungiu nu i se datorează, filmul este cam slab regizoral, cel care îl scoate este un alt român, Sebastian Stan, știți, cel care l-a jucat de Oscar pe Donald Trump. Mungiu a și recunoscut: în film l-a tuns chel pe Stan, să nu se confunde prea tare cu vedeta de la Hollywood.

De altfel, Bradshaw, criticul de film number one de la The Guardian, nu avea probleme de înțelegere cu textul, filmul vorbește în engleză, poate cu ideea, care este profund românească. Nu mai insist, filmul e de văzut, iar ideea profund românească urmează mai jos și pe aici, în acest text fără pretenții.

Chiar dacă week-endul nostru arădean n-a fost deloc românesc, ajunge să aruncați o privire la happeningul organizat de muzeul local în parcul Zsolt Török, fost al Copiilor, pentru cine nu știe cine a fost elevul meu de la liceu, poate cel mai mare alpinist născut la Arad. Frumos și spectaculos festivalul acesta de a reînvia, cel puțin la nivel de haine și instrumente, trecutul mai mult sau mai puțin cunoscut. Ca în filme, ca să rămânem în atmosfera în care am început, oricum demnă de băgat în seamă.

Iar acestea zise, revenim în banalul care ne chinuie din cele mai vechi timpuri – mai ales din timpurile în care nu existau pe aici nici filme, nici Facebook –, observând cu sufletul la gură că în săptămâna care vine CLM-ul arădean va decide dacă merem sau nu înainte cu păcănelele. Grea hotărâre, sunt interese mari la mijloc, nu toată lumea împărtășește hotărârea prefectului – de Mihai Pașca vorbim, normal – de a desființa odată și pentru totdeauna păcănelele în Arad. Au fost dezbateri și sondaje, toate în coadă de pește, ia să vedem ce urmează acum.

Oricum, nu este simplu, nu e atât de ușor cum ar fi să dai un nume nou unei străzi vechi de când îi Aradul. De noul bulevard Regele Mihai I zicem. Fost Vasile Milea (general de-al lui Ceaușescu, decedat în condiții obscure în zilele „revoluției”), fost Vladimir Ilici Lenin (poate se mai știe cine a fost), fără să uităm că în perioada interbelică a fost Elisabeta. Da, e vorba de prima regină a țării, soția lui Carol I, regina scriitoare, cunoscută sub pseudonimul de Carmen Sylva, mare admiratoare a lui Mihai Eminescu.

Așa că Mihai I este o continuare firească, chiar dacă, așa cum am mai pomenit pe aici, pe undeva, nu sunt un fan al denumirilor simbolice ale străzilor. Pe vremuri asta ținea de imaginea unei națiuni în naștere și creștere, acum, la maturizare, ar fi bine să revenim la numele originale ale străzilor unei localități, cele date de primii localnici. Firești și orientative, fără dorința de a intra în istorie.

Pornind de aici, vă întrebăm acum, stimații noștri arădeni: știți unde se află strada Someșului?

Nu vă faceți probleme dacă nu știți, nici eu nu știam până când nu m-am uitat pe Google Maps. Deși sunt grădiștean, iar Someșului e ultima stradă din Grădiște care dă în 6 Vânători. Pe vremuri era sau trebuia să fie Mărginașa. Acuma e Someșului, cu toate că n-are nicio treabă cu Someșul. Dacă i se spunea, ca pe vremuri, Mărginașa, puteam înțelege de ce nu asfaltează Bibi strada, chiar dacă taxele percepute sunt de parcă ar fi asfaltată. Bine, știm și așa, nemaivorbind de faptul că se va asfalta până la urmă. Mai ales acum, după ce o arădeancă de acolo i-a dat în judecată.

Și a câștigat. Normal, ca în filme. Și tot ca în filme, Bibi postează imagini turistice cu nevasta, ceilalți „demnitari” locali fiind ocupați și ei cu alte cele. Prefectul Pașca se ia după Bibi și face ronduri, viceprimarii scriu poezii și se fotografiază lângă pomi proaspăt plantați sau se felicită unii pe alții. Este cazul Domnului Cionca, care îi spune Domnului Ando ce i-a spus Andrei despre Zona Liberă. Acolo unde Domnul Andrei Ando este președinte sau membru, asta contează mai puțin. Nu doar la Domnul Cionca.

Și uite așa, în cele din urmă, revenind din filme în realitate, aflăm și noi cine este „Moșul” din titlu…