Stați să vă spun. Tocmai mă uitam la finala Champions League când cineva mi-a trimis poza de pe FB cu Bibi cu cireașa la ureche. Da, primarele nostru, pentru cei care nu știu de cine vorbim noi aicea.

Vă dați seama: eu țin cu Arsenal din adolescență. Asta după ce am aflat că UTA este un fel de Arsenal românesc, având în vedere că baronul a înființat echipa după modelul văzut la Londra la Arsenal. Nu degeaba a ales culorile alb-roșu, ba, mai mult, avea în gând să își denumească echipa nou înființată Arsenal Arad.

Până la urmă l-au convins cei apropiați și pricepuți că nu merge: la Arad nu este arsenal pentru armată, așa că a rămas ITA. Iar mai târziu, în socialismul uzinelor, a devenit UTA. Nu că n-ar suna bine.

Ei, și după ce Arsenal o ia în freză cu ultimul unșpe de după prelungiri, mi-a venit așa o lehamite, Dom’le! Eram la un pas de titlu, primul titlu de Champions League, acum, după ce, după 22 de ani am cucerit și titlul de campioni în Anglia. Mă puteți înțelege, așadar: dezamăgit, morcovit de-a dreptul, mă uitam la Bibi cu cireașa la ureche.

Faină poză, ce să mai zici. Poate dacă n-ar fi vorba de primarul orașului. Așa de distracție, să vadă amicii cum își petrec ai noștri aleși timpul lor liber. Nu de alta, dar după o săptămână de muncă în folosul comunității care i-a ales, merită și ei o clipă de destindere. Chiar n-ar fi o problemă dacă și-ar da seama despre ce este vorba în fapt: imagine, imaginea care stă în locul faptelor.

Unii dintre ei poate își mai aduc aminte de tinerețea sau copilăria lor. Ei, da, atunci totul era imagine. Și, eventual, pentru cei mai rafinați, Cenaclul Flacăra. Propagandă și distracție lejeră pentru cei care nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată acolo unde se iau deciziile, acolo unde se hotărăște ce și cum, până când și unde. Așa că, asta este, să își vadă ei de treaba lor și să se distreze co pozele care le arată cum arată bunăstarea și fericirea.

Mai nou, școliți de primul om din Brad, ai noștri nu se mai lasă. Au învățat cu toții că în politică nu realitatea contează, ci imaginea. Omul simplu, majoritatea pe care ei contează, oricum nu înțelege despre ce este vorba: se uită pe FB și la Tik Tok și cu asta rămâne. Cu Domnul Falcă perorând inteligent și convingător despre lucruri pe care nu le înțelege, cu Domnul Cionca în vizită peste tot, cu Domnul Pașca care vine tare din urmă. Împărțind gloria de a fi desființat păcănelele în Arad împreună cu omul cu cireașa la ureche.

Până și viceprimarul inexistent, Domnul Sergiu Cosmin Vlad se pune pe treabă, se fotografiază lângă și printre copaci de când îi lumea. Păi, da, să nu se uite: și-a început cariera politică demonstrând împotriva intenției primarului de atunci de a desființa parcul Eminescu. Ca să facă acolo o parcare subterană. Și uite, i-a ieșit. Parcarea nu s-a făcut, parcul există în continuare, iar domnul Vlad a ajuns viceprimar. Chiar dacă nu se vede de Domnul Faur, cel cu literatura și alte asemenea lucruri care dau bine pe FB. Pe Tik Tok mai puțin, că acolo e mai mult cu imagini pentru sugeraniști.

Problema cea mare este însă că pe FB sau TikTok nu poți face diferența dintre sugeraniști și ceilalți. Uitându-te pe selfiurile – de fapt sunt poze selfie, chiar dacă sunt făcute de altcineva, nu de cel reprezentat – care inundă site-urile de socializare nu rămâi cu mai nimic. Eventual cu un zâmbet condescendent: noa, uită-te la Bibi, ce frumos zâmbește.

Imagine peste imagine, zâmbete peste zâmbete care nu realizează că propaganda merge doar până la un anumit nivel. Nu realizează că adevărații politicieni nu trăiesc din asta, ci din ceea ce fac. Pe bune, nu în vorbe.

Și degeaba se dau fani ai lui Bolojan. Acesta, poate singurul politician pe bune în România zilelor noastre, nu se dă în stambă pe site-urile de socializare. Nu își face selfiuri, de multe ori este prins de fotografi în poziții sau posturi nu neapărat favorabile, dar nu își face probleme. Știe bine că lucrurile cu adevărat importante nu se văd în poze și fotografii, sunt cele care ies la iveală în cele din urmă, aruncând în aer propaganda. Că uite și acum, l-au dat jos și n-au pe cine să pună în locul lui. Nu în poze, ci pe bune.

Așa că, asta este, Arsenal a pierdut la ultima lovitură de la unșpe metri, iar ai noștri merg înainte pe drumul care nu duce nicăieri. Eventual la niște conturi de bănci.

Numai că până la urmă se duc toate, nu mai rămâne nimic din pozele și imaginile care odată dădeau bine. Cine își mai aduce aminte de pozele cât peretele cu iubitul conducător? Poate unii care încă sunt convinși că tot ce zboară se mănâncă.

Nu, dragi tovarăși și prieteni, stați liniștiți, meciul nu se termină cu imaginea echipelor care cântă imnul. Se termină după ultima lovitură de la unșpe metri…

Citește și:

Festivalul Copilăriei, de 1 Iunie, la Arad: mai multe zone de distracție, spectacole, muzică și activități interactive pentru copii | Program complet