Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața de vechituri, Ocika, cum îi spun orădenii, la fel ca arădenii, de altfel.

Normal, nu s-a dus acolo doar că așa i-a venit lui, omul e condus de rațiuni mult mai practice și adecvate luptei politice. Și care nu sunt de azi, de ieri, ci de peste un secol, cam de atunci de când propaganda în masă a devenit instrumentul principal al politicienilor școliți pe baza ideilor revoluționare ale unora precum Hitler sau Mussolini, asta ca să nu mai vorbim și de Stalin.
S-a dus în orașul lui Bolojan, chiar asumându-și unele riscuri – vezi Vaslui -, orașul omului care, așa cum s-a văzut în lunile trecute, reprezintă amenințarea cea mai mare pentru cei care, indiferent că se denumesc naționaliști sau suveraniști, merg pe ideea că omul are nevoie, înainte de toate și de toți, de lozinci și gesturi care acoperă golul existențial din el.
E o poveste interesantă aici, din păcate inaccesibilă celor pentru care istoria este doar necunoscutul din care alții scot pentru ei simbolurile entuziasmante și înălțătoare dar care n-au nicio treabă cu realitatea vieții de zi cu zi. Mai ales în ultima vreme, de câteva decenii încoace, de atunci de când lumea s-a deschis, în sfârșit, și pentru noi, cei închiși sută la sută în propagandă aproape jumătate de secol.

Să ne înțelegem: propaganda nu se confundă cu propagarea sau reclama chiar dacă, firesc, au multe în comun. S-au născut cam în același timp, la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX, atunci când presa, iar mai încolo radioul și televiziunea au făcut posibile ca mesajul să ajungă la din ce în ce mai mulți chiar și în absența fizică a mesagerului. De altfel vizitele și băile populare ale politicienilor tot atunci s-au născut, în ideea ca mesajul să ajungă pe toate căile și la cât mai mulți.
La sfârșitul textului am pus un video cu Ceaușescu în vizită la o piață. Nu la Oradea, ci la București și nu neapărat de vechituri. Și nu de ieri, ci din 1969. O piață agroalimentară, așa cum a vizitat și Georgescu la Pâncota, chiar degustând și discutând plin de înțelegere și bunăvoință cu piețarii. Să se vadă cine este prietenul lor adevărat și să știe pe cine să voteze când va veni vremea. Bine, asta la Georgescu, că la Ceaușescu treaba cu alegerile era aranjată. Odată că n-aveai alternativă, iar pe urmă pentru că băieții aveau grijă.
E chiar interesant să compari vizitele lui Georgescu cu cele ale lui Ceaușescu și să observi băieții din apropierea lor, atenți la cea mai mică mișcare care nu se încadrează. Și ca să fie totul clar și fără întrebări, atenție la steag. La tricolor, în cazul nostru.

Și asta e o poveste mai nouă. Înainte popoarele nu avea steaguri. Doar nobilii, prinții și cavalerii. Și regele, desigur. Cu stema care indica cu cine avem norocul de-a face, poporul își exprima, prin ploconirea în fața steagului, credința și atașamentul la ”domnul” care îi promitea siguranță și belșug. După dispariția privilegiaților din naștere, adică începuturile democrației, steagurile au devenit simboluri de grup, iar în cele din urmă naționale.
Tocmai la timp să devină și simboluri pentru cei care, deranjați de democrație, își asumau rolul de salvatori ai neamului. Au fost destui, cei pomeniți mai sus sunt doar cei mai cunoscuți. Și uite așa, pe nesimțite, pe aripile internetului, acești salvatori revin mai nou în față peste tot. În Germania au reușit deja ceva, în Suedia cât pe ce, asta ca să nu mai pomenim de Trump.
Și atunci ce nevoie avem noi de unul ca Bolojan? Unul care nu mimează, nu se face, ci face. Simpluț, prea simpluț pentru cei care văd în politicieni salvatori și nu reprezentanți. Un om acolo, doar așa, ales să ne reprezinte, nu un erou, nu un ales al Celui de Sus și care nu merge nicăieri fără tricolorul fluturând.

Ei, da, cam asta este treaba și cu Georgescu și cu tricolorul. E drept, e mai greu acum, că oamenii mai află și altele de pe FB, a fost și Covid și urmează și alte amenințări, dar până la urmă tot se rezolvă cumva. Uite, pui un general acolo, chiar dacă vine direct de sub Ceaușescu, să propună o lege care obligă lumea să pupe tricolorul. În Piața Tricolorului, normal, înființată în fiecare centru de județ. Dar nu numai, asta doar așa pentru început. Pe urmă, dacă sunteți destui de mulți și de proști să ne alegeți, vedeți voi!
Aici am ajuns. Sunt convins că sunt destui oameni mai în vârstă și deschiși la minte care au trecut prin multe, l-au văzut și pe Ceaușescu, au văzut și ce a urmat după Decembrie 89, dar care nu credeau că acum, după ce suntem membrii UE de ani buni, vom ajunge din nou aici.

Să ne luăm după un prostănac cu pretenții și alții ca el – susținuți de forțe obscure, dar bine-cunoscute – și să ne facem că nu vedem diferența dintre fapte și gesturi, dintre vorbă și vorbe, dintre minciună și adevăr.
Și să mai și pupăm tricolorul cu care ei se șterg pe picioare înainte să se prezinte la raport la șeful lor cel mare…
Din afara țării, normal…