Accident violent în fața stadionului UTA. A rupt semaforul
În această dimineață, în jurul orei 5, a avut loc un accident violent de circulație pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu. Incidentul s-a produs chiar…
În această dimineață, în jurul orei 5, a avut loc un accident violent de circulație pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu. Incidentul s-a produs chiar…
Comunicat. Vineri, 30 august 2019, în Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ, Primăria Municipiului Arad a încheiat un protocol de colaborare cu Asociația de Salvare…
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Săvârșin, Serviciului Criminalistic, luptători S.A.S. au desfașurat două percheziții domiciliare…
După prima cercetare la faţa locului, anchetatorii au găsit, în casa lui Gheorghe Dincă, trei pete de sânge care s-au dovedit a fi, în urma…
Un autobuz STB fără călători a căzut, sâmbătă dimineaţă, în Dâmboviţa, în Capitală, în urma unui accident în care a fost implicat şi o maşină….
Anul trecut, în luna iunie, tânăra artistă arădeancă Mara radia de fericire. A fost prima ei expoziție personală și era copleșită de atenția care i-a fost acordată,…
Seria de mini-evenimente lunare „Ne vedem joi” a continuat cu o nouă ediție în răcoarea serii de joi, 29 august, în curtea cinematografului Arta, cu o…
Moment festiv pentru UTA. Căpitanul echipei și unul dintre golgeterii ei, Cipri Rus a semnat după ce aleasa inimii sale, Timea Korondi, i-a spus „DA”…
Sorin Mâneran și Roland Unterweger (în fotografia de sus care îl are la mijloc pe prietenul lor, Dacian „Daco” Todincă) nu mai au nevoie de…
Iulia Ghinga și-a văzut năruit visul de a participa la Campionatul Mondial de Ultramarton care are loc duminică la Brașov. Profesoară de chimie și director…
Înotul românesc a reușit o premieră în ape deschise. O ștafetă formata în mare parte din copii a reușit în această săptămână, mai precis marți,…
Comisia de circulaţie a municipiului Timişoara a avizat favorabil închiderea circulaţiei rutiere în totalitate începând cu astăzi, 30 august, între orele 07.00 – 16.00, până…
Tendința mai nouă de a denumi locuri, străzi și parcuri după personalități locale nu poate fi decât salutată. Decât nume care nu au avut de-a…
In afara de analizele standard pe care e recomandat sa le faci anual, trebuie sa iti faci timp si sa treci pe la cabinetele unor…
Comunicat. Joi seară, 29 august, în jurul orei 19,30, o fetiță de 5 ani, din municipiu, a fost transportată la spital de membrii familiei, după…
Simona Halep, câștigătoarea turneului feminin de la Wimbledon din urmă cu două luni, a pierdut în turul al doilea la US Open în fața americancei…
În urmă cu patru ani, Luis Enrique era unul dintre cei mai fericiți oameni de pe planetă. Pe stadionul Olimpic din Berlin, echipa antrenată de…
Un cioban din vecinătatea orașului Tecuci a găsit cadavrul unei tinere și a sunat imediat la numărul de urgență 112. Unul dintre câinii săi a…
Gyuszi Balint atrage atenția asupra dificultății partidei pe care echipa antrenată de el, UTA, o va susține sâmbătă în compania echipei de pe ultimul loc,…
Despre Alin Șeroni s-a tot vorbit că ar putea deveni un caz aparte pentru UTA. S-a tot vorbit că ar aprinde fitile în vestiar, nemulțumit…
Romario Moise ar putea debuta pentru UTA într-un meci de campionat. A început sezonul ca titular în Liga 1 în tricoul echipei Astra Giurgiu. Apoi,…
Aventura arădeanului Marius Copil la US Open a luat sfârșit. Cel mai bine clasat tenisman din România, locul 93 ATP, a pierdut în trei seturi…
Grupele Ligii Campionilor vor oferi şi în acest an dueluri de foc. Real Madrid a fost repartizată în aceeaşi grupă cu Paris Saint Germain, iar Barcelona face parte din „grupa morţii”,…
Spațiul verde dintre fosta Prefectură a Aradului și hotelul Continental Forum (Astoria) urmează să fie amenajat într-un parc, la inițiativa Consiliului Județean, care s-a gândit…

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...

Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...

Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...

Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...
Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Italia introduce sancțiuni mai dure pentru violențele comise în timpul manifestațiilor, după tulburările de la sfârșitul săptămânii trecute. Guvernul condus de Giorgia Meloni a aprobat...
O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...
Transportatorii care circulă spre Ungaria sau tranzitează țara în următoarele zile trebuie să țină cont de restricțiile aplicabile camioanelor de mare tonaj. Ministerul Afacerilor Externe...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...
O parte importantă a Internetului mondial a fost scoasă offline miercuri, 21 octombrie, potrivit News.ro. Decizia a fost luată preventiv, ca măsură de siguranță, după...
Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...

Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kiki Rockwell, Radie Peat,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...
Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...

Un bărbat de 54 de ani din Vinga a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii l-au depistat conducând fără permis un autoturism...
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru viol asupra unui...
Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)