Nostalgie de boghiu
Dac-aș fi boghiu de vagon de tren m-ar răni faza… Așa, că sunt ce sunt, îmi dă puțină nostalgie… Nostalgie de boghiu. Păi, frate, când…
Dac-aș fi boghiu de vagon de tren m-ar răni faza… Așa, că sunt ce sunt, îmi dă puțină nostalgie… Nostalgie de boghiu. Păi, frate, când…
Anunțat ca un mare derby, jocul dintre cele mai bune echipe din Liga a 4-a arădeană nu s-a ridicat la nivelul forfotei și interesului din…
Festivalul de artă sacră și spritualitate românească FILOCALIA (ediția a II-a) se va încheia cu conferința „Suflet românesc” susținută de actorul și regizorul Dan Puric,…
Vineri, 11 aprilie, în jurul orei 18:30, un Logan condus de o femeie în vârstă de 40 de ani a deraiat de pe carosabil și…
Parcul Copiilor Aventura Voinicilor din Zona Polivalentă se află în ultimele săptămâni de finisări. Va fi inaugurat tocmai de Ziua Internațională a Copilului, lucrarea „înghițind”…
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo până în luna iunie. Pentru luna aprilie, meteorologii spun că temperaturile medii lunare vor fi apropiate de…
Urmărind linkul dedicat Dosarului nr. 6216217/108/2013 aflat pe fondul Instanței Tribunalului Caraș Severin, având ca obiect obiect omorul – (art. 174 C.p.) art. 217 C.p.; art….
Aud că un ONG din umbra holdingului-fantomă despre care am scris că e un cuib de țepari, interlopi, politicieni și curve vrea să ne reclame…
Chiar ținem să lăudăm polițiștii din Arad! Doar așa putem proceda când aflăm că aceștia au depistat ieri, în trafic, un bărbat care conducea un autobuz…
Un eveniment mai puțin plăcut -am putea spune chiar în premieră pentru județul Arad- s-a întâmplat zilele trecute în comuna Vladimirescu, satul Vladimirescu. Noaptea, un…
Consilierii locali municipali urmează să voteze luni un proiect de hotărâre – inițiativa primarului – care prevede corectarea denumirii arterelor din câmpuri în colonii și…
Curtea Supremă a decis miercuri seară cercetarea în libertate, sub control judiciar, a lui Radu Mazăre. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este acuzat de procurorii anticorupţie…
Acre mai sunt gurile astea! Ne spun că, de o bună perioadă de timp – exclus ziua când a fost declarat incompatibil de Agenția Națională…
… chiar nu știm care e matca… matricea politică a acestui traseist: la câte partide a umblat, nici nu ne mai aducem aminte care este…
Pământul e plin de minuni naturale despre care mai că nu-ți vine să crezi că există.
Când zicem „Azorel de la doi ș`un sfert” nu ştiţi despre cine vorbim, aşa-i?… Lasă că ştie cine trebuie. Agent obscur de poliţie de frontieră…
Atenție: fiecare zi are un potențial liric, epic și dramatic care vă poate afecta emoțional pozitiv, neutru sau negativ – după cum vă e felul.
Procurorii DNA susţin că președintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi-a folosit calitatea influentă pentru a determina o promovare în centrala Ministerului Afacerilor de Interne pentru…
Șapte înotători arădeni, legitimați la CSM Arad, au participat în weekend la concursul internațional Cupa Select de la Satu Mare. Cei șapte sportivi au vârsta…
Duminică după-amiază, într-un brainstorming organizat ad-hoc cu toți redactorii Special Arad, am ajuns la concluzia că trebuie să dăm mână de la mână și să…
Strada Andrei Șaguna, una din străzile cu trafic intens din Arad, a ajuns să fie în aceste zile un adevărat coșmar pentru șoferi. Primăria municipiului anunța…
De ce „Special Arad” • Pentru că SCRIE DESPRE TINE: despre Arad, arădeni și despre tot ce implică asta, cu relații interne și externe…
Că SRI-ul e în tot şi-n toate – o ştie toată lumea. Însă instituţia asta, cu obiceiuri cunoscute de când lumea pe pământ, nu se…
„ Europarlamentari PSD [email protected] 11:53 (Acum 11 minute) către mine Buna ziua, Europarlamentarul PSD Minodora Cliveti a facut parte din delegatia Comisiei de ocuparea fortei…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Universitatea Harvard a anunțat vineri, la o zi după ce administrația Trump i-a interzis să mai școlarizeze studenți din alte țări, că a depus o...
O alunecare masivă de teren produsă în sudul Elveției a sporit de asemenea riscul prăbușirii unui ghețar, au spus joi autoritățile, scrie agerpres.ro. În câteva...
Administrația Trump a decis să revoce certificarea Universității Harvard pentru participarea la programul federal destinat studenților și vizitatorilor internaționali, interzicând astfel instituției să mai accepte...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
O călătorie cinematografică fabuloasă și plină de speranță ce oscilează între SF, comedie absurdă și realism nordic este promisiunea Focus Estonia de la Festivalului Internațional...
Filmul „Tânăra și marea“ / „Young Woman and the sea“ (r. Joachim Rønning), care prezintă povestea reală a primei femei care a traversat înot Canalul...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
În sala cu reverberații nobile a Palatului Cultural, Festivalul Internațional de Jazz JAZZAR și-a deschis porțile, joi seara, pentru cea de-a patra ediție, cu un...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Dani, mulțumesc pentru analiza profundă cu parfum de Facebook. Dacă ai ieși tu mai des din bula ironic-informată, ai vedea că arborii chiar se regenerează după toaletări — (...)
Ancelotti... ca-i liber de contract! UTA nu are bani sa plateasca salariile la zi.... si voi visati cai verzi pe pereti!
Numai prostii debitați dle "Surlea"...de la lucrul frumos pe care îl fac cei cu drujbele primăriei Arad până la inepția cu teiul lui Eminescu+auzi (...)