joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aprilie, mai, iunie – vreme „normală” în vestul țării. În aprilie, temperatură medie va fi de 9,2 grade

    de Special Arad | 11 aprilie 2014, 9:28 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo până în luna iunie. 

    Pentru luna aprilie, meteorologii spun că temperaturile medii lunare vor fi apropiate de cele normale. Excepție însă va face sudul țării, unde temperaturile vor fi sub cele normale. Mediile vor fi cuprinse între 8 și 10 grade, media fiind de 9,2 grade Celsius.

    În ceea ce privește precipitațiile, vor fi excendentare în vest, centru și nord. În restul regiunilor valorile vor fi apropiate de mediile multianuale – 51,5 l/mp.

    În general, în luna aprilie, cantitățile de precipitații vor fi cuprinse între 60 și 80 l/mp.

    În luna mai, temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale. În centrul și nordul țării, local, sunt posibile temperaturi sub cele normale acestei perioade. Temperatura medie va fi de 14,4 grade. În luna mai, temperaturile vor fi cuprinse între 12 și 20 de grade.

    Cu privire la precipitații, meteorologii spun că va ploua abundent în majoritatea regiunilor. Excepție vor face sudul, sud-estul și vestul țării, unde se vor încadra în limitele normalului. Media multianuală pentru această lună este de 75,7 l/mp, însă în luna mai 2014, vor fi cuprinse între 60 și 120 l/mp. 

    Media temperaturilor multianuale în luna iunie va fi de 17,5 grade Celsius.

    În iunie, media temperaturilor se vor încadra în normalul pentru această perioadă. În vest și în sud-est sunt posibile temperaturi peste normalul perioadei.

    Temperaturile preconizate sunt cuprinse între 16 și 20 de grade. În ceea ce privește precipitațiile – medie multianuală: 89,2 l/mp – vor fi apropiate de mediile lunare în nord, iar în restul teritoriului vor fi sub această medie. Meteorologii estimează medii între 60 și 100 l/mp.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.