Cum v-am spus nu de mult, nu prea călătoresc cu tramvaiul.

Nici în tinerețe nu prea „luam tramvaiul”, cu toate că mașinile nu erau peste tot și la toți ca acum. Mergeam pe jos sau cu bicicleta. Pe atunci, Aradul era, pe bună dreptate, orașul bicicletelor, luxul consta în achiziționarea unei semicursiere. Rusească sau, dacă aveai relații, chiar una din Occident. De la nemți, înainte de toate. Ultima – am avut vreo trei în total – stă de ani de zile în pod. Păcat de ea, dar ce să faci, mai nou nu ai pe unde să mergi cu bicicleta în oraș. Eventual pe mal sau la Ceala, dar eu acolo, în continuare, prefer pe jos.

Numai că de la 1 august se trece la bilete de un leu pe tramvaiele și autobuzele din oraș. E ceva, față de patru lei cincizeci, cum e acum. Nemaivorbind de ultima lovitură de rond a lui Bibi: vei putea citi în tramvai, bagi codul și ai la dispoziție toată arhiva digitalizată a Bibliotecii Județene. Deci, chiar merită. Chiar dacă faci parte din cei care mai au și acasă o bibliotecă. Una așa cum se făceau, tot pe vremea tinereții mele, de către cei care tindeau spre viața intelectuală. Am și eu vreo cinci-șase mii de titluri în rafturi care ar trebui schimbate. Mai am și destule necitite, dar, recunosc, nu-i aceeași treabă.

Să te duci de la UTA până în Aradul Nou cu tramvaiul numai să citești Stăpânul inelelor ca lumea. E vorba, totuși, de trei volume, trebuie să faci traseul de la UTA până în Aradul Nou și înapoi de câteva ori, dar merită. Zic de Stăpânul inelelor că e cel mai cunoscut titlu de carte din zilele noastre. Chiar dacă cei mai mulți au văzut doar filmul – filmele, mai precis – fără să fi citit vreodată cartea lui Tolkien.

Mi-am permis acest exemplu după ce am văzut că Stăpânul inelelor a ieșit ca fiind cea mai bună carte la un sondaj realizat de cei de la The Guardian. Printre cititori, nu printre specialiști, literați, să ne înțelegem bine. La ei, pe primul loc a venit Middlemarch de George Eliot. Da, de doamna aceea englezoaică din secolul al XIX-lea. Fără internet, fără tramvaie cu coduri, așa, pur și simplu. Dar acum, cine se încumetă, poate citi și Middlemarch în tramvai, în Arad, dacă există în oferta digitală a Bibliotecii Județene. Nu se poate exclude, prima traducere în română a apărut în 1977 la Minerva, la Biblioteca pentru Toți.

Dar până în august mai este. Până atunci avem vreme să ne uităm și să urmărim, pe lângă rondurile lui Bibi, rondurile celorlalți înainte-mergători arădeni. Că e tumult mai nou, nu glumă. Domnul Cionca nu scapă un festin în județ, de obicei însoțit de domnul Bîlcea sau chiar de prefectul Pașca. Păcat că nu se transmit aceste ieșiri direct în tramvaie. Dar nicio pagubă. Te pui pe FB – chiar și în tramvai, cu telefonul în mână – și îi poți urmări fără probleme. La Sebiș sau la Ineu, la Moneasa sau unde o fi, îi găsești negreșit.

Chiar e așa o contradicție ascunsă în treaba asta. Se știe, Bibi are așa o problemă cu șeful cel mare – de domnul Falcă zicem, evident, Isaura – dar, având în vedere succesul online al rondurilor sale, se iau toți după el. În frunte cu Mihai Pașca, omul care este viitorul în speranțele Domnului de la Bruxelles. Mihai chiar face tot ce depinde de el să anihileze popularitatea online a lui Bibi, se duce, se filmează, spune și dă din mâini, să înțeleagă tot omul că viitorul este el, nu Bibi al nostru, al tuturor.

Dar îl putem urmări și pe Dan Varga, un personaj mai aparte al vieții publice arădene. Deși vine și el din rezervorul de cadre al lui Gheorghe Falcă, diferența dintre domnia sa și ceilalți e ca cea dintre Stăpânul inelelor și Middlemarch. Ajunge să te gândești doar la ultimul său mare proiect de fiu al Aradului. E vorba de proiectul „Punem rădăcini”, lansat de Ziua Mondială a Mediului.

Și nu e de glumit aici. Nu e vorba de ronduri așa, de imagine, să vadă tot prostul de pe FB cu cine are de-a face. Cităm: „Plantez 36.494 de arbori până în 2028. Dacă nu reușesc, nu mai candidez pentru un nou mandat.”

Vă dați seama: domnul Glad Varga va planta în doi ani exact 36.494 de arbori. Nu 495, nu 493, exact 494. Asta înseamnă patruzeci de arbori pe zi, dacă socotim zilele până la sfârșitul anului 2028. Și stați că nu e așa de simplu: sunt perioade neprielnice, n-are rost să plantezi iarna sau în miezul verii. Proiectul este atât de mare și eroic încât ar trebui transmis direct în tramvaiele din Arad. Poate se înțelege Glad cu Bibi, deși șansele sunt foarte mici.

După asemenea idealuri mărețe, nu are rost să mai pomenesc și de Șoșoacă. Având în vedere că prezența și cuvântarea ei la Putin au reprezentat evenimentul românesc absolut al politicii mondiale din săptămâna trecută. Să rămânem la Arad, să vedem cum se vede lumea de la noi din tramvai.

Nu de alta, dar dacă îi iese lui Glad proiectul, de atâția arbori nu mai vedem nimic prin geamul tramvaiului.

Noroc cu ecranele. Și cu codurile…

https://fb.watch/HB0lJRevg6/