„Măcel” pe DN69! O singură creangă a mai rămas după toaletarea arborilor
Obișnuiți cu „toaletarea” copacilor din municipiu și nu numai, un drum către Timișoara ne-a arătat „cum se face pe la alte case”. Bineînțeles, ghilimele la…
Obișnuiți cu „toaletarea” copacilor din municipiu și nu numai, un drum către Timișoara ne-a arătat „cum se face pe la alte case”. Bineînțeles, ghilimele la…
Dintre cei opt inculpați cu care DIICOT Arad a încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru trafic de droguri – în urma celor 56 de…
Picturile Danei Todor nu sunt facile. Deși par ludice, ele ascund mereu o poveste profundă. Cu cât privești mai mult, cu atât descoperi o lume…
Tehnodomus a câștigat licitația pentru reabilitarea și modernizarea pavilionului central al fostului Spital Municipal, care acum găzduiește secții ale Spitalului Județean Arad. Investiția se ridică…
Probabil cel mai cunoscut crescător de ovine din judeţul Arad, dar şi unul dintre cei mai cunoscuţi din toată ţara, Ioan (Nelu) Branga, a murit…
Florin a împlinit astăzi 38 de ani, însă de patru luni „locuiește” mai mult în „Municipal”. A trecut prin patru intervenții chirugicale dificile, însă este…
Având în vedere multele zile sărbătorești din ultima vreme, vin și eu, ca tot prostu, cu una mai lejeră așa, una pentru cei care nu…
Singura toaletă publică din zona centrală a Aradului, dacă nu includem aici și toaletele ecologice amplasate prin diverse locuri şi cea publică de pe terenul…
Accident, luni dimineața, pe autostrada Arad-Timișoara, în zona localității Șagu, acolo unde un camion a intrat în parapetul median și a acroșat un autotursim. Parte…
A fost cod portocaliu de averse torențiale, duminică după masa, în unele zone ale județului Arad. Chiar dacă avertizarea de cod portocaliu a fost emisă…
Fascinația scriitorului arădean Andrei Mocuța pentru serialul „Twin Peaks” nu este chiar un secret, scriitoarea Lucia Cuciureanu a și remarcat că există o similitudine cu…
Mai mulți bicicliști din Arad, alături de cunoscuta și îndrăgita Cristina Gheorghe- producător radio la Radio Arad- au pus pedala pe drum pentru a aduce…
Ce ne salvează? Cine ne îngroapă? Ce gusturi avem? Avem, în fapt, gusturi, ca ţară? Facem investiții bune vreodată în orașe? Ce orașe se salvează…
Grupul german Leoni, unul dintre cei mai importanți producători de componente auto, închide o fabrică din România. Reprezentanții companiei spun că fabrica din Luduș, județul…
Un somn uriaș a fost prins pe o baltă de pescuit din orașul Sântana. Peștele are peste doi metri lungime și aproape 50 de kilograme….
„Rămâne de dorit o parcare în Arad”, a scris în comentarii un arădean pe pagina de facebook a Special Arad, iar un altul ne-a îndemnat…
La momentul în care a anunțat începerea Târgului de Paști, situat în proaspăt inaugurata Piața Catedralei, Primăria Arad enumera și roata panoramică printre atracții. Doar…
Deși Primăria a dorit în primă fază mai întâi să cumpere, apoi să exproprieze terenul pe care s-a aflat fabrica Tricoul Roșu, în cele din…
În cursul acestei seri de marți, 30 aprilie, o fetiță în vârstă de 12 ani s-ar fi curentat și a murit în satul Comănești, comuna…
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci…
Din 27 aprilie 2024, Teodor Cilan a preluat toate prerogativele de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (UAV). Vor urma schimbări la Universitatea de…
Anca Mițin, o arădeancă stabilită în Brisbane, Australia, a revenit de curând la Arad și „a adus cu ea” și un hobby care stârnește curiozitatea,…
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că sâmbătă a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a lui Cosmin Ionuț Mladin, pentru conducerea…
Lucrările la Centura de Est a municipiului Arad au fost realizate în proporție de 38%, după estimările Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara….

Acum doi ani, în cadrul unui program de mentorat despre cum să devin și eu un coach mai bun, a luat cuvântul John Demartini, psiholog,...
Etapa de depunere a dosarelor pentru concursul de ocupare a funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-a încheiat astăzi, 15 iunie,...
Orașul Ineu face un pas important în dezvoltarea serviciilor medicale oferite populației din judeţ: primăria a semnat luni contractul pentru proiectarea și execuția unui nou...

Sâmbăta dimineața aveam o întâlnire cu un amic și în drumul cu mașina spre locul de întâlnire mi-am zis să văd și eu cum au...
Cum v-am spus nu de mult, nu prea călătoresc cu tramvaiul. Nici în tinerețe nu prea „luam tramvaiul”, cu toate că mașinile nu erau peste...
Stați să vă spun. Tocmai mă uitam la finala Champions League când cineva mi-a trimis poza de pe FB cu Bibi cu cireașa la ureche....

Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...
Groapa care a apărut în carosabil în fața sediului Apelor Române din municipiul Arad, continuă să se adâncească de la o zi la alta, fiind...
Mai mulți locatari ai blocurilor 1, 2, 3 și 4 din zona Confecții din municipiul Arad se plâng de modul în care un locatar își...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...
Marcel Coraș, fostul mare fotbalist al României, împlinește 67 de ani. Lansat în fotbalul mare la UTA, echipă de la care a ajuns la echipa...

Biroul Național al USR a adoptat în unanimitate, la 14 iunie 2026, o rezoluție prin care reafirmă angajamentele asumate în fața cetățenilor. USR ia act...
Gheorghe Falcă a abordat în conferința de presă două teme legate de activitatea de europarlamentar. Acesta a vorbit despre implicarea în procedura de conciliere pentru...
Viceprimarul Aradului Lazăr Faur a prezentat în cadrul unei conferințe de presă PNL câteva dintre investițiile administrației municipale. Acesta a anunțat că în curând vor...

Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...
20 de ani au durat procesele dintre Familia Colțeu și locuitorii Nadășului. Deși cazul satului a fost cel notoriu, fiind o miză mult mai mare,...
Cu o seară înainte de Rusalii, oamenii legii, polițiștii din Chișineu Criș, au oprit în trafic o mașină în care se aflau doi bărbați, dintre...

Uniunea Europeană a finalizat, după ani de negocieri, un set de măsuri care consolidează drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul în spațiul comunitar, în pofida...
Statele Unite și Iranul au semnat un memorandum de înțelegere care marchează încheierea conflictului desfășurat pe parcursul ultimelor aproape patru luni, a anunțat luni președintele...
Catedrala Adormirii Maicii Domnului din cadrul Lavrei Peșterilor din Kiev, unul dintre cele mai importante monumente religioase și istorice ale Ucrainei, inclus în patrimoniul mondial...

Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...
Ferrari a prezentat primul său model complet electric, Luce, un automobil care marchează o ruptură vizibilă de tradiția de design a mărcii, scrie Profit.ro. Stilul...
CNAIR a identificat în mediul online portalurile web www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de Jos), care nu sunt autorizate de CNAIR...

Anthropic a dezactivat accesul la cele mai avansate modele AI ale sale, Claude Fable 5 și Claude Mythos 5, în urma unei directive emise de...
Nvidia pregătește lansarea unui supercip pentru calculatoare, un produs despre care compania spune că va schimba fundamental modul în care oamenii interacționează cu computerele lor,...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Arădenii sunt invitați vineri, 19 iunie, de la ora 19:00, la Cinematograful Arta, la premiera documentarului „Dincolo de fațadă: Lajos Szántay şi Secessionismul Arădean”, o...
Sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, filmul „Fjord“, regizat de Cristian Mungiu, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes...
Festivalul Underground revine cu ediția a XVI‑a între 19 și 28 iunie 2026, transformând din nou orașul într-o scenă deschisă pentru teatru, performance, dans, improvizație,...

Vineri, 12 iunie 2026, de la ora 18:00, Sala de Arte a Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad devine spațiul în care poezia iese din...
Arădenii sunt invitați la o nouă ediție a concertului anual Pop‑Rock Simfonic, devenit deja tradiție în programul cultural estival al orașului. Evenimentul, organizat de Filarmonica...
Trupa sibiană RIFF va reveni pe scenă într-o formulă inedită, cu spectacolul „RIFF – Acustic”, programat vineri, 12 iunie 2026, de la ora 19:30, în...

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a dat undă verde achiziției de peste 110 miliarde de dolari prin care Paramount preia Warner Bros. Discovery, una...
Fanii francizei SF Stargate au primit o veste proastă, neașteptată: noul serial dezvoltat de Amazon MGM Studios pentru platforma Prime Video a fost anulat oficial,...
Luna mai 2026 confirmă dominația Disney+ și Prime Video în preferințele utilizatorilor români de streaming, potrivit datelor JustWatch. Dacă la categoria filmelor Disney+ reușește o...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

S-a dat startul preselecțiilor pentru o nouă ediție a tradiționalului concurs de frumusețe Miss Arad 2026. Anul acesta, competiția își păstrează dinamismul și se va...
La doar șase luni după logodnă, fotbalistul arădean Dennis Man și partenera sa, Alexandra Grigoriță, se pregătesc să se căsătorească religios pe 18 iunie, într-un eveniment...
Festivalul Berii Arad intră într-o nouă etapă și anunță oficial schimbarea locației pentru ediția din 2026. După 27 de ani de tradiție, unul dintre cele...

Un arădean de 65 de ani a fost amendat cu 6.000 de lei pentru depozitările făcute fără acordul vecinilor în spațiile comune dintr-un imobil din...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii din Almaș au prins un hoț care a furat în mod repetat dintr-un magazin. Acesta este un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad transmite că un arădean este de acum monitorizat electronic, după ce și-a lovit mama de la Ineu. „Polițiștii orașului Ineu...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)