Festivalul AoA de la Aeroportul Arad a început cu „băieți buni” | Galerie foto
A șasea ediție a festivalului AoA de la Aeroportul Arad a început vineri seara, publicul începând să se adune în jurul orei 19:00, primul care…
A șasea ediție a festivalului AoA de la Aeroportul Arad a început vineri seara, publicul începând să se adune în jurul orei 19:00, primul care…
Suntem în al patrulea an de când CET Arad SA, fosta CET Lignit, aflat la ieșirea din oraș spre Curtici, a intrat în insolvență, iar…
După ce Primăria Arad a depus în toamnă cererea de finanțare pentru anumite proiecte, prin programul național „Anghel Saligny”, alături de primăriile din țară, iată…
La începutul lunii iunie a acestui an, după 30 de ani în care a fost dată uitării, fântâna cu cap de leu din Parcul Eminescu…
De aproximativ doi ani, mai mulți oameni care locuiesc la Trei Insule au tot făcut sesizări la Primărie și la Poliția Locală, însă au rămas…
Săptămâna a început cu vești bune din partea Asociației Rubio din Arad. Aceasta a primit în sfârșit aprobarea de la Ministerul Culturii și va putea…
LED-urile din stâlpii de iluminat public amplasați pe strada Episcopiei din centrul municipiului Arad au luat-o efectiv razna luni seara, în jurul orei 22:00. Ba…
Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2022) au fost afișate astăzi, 1 iulie, în…
Căldură mare, mon cher! Cod roșu de caniculă la Arad, așa că înțelegi destul de clar că tot ce au nevoie ai noștri politicieni în…
Preselecția pentru concursul județean de frumusețe Miss Arad, ediția din 2022, a XVII-a la număr, s-a desfășurat joi, la primul etaj din Atrium Mall. La…
„O țară dezvoltată nu este un loc unde săracii au mașini, ci unde bogații folosesc transportul în comun” – e o replică devenită celebră și…
Înființată la finalul lunii mai a acestui an, noua instituție culturală în subordinea Consiliului Local Municipal are de acum director interimar: Ștefan Iordănescu. Decizia numirii…
Primăria Municipiului Arad a afişat la transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism, Plan Urbanistic de Detaliu, ce prevede constuirea unei hale…
Ruben Galiș, preparator sportiv și membru în Lotul Național de Dodgball, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care face arădenilor pentru…
Se pregătesc demersurile legale pentru constituirea unui protocol de colaborare, pe o perioadă nedeterminată, între mai multe unități administrativ-teritoriale din județul Arad, respectiv universități, companii…
„Rally The Globe” este o comunitate de oameni pasionați de mașini clasice, în cadrul căreia se organizează tururi pe diferite trasee, pe toate continentele globului….
Evenimentul estival devenit deja tradiție la Arad, spectacolul de pop-rock simfonic al Filarmonicii Arad și invitații, a adunat un public extrem de numeros joi seara,…
Dacă ar fi să luăm la rând numărul de articole publicate pe Special Arad despre diferite situații în care copaci sănătoși au fost puși la…
Lucrările de reabilitare a acoperișului și fațadei celor două clădiri care găzduiesc secțiile de Oftalmologie, Oncologie, respectiv Dermatologie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad…
Anghel „Caliu” Gheorghe, supranumit și „împăratul viorii din Clejani”, a cucerit întreaga lume cu taraful său numit Haidouks, ajungând chiar și în Japonia, sau în…
O lume pe care o vedem printr-o ceață a timpului, acele mahalale de la capătul orașelor, cu străzi din pământ și mult nămol când plouă….
Cel mai bătrân florar din Arad, unii spun chiar din Europa, s-a stins din viață la 94 de ani, lăsând în urma sa o societate…
Mai sunt câteva luni până când lucrările de la parcul din cartierul Micălaca, zona 300, trebuie să ajungă la final, astfel că am făcut o…
Anunțam acum câteva zile că Primăria a început pregătirea documentelor pentru ca ADI SIGD să poată începe din timp licitația care trebuie demarată în vederea…

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, la data de 1 septembrie 2026, așa cum a indicat deja Special Arad (vezi AICI), portalul eSănătateaMea,...
Pacienții din întreaga țară vor avea, începând cu 1 septembrie, acces online la propriile documente medicale, prin noua platformă eSănătateaMea, anunță Casa Națională de Asigurări...
Doar 66 de posturi din cele 190 solicitate au fost deblocate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urma Memorandumului aprobat de Guvern pe...

Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...
Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...
Ieri a fost 22 August, Ziua declarată a Aradului, scriu azi, în 23 August, pe vremuri sărbătoare de nu-ți mai reveneai din flamuri și lozinci....

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că PNRR este un succes pentru România. „În istoria României, nu am...
Filiala USR Arad a primit vizita ministrei mediului, Diana Buzoianu. În seara zilei de joi, 03 septembrie, aceasta a sosit în orașul nostru, unde s-a...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică discursul PSD din ultimele zile privind reformele și fondurile din PNRR, în condițiile în care unele dintre reformele invocate acum...

Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...
Primăria Municipiului Arad urmează să organizeze mâine, în 20 august, o licitație publică pentru concesionarea unui teren situat pe Calea Timișorii nr. 125. La prima...

Potrivit rezultatelor preliminare, AfD a obținut 43,8% din voturi, detașându-se considerabil de Uniunea Creștin-Democrată (CDU), care s-a clasat pe locul al doilea, cu 17,2%. Pentru...
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, susține că Germania a trecut „în esență” la un „război real” împotriva Rusiei, după ce Berlinul a acuzat Moscova de...
Adunarea Generală a ONU a aprobat o nouă hartă globală care înlocuiește proiecția Mercator, folosită din 1569, și care a distorsionat timp de secole dimensiunile...

Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Prefectura județului Arad anunță că începând cu data de 15 septembrie 2026 se schimbă tarifele pentru emiterea...

Un nou val de informații despre incidentul de breșă cibernetică OpenAI-Hugging Face din iulie schimbă radical proporțiile cazului și deschide o nouă filă a controversei...
Inteligența artificială (AI) începe să lase urme vizibile pe piața muncii din economiile dezvoltate, iar angajații aflați la început de carieră și cei din domenii...
Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...

După o vară în care a străbătut țara în cadrul unei caravane naționale cu peste 35 de proiecții, „Hoinari prin Munți”, documentarul regizat de Cosmin Dumitrache,...
Robert Pattinson a fost aclamat la Festivalul de Film de la Veneția pentru interpretarea sa din „Primetime”, filmul în care îl joacă pe Chris Hansen,...
„Fiul tâmplarului” / „The Carpenter’s Son“ (r. Lotfy Nathan), un thriller supranatural inspirat de anii mai puţin cunoscuţi ai copilăriei lui Iisus, va fi proiectat...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Ezra Collective, Denzel Curry...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Grandmas House, Afrofuturistics feat....
Și totuși unde ai fost tu când rapperița Sisi s-a tatuat live pe Scena Mare, m-a întrebat o colegă care bănuia că nu mi-am petrecut...

Comunitatea internațională de fani Stargate continuă lupta pentru a readuce la viață serialul pe care Amazon l-a anulat înainte de începerea filmărilor, scrie CBR. Mișcarea...
Muzeul Lucas de Artă Narativă din Los Angeles, proiectul de suflet al lui George Lucas, se pregătește să se deschidă pe 22 septembrie și promite...
Filmul „Spider-Man: Brand New Day” continuă să domine cinematografele nord‑americane, bifând al cincilea weekend consecutiv în fruntea box‑office‑ului, cu încasări de 22,2 milioane de dolari...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

O mașină de sute de mii de euro a fost găsită de polițiștii arădeni în data de 4 septembrie, anunță Inspectoratul de Poliție Județean. Polițiștii...
Un scandal izbucnit în parcarea unui supermarket din municipiul Arad a necesitat intervenția polițiștilor, vineri, după ce un bărbat ar fi agresat o femeie. Situația...
Un bărbat a fost atacat cu un cutter, în plină stradă, la Sântana, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Victima a...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)