UTA, zdrobită pe Arena Națională de tripla lui Olaru și golul ex-ului Miculescu
Mulți dintre fanii Bătrânei Doamne aveau speranțe că gruparea arădeană se poate întoarce cu măcar un punct de pe Arena Națională, deși adversară îi era…
Mulți dintre fanii Bătrânei Doamne aveau speranțe că gruparea arădeană se poate întoarce cu măcar un punct de pe Arena Națională, deși adversară îi era…
Aplicaţia Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică – Casa Verde Fotovoltaice se va debloca marţi, la ora 10:00. „Veşti…
Un incendiu puternic a izbucnit, luni după-amiază, la fabrica Fornetti din satul Hodoni, județul Timiș. Flăcările au cuprins aproximativ 2.000 de metri pătrați, la fața…
Secretarul de stat în Ministerul Justiției, arădeanul Mihai Pașca, a susținut o conferință de presă în care a prezentat stadiul unor proiecte legislative la care…
Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, susține că Ministerul Mediului intenționează să finanțeze prin intermediul Fondului pentru Mediu…
Bogdan Apostu, fost atacant al echipei UTA, actualmente agent de jucători, a fost „sărit” din ecuația transferului la Atletico Madrid chiar de jucătorul pe care…
Gigi Becali a spus la Orange Sport cu ce formulă va începe în această seară FCSB partida cu UTA. Practic, patronul echipei bucureștene i-a spus…
Un incendiu a izbucnit în această după masă la un garaj amplasat în curtea unei case din localitatea Miniș, pentru stingerea focului intervenind pompierii Detașamentul…
Podgoria Aradului a dispus de un tren electric, în funcțiune din 1913, până prin anul 1996, când s-a luat decizia renunțării la această infrastructură. Cu…
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști…
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare…
Evenimentul rutier a avut loc în cursul zilei de astăzi luni 22 ianuarie, în jurul orelor 13.30. Impactul dintre cele două autoturisme a avut loc…
Cadavrul unui tânăr în vârstă de 21 de ani, din Șimand, a fost găsit duminică, 21 ianuarie, pe un teren din apropierea orașului Sântana. Se…
60 de amenzi au fost aplicate, în doar trei ore, pe drumul Arad-Șiria, pentru depășirea vitezei legale, în urma unei acțiuni a polițiștilor Serviciului Rutier….
11 tone de îmbrăcăminte și mobilă second hand provenite de la firme din Suedia au fost oprite de polițiștii de frontieră de la Nădlac, la…
Dacă n-ar fi fost propulsat în politică prin jocurile unor apropiați și-a multor interese asociate acestora, Călin Bibarț ar fi rămas, probabil un șef de…
Special Arad continuă seria de prezentări a rapoartelor publicate recent de Curtea de Conturi prin care prezintă neregulile constatate în urma auditurilor efectuate în instituțiile…
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, efectuează – luni dimineața – 35 de…
Noul episod de iarnă prin care trece România aduce în discuție o problemă mai veche: șoferii care nu își curăță cum trebuie mașinile de zăpadă….
Un jandarm arădean aflat în timpul liber a intervenit și a acordat primul ajutor unui bătrân de 80 de ani – inconștient în urma unui…
În perioada 19-20 ianuarie a.c., polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni, în municipiu și județ, având ca scop impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea…
Sfârşit tragic pentru un bărbat în vârstă de 55 de ani în această seară în Complexul Studenţesc Timişoara, scrie pressalert.ro. Acesta s-ar fi dezechilibrat şi…
Caua Santos este un fotbalist brazilian în vârstă de 22 de ani care în urmă cu 15 ore, pe Instagram, și-a anunțat transferul la UTA….
Florinel Coman va urmări din tribune partida pe care FCSB o va disputa mâine seară pe Arena Națională cu UTA. El este suspendat după ce…

Sistemele de sănătate din România și Ungaria sunt reglementate de aceleași norme europene privind asistența medicală transfrontalieră, însă în practică pacienții se lovesc încă de...
Începând de miercuri, 1 iulie, echipa medicală a Compartimentului Neurochirurgie asigură consultații și examinări de specialitate, în regim ambulatoriu, într-un cabinet nou – Cabinetul nr....
Dacă te gândești să începi o colaborare cu un personal trainer, antrenor personal, sau deja ești angrenat într-un program de tip PT, iată câteva lucruri...

În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare...
Acum, după ce Festivalul de Teatru Underground tocmai s-a terminat, să vedem ce înseamnă underground pentru prefectul nostru sugubăț, Mihai Pașca. Acuma, pe bune, cel...
Un Ferrari roșu – cum să fie un Ferrari? – parcat ultracentral pe trotuar. Cu număr de Arad, nu e vreunui playboy occidental nimerit pe...

Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...
Groapa care a apărut în carosabil în fața sediului Apelor Române din municipiul Arad, continuă să se adâncească de la o zi la alta, fiind...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...
Marcel Coraș, fostul mare fotbalist al României, împlinește 67 de ani. Lansat în fotbalul mare la UTA, echipă de la care a ajuns la echipa...

La finalul sesiunii parlamentare, senatorul USR Arad, Răzvan Anghel, prezintă un bilanț al principalelor proiecte legislative adoptate la inițiativa sau co-inițiate de parlamentarii USR. În...
Consilierul local Dorian Curcanu informează asupra unor modificări ce vizează finanțarea UTA Arad: „Autoritățile locale din Municipiul Arad alocă anual sume consistente din banii arădenilor...
Senatorul arădean Glad Varga a fost numit într-o funcție importantă în conducerea națională PNL, secretar general adjunct, responsabil de organizarea evenimentelor și activități de logistică....

Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...

Summitul NATO de la Ankara a debutat tensionat după ce președintele american Donald Trump a lansat un atac dur la adresa aliaților europeni, afirmând că...
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că atât Vladimir Putin, cât și Volodimir Zelenski își doresc încheierea războiului din Ucraina și s-a arătat optimist...
Statele Unite au transmis Poloniei o serie de evaluări îngrijorătoare privind intențiile Rusiei, sugerând că Moscova ar putea încerca în lunile următoare o acțiune militară...

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat la finalul acestei luni, în aceeași formulă folosită anul trecut, după ce Ministerul Mediului a decis să...
Producătorul auto american Ford a fost nevoit să reangajeze peste 300 de ingineri de control al calității, după ce sistemele bazate pe inteligență artificială implementate...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Nvidia a decis să amâne cu mai bine de un an lansarea celui mai avansat sistem AI al său, Kyber NVL144, după ce inginerii au...
Platforma Base44, cumpărată anul trecut de Wix, a anunțat lansarea Base 1, primul său model AI dezvoltat intern, conceput special pentru crearea de aplicații web...
WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani: utilizatorii vor putea conversa fără să-și mai dezvăluie numărul de telefon, folosind doar un...

„Obsesia”, un film independent de groază realizat cu un buget minuscul de 750.000 de dolari, a devenit surpriza absolută a box office-ului mondial, depășind pragul...
Animația fantastică „Hopperi“, care spune povestea unui castor robotic care salvează natura, va fi proiectată în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște. Evenimentul...
„Fanfara” / „En fanfareׅ“, cel mai nou film al regizorului Emmanuel Courcol, care spune povestea unui dirijor de renume internațional, Thibaut Desormeaux, a cărui viață...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați cu Vali Umbră,...
Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...

Noul film „Supergirl” al studiourilor DC și Warner Bros continuă să aibă un parcurs dezastruos în cinematografe, cu o scădere de 74% a încasărilor în...
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a dat undă verde achiziției de peste 110 miliarde de dolari prin care Paramount preia Warner Bros. Discovery, una...
Fanii francizei SF Stargate au primit o veste proastă, neașteptată: noul serial dezvoltat de Amazon MGM Studios pentru platforma Prime Video a fost anulat oficial,...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

După preselecția desfășurată în data de 26 iunie, concursul Miss Arad 2026 intră într-o nouă etapă. Cele 13 finaliste au participat, în data de 1...
Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Cântăreața și starul echipei Kansas City...
S-a dat startul preselecțiilor pentru o nouă ediție a tradiționalului concurs de frumusețe Miss Arad 2026. Anul acesta, competiția își păstrează dinamismul și se va...

Inspectoratul de Poliție informează că miercuri, 17 iunie, un tânăr motociclist a fost amendat și a rămas fără carnet după ce a condus prin oraș...
Un arădean de 65 de ani a fost amendat cu 6.000 de lei pentru depozitările făcute fără acordul vecinilor în spațiile comune dintr-un imobil din...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii din Almaș au prins un hoț care a furat în mod repetat dintr-un magazin. Acesta este un...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)