Westfield se extinde și va avea inclusiv o unitate de învățământ
Dezvoltatorul imobiliar SC Westfield Development SRL a solicitat Primăriei Arad să extindă cartierul rezidențial, astfel că – așa cum cere procedura – proiectul de hotărâre…
Dezvoltatorul imobiliar SC Westfield Development SRL a solicitat Primăriei Arad să extindă cartierul rezidențial, astfel că – așa cum cere procedura – proiectul de hotărâre…
Comunicat. O echipă a Asociației Pompierilor ,,Misiuni Umanitare” din Calvados, Franța, și primarul comunei Olari, Petru Răuț, au fost primiți astăzi la Consiliul Județean Arad…
Baronul Francisc Neuman s-a întors pe arena care-i poartă numele, noua arenă construită pe locul celei pe care el și echipele sale de muncitori au…
Știrea de față este, într-un fel, o actualizare la articolul de joi, Filarmonica condusă de Doru Orban acumulând astfel DOUĂ procese pierdute în instanță în…
Anvelopele pentru toate anotimpurile nu mai sunt bune iarna. Registrul Auto Român anunță că acestea nu sunt omologate pentru sezonul rece. Prin urmare, cei care…
Decizie de ultimă oră în ședința de astăzi a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. 70 de milioane de teste de salivă vor fi achiziționate…
A doua extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare va avea loc duminică şi va fi difuzată la orele 20:50 la postul de televiziune naţional. La…
Comunicat. Este vorba de trei proiecte în valoare totală de aproape 27 milioane de lei, ce vor fi implementate în județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Astfel,…
Urmează, ca în perioada următoare, documentația să fie avizată la Ministerul Transporturilor. Următorul pas este obținerea avizului comisiei interministeriale, iar pasul final îl va reprezenta…
Guvernul a aprobat repartizarea sumei de 133.960.000 lei exclusiv pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea administrațiilor publice locale, respectiv teatre, opere și filarmonici….
Notă: acest articol conține anumite erori observate ulterior. Citește și Dreptul la replică din partea Filarmonicii Arad aici. Ați spune că e o exagerare în…
De cele mai multe ori, odată ajunși la conducere, unii primari uită promisiunile făcute în perioada dinaintea alegerilor. Nu același lucru putem spune despre primarul…
Comunicat. În Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Transporturilor s-a aprobat analiza multicriterială pentru drumul expres Arad-Oradea. Ținând cont că există deja o parte a documentației tehnice,…
Clienții pot accesa: www.caarad.ro iar în colțul dreapta sus vor găsi un link către pagina de plată – PLATA DIRECTA FACTURA. Pentru a achita online…
O întâlnire diplomatică a avut loc astăzi, la Consiliul Județean Arad, între președintele Iustin Cionca și Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Excelența Sa Roelof Sander…
Pe site-ul Primăriei Municipiului Arad a fost publicat un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea „Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă al Municipiului…
Comunicat. Consilierii județeni au aprobat suplimentarea bugetului pentru finanțările nerambursabile destinate activităților nonprofit de interes general. Fondurile aprobate au fost structurate pe următoarele direcții: Educație și…
Comunicat. Consiliul Județean a primit peste 7,8 milioane de lei pentru drumurile județene și comunale, în urma rectificării Bugetului de Stat, sumă care va întregi fondurile…
Proiectul de mare anvergură care se numește „Reabilitarea de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria”, parte componentă a coridorului IV paneuropean pentru circulația trenurilor, este unul dintre cele…
Comunicat. O delegație a Casei Româno-Chineze de la București a fost primită astăzi la Consiliul Județean Arad de președintele Iustin Cionca. Vizita a precedat evenimentul de lansare…
Peste 50 de persoane au trimis o plângere la Primăria municipiului Arad prin care contestă legalitatea unui proiect imobiliar prin care ar urma să se…
A început pregătirea proiectelor pentru finanțare cu fonduri europene în perioada de programare 2021-2027, iar Primăria Arad a supus la votul consilierilor locali, în cadrul…
Încă din plină vară, în plină caniculă, arădenii au aflat că Primăria se gândește la Crăciun. Au aflat asta și cei de la Coca Cola…
Un proiect suplimentar a fost introdus de îndată pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local Municipal de luni, prin care s-a cerut…

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a lansat luni, 9 noiembrie, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de cercetare medicală ale sale, care își...
Comunicat. A ajuns aparatura pentru noul Laborator de Medicină Nucleară din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Este vorba despre...
După o serie de concursuri pentru brancardieri, infirmieri, autopsieri și asistenți medicali, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad scoate acum la concurs și o funcție...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

Noile contoare de apă cu citire de la distanță, montate de Compania de Apă Arad, ridică anumite semne de întrebare în rândul unor consumatori. O...
O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Gigantul tech american Nvidia se confruntă cu una dintre cele mai delicate situații din istoria sa recentă, după ce directorul executiv Jensen Huang a recunoscut...
Fostul star de televiziune britanic Russell Brand va petrece mai mulți ani în spatele gratiilor, după ce a fost găsit vinovat de viol și agresiuni...
Un nou scandal zguduie scena politică din Ungaria, după ce Aron Orban, fratele fostului premier Viktor Orban, ar fi fost reținut într-o anchetă privind traficul...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

Filmul „Omul lui Dumnezeu” / „Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, va fi proiectat la Cinema Arta vineri,...
Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Numele regizorului Christopher Nolan a început să fie vehiculat în mediul online în legătură cu un posibil nou film din universul „The Lord of the...
O schimbare majoră zguduie industria cinematografică americană: James Gunn și Peter Safran se retrag din funcțiile de co-directori executivi ai DC Studios, urmând să fie...
Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....

Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
În urma celor 60 de percheziții domiciliare efectuate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad, în cadrul operațiunii Jupiter, polițiștii au descoperit și ridicat 43 de...
Un caz impresionant de camătă și șantaj este anchetat de polițiștii arădeni. Un bărbat în vârstă de 36 de ani ar fi ajuns să plătească...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)