sâmbãtã, 25 mai, 2024

Special Arad Logo

    Pedepse cu suspendare pentru membrii grupării infracționale care au racolat peste 250 de migranți pentru a-i trece ilegal frontiera

    de Ioana Costaș | 24 aprilie 2024, 8:58 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    În 22 ianuarie, DIICOT Arad și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad au efectuat 35 de percheziții domiciliare pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate specializată în traficul de migranți, în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea.

    În urma perchezițiilor au fost descoperiți 22.485 de euro, 26.809 de lei, 40 de telefoane cu cartele SIM și 250 de pașapoarte străine și permise de ședere, înscrisuri cu valoare probatorie, precum și alte mijloace de probă, fiind depistați și 8 migranți. 21 de persoane au fost reținute în urma descinderilor.

    Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că persoanele pe care anchetatorii le aveau în vizor – este vorba despre cetățeni români și străini provenind din Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria – „au inițiat și constituit o grupare infracțională cu o structură de tip piramidal, având ca scop traficul de migranți”, reușind să racoleze peste 250 de migranți – aflați în București și Timișoara – pe care i-au adăpostit în diferite locuri din Arad, Timișoara și Oradea – aceștia plătind între 2.000 și 3.000 de euro pentru cazare și hrană – până la organizarea trecerea ilegală a frontierei de stat a României. Migranții urmau să ajungă în Europa de Vest. Unii dintre migranți erau ascunși în vagoanele de marfă ale unor trenuri internaționale cu plecare din stațiile situate la granița de vest a țării.

    Șase dintre inculpați au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT Arad, aceștia primind – cu o singură excepție – pedepse cu suspendare, confiscarea banilor obținuți din infracțiunea de trafic de migranți și muncă neremunerată în folosul comunității, printre alte obligații ce curg din pedepsele aplicate. Luni, 22 aprilie, Tribunalul Arad a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de cei șase inculpați și DIICOT Arad. Sentința Tribunalului Arad nu este definitivă.

    Pedepse cu suspendare

    Potrivit soluției pe scurt a instanței: „Condamnă pe inculpatul Busta Grigore – Denis la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi; condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de migranţi în formă calificată şi continuată; condamnă pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de deţinere de droguri de risc, cannabis, în vederea consumului propriu. Contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului Busta Grigore Denis pedeapsa cea mai grea şi anume 2 ani şi 5 luni închisoare, care va fi sporită cu 5 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse 12+3=15) rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 10 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani. Dispune confiscarea specială a sumei de 8.890 euro obţinută prin săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi„.

    Busta Grigore – Denis a fost unul dintre suspecții tâlhăriei de 300.000 de euro de la Pâncota, care a avut loc în la sfârșitul lunii noiembrie 2020, însă spre deosebire de ceilalți patru tineri implicați în tâlhărie, dintre care doi polițiști, care au și fost condamnați deja în acest dosar, Busta a fost doar suspect, iar față de el s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată. Cercetările în ceea ce-l privește pe Busta urmau să fie continuate, însă acestea nu au avut vreo finalitate, astfel că tânărul nu a fost pus sub acuzare.

    Tribunalul Arad a mai decis: „Condamnă pe inculpatul Dragu Otniel la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi; condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de migranţi în formă calificată. Contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea 2 ani şi 4 luni închisoare, care va fi sporită cu 4 luni (1/3 din cealaltă pedeapsă), rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 8 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani. Dispune confiscarea specială a sumei de 5.000 euro obţinută prin săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

    Condamnă pe inculpatul Pop Marius Teofil la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi; condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la trafic de migranţi în formă calificată. Contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume 2 ani închisoare, care va fi sporită cu 3 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă) rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 3 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani şi 3 luni. Dispune confiscarea specială a sumei de 3.000 de lei obţinută prin săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi”.

    2 ani și 3 luni în regim de detenție

    În cazul inculpatului Manghera Mihai a fost dată o pedeapsă în regim de detenție deoarece acesta avea o pedeapsă cu suspendare din vara anului trecut, care a fost revocată acum.

    Tribunalul Arad hotărând astfel: „Condamnă pe inculpatul Manghera Mihai la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi; condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de migranţi în formă calificată şi continuată. Dispune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare, pronunţată prin sentința penală din 04.07.2023 a Judecătoriei Lipova, definitivă la data de 01.08.2023, urmând a aplica dispoziţiile referitoare la pluraritatea intermediară, respectiv la concursul de infracţiuni.

    Contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 2 ani închisoare, care va fi sporită cu 4 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate: 3 luni+9 luni = 12 luni ) rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi 3 luni, cu executare în regim de detenţie”.

    În cazul altor doi inculpați au fost pronunțate tot sentințe cu suspendare: „Condamnă pe inculpatul Mereg Robert Cristian la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi; condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de migranţi în formă calificată şi continuată. Contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume 2 ani închisoare, care va fi sporită cu 3 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă) rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 3 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani şi 3 luni.

    Condamnă pe inculpatul Cîrpaci David Geni la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi; condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de migranţi în formă calificată. Contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume 2 ani închisoare, care va fi sporită cu 3 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă) rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 3 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani şi 6 luni. Dispune confiscarea specială a sumei de 1.000 lei obţinută prin săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi”.

    Citește și: VIDEO. DIICOT Arad: Percheziții la traficanții de migranți. Sunt vizate 35 de domicilii din cinci județe

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.